duminică, 28 noiembrie 2010

O autobiografie-Agatha Christie

Cărţile mele preferate au fost, şi vor rămâne mult timp de acum înainte, romanele poliţiste. Poate să zică oricine ce vrea pentru mine cea mai bună relaxare şi detaşare de problemele cotidianului o reprezintă o carte de Agatha Christie sau Rodica Ojoc Braşoveanu. Le-am citit cam pe toate şi le recitesc de câte ori mă apucă depresiile. În toaman aceasta am descoperi autobiografia lui Agatha Christie şi am mâncat-o la propriu în două zile. Iată câteva citate din această carte care m-a făcut să descopăr şi o altă latură a celebrei scriitoare.

"Pentru mine viaţa e alcătuită din trei părţi: prezentul absorbant şi de obicei agreabil, care aleargă mai departe, clipă de clipă, cu o viteză fatală, viitorul înceţoşat şi nesigur pentru care cineva poate face un număr indefinit de planuri interesante, care cu cât sunt mai nerezonabile şi mai improbabile cu atât mai bine, căci deoarece nimic nu va fi cum vrei tu să fie, poţi cel puţin să-ţi oferi plăcerea de a făuri planuri, şi în al treilea rând trecutul, amintirile şi realităţile, care constituie temelia solidă a vieţii prezente readuse în faţa ochilor pe neaşteptate de un miros, de forma unui deal, de un vechi cântec, cine ştie de ce fleac de mică importanţă, făcându-te brusc să spui: "Îmi amintesc..." cu o plăcere deosebită şi cu totul neexplicabilă."

"Omul întreg nu-l ştim niciodată, deşi uneori, în scăpărări rapide, cunoaştem omul adevărat. eu cred că amintirile reprezintă acele momente care, oricât de nesemnificative ar fi ele, consituie totuşi eul nostru interior, însăşi persoana noastră, cea mai adevărată."

vineri, 26 noiembrie 2010

Pentru că mai sunt oameni care au răbdare să citească

Foto: Vlad Eftenie


Câteodată un gol imens mă năpădeşte şi încep să-mi aduc aminte lucruri şi oameni pe care am încercat să-i trec sub cortina timpului. Nu ştiu de ce aş vrea ca lucrurile să fie la fel de simple cum erau cu ceva ani în urmă, cu toate că simplitatea asta e doar o iluzie, un vis scornit de o imaginaţie bolnavă care atunci când se plictiseşte scorneşte în trecut feţe şi întâmplări care nu ar trebui să iasă din scorbura în care au fost îngropate. Ce penibil!!!! Cât de uşor ne este să ne complicăm inutil viaţa şi să analizăm totul în zeci de mi de feluri. Orice ar fi creat fiinţa asta stupidă care se numeşte OM a făcut o mare greşeală: I-A PERMIS SĂ GÂNDEASCĂ! Ar trebui să nu mai gândim, să ne bucurăm pentru o frunză sau o rază de soare, pentru un zâmbet sau o lacrimă pur şi simplu, doar pentru că există. Suntem autorii morali a tuturor tragediilor şi gândurilor negre care ne bântuie nopţile. De fapt, creatura asta primară n-ar putea supravieţui fară dezastre, tragedii şi alte lucruri de genul astă şi, cum natura are limitele ei, găsim felurite modalităţi de-a inventa noi înşine noi şi noi tragedii stupide care de fapt există doar în bolnava noastră imaginaţie. Un individ scrie o poezie la fel cum stau şi eu şi scriu aiurelile astea târziu în noapte. După câţiva ani alt individ o găseşte simpatică şi începe să analizeze: de ce a folosit cuvântul astă? Oare ce vrea să spună cu asta? NIMIC!!!!!!!!!!!!! Poate pur şi simplu se plictisea. Te-ai gândit vreodată că omul acela a aşternut nişte cuvinte pe o bucată de hârtie fără să vrea să spună nimic? Te-ai gândit vreodată că poate acele cuvinte erau pur şi simplu în el şi au găsit un moment când omul nostru nu gândea şi s-au gândit să iasă afară? Dacă răspunsul este nu înseamnă că ar trebui să încerci să nu te mai gândeşti, mai şti ce operă ai putea scoate la iveală. Asta fac eu acum, încerc să nu mai gândesc pentru ca să pot crea, înerc să nu mai gândesc pentru că fiecare gând îmi provoaă o durere asurzitoare de ceafă şi mă împiedică să mă bucur pentru că trăiesc, iubesc şi sunt iubită, respir, ninge, mi-e bine, fumez şi uite aşa uit, sub povara gândurilor idoate, că lumea şi viaţa înseamnă mai mult deât banalul cotidian, decât orice pot eu concepe prin gând.
SĂ TRĂIM DECI!!!

joi, 25 noiembrie 2010

Exista miliarde de feluri in care poti iubi!

Foto: Marta Bevacqua, symbols II
          
 De cele mai multe ori insa traiesti in iluzia ca iubesti cand de fapt iubesti doar ideea de a iubi. Grav, foarte grav dar perfect adevarat. Ideea de iubire e cel mai periculos virus pe care oamenii il contracteaza in intreaga lor viata. Un virus care paralizeaza toate simturile, care depaseste orice ratiune posibila, care te determina sa visezi cu ochii deschisi la o lume perfecta. Esti incapabil sa-ti dai seama daca ceea ce simti e real sau e doar o inchipuire a unei minti de copil care testeaza mii de variante posibile sau imposibile. Oricum chiar daca ajungi la un moment dat in apropierea realitatii, virusul te atrage inapoi. Nu ai cum sa scapi de el. Poti sa-l ignori, sa te prefaci ca el exista doar in imaginatia ta, dar nu poti sti niciodata cand isi va arata din nou chipul. Atunci cand reuseste sa se strecoare la suprafata din grota in care il tii inchis nu mai ai ce sa faci. Abandonezi orice speranta ca vei reusii sa-l inchizi din nou. Desigur exista personaje care reusesc si performanta asta dar eu nu ma numar printre acele personaje. Te lasi prada lui si toate actiunile tale nu-ti mai apartin. Forta asta superioara controleaza fiecare aspect al existentei tale stupide si orice sclipire de ratiune necontrolata e inabusita imediat. Te supui orbeste pentru ca tu, fiinta rationala, nu ai cum sa castigi. Iubirea nu are nimic rational si de aceea virusul asta te face sa te simti divin, chiar daca doar pentru o clipa. Aceea clipa sublima creeaza speranta si atunci esti pierdut definitiv. Incepe sa-mi placa din ce in ce mai mult virusul asta. E doar un sentiment care chiar daca aparent complica si bulverseaza e cel care ne tine in viata. Cand ma voi vindeca de el nu voi mai exista pentru ca aerul, mancarea, apa ar devii suficiente doar pentru a sustine in iad un suflet mort. Nu vreau sa ma vindec de virusul asta. Se manifesta in zeci de forme concomitent si chiar daca are si simtome mai putin placute ma determina sa ma trezesc in fiecare dimineata si sa merg mai departe.

Textula  fost scris cu ceva timp în urmă şi a fost dedicat unui om important la vreme aceea. Păcat că nu a avut niciodată suficientă răbdare să citească.

marți, 23 noiembrie 2010

Despre absenţa oamenilor toxici

Fie că ne place sau nu să recunoaştem, suntem înconjuraţi de oameni toxici, oameni care e plâng toată ziua, oameni care au uitat să se mai bucure de lucrurile mărunte, oameni prea obosiţi şi prea stresaţi ca să observe că au ajuns să le facă rău celor din jur. Am încercat să pun o distanţă între asemenea oameni şi mine, am încercat şi în mare parte cred că am reuşit. A iubi, înainte de toate, indiferent că iubeşti viaţa, un om, un animal, un copac sau ce vreţi voi. Să iubeşti pur şi simplu de dragul de a iubi. Am în jurul meu mulţi oameni minunaâi. Din acest punct de vedere mî consider unul dintre cei mai bogaţi oameni din oraşul acesta mizer de multe ori. Acelor oameni care au fost alături de mine mereu, indiferent cât de nasol a fost să stai lângă un om cu sensul pierdut:
"I-am zis migdalului
Frate, vorbeşte-mi despre Dumnezeu,
Şi migdalul a înflorit."

"Dacă nencesitatea, fascinată de cântecul unui suflet de om de pe pământ, ar putea să-şi schimbe cursul! dacă am putea, prin plâns, prin râs, prins cântec, să creăm o altă lege care să facă ordine în haos! De-ar putea glasul blând, lăuntric, să acopere urletul acela! Când sunt binedispus ori mânios, când mă apropii de omul pe care îl iubesc, când nedreptatea mă sugrumă şi îmi ridic glasul rebel împotriva Domnului, a diavolului, ori a trimişilor lor pe pământ, aud cum monştrii din mine urlă şi izbesc portiţa lăuntrică mai să o spargă, să iasă din nou în lumină şi să apuce armele! Sunt cel din urmă şi cel mai iubit vlăstar şi nu le-a mai rămas altă speranţă, nici alt refugiu decât în mine! Dacă le-a mai rămas vreo răzbunare, vreo bucurie ori vreo suferinţă, numai prin mine o pot împlini. Dacă voi muri, vor pieri odată cu mine. O armată de monştri păroşi vor coborâ âmpreună cu mine în mormânt. Poate de aceea mă chinuie şi sunt atât de grăbiţi, de aceea tinereţea mea a fost atât de nerăbdătoare, de nesupusă şi de chinuită."

Foto: Marta Bevacqua
Citate: Nikos Kazantzakis

No comment!

"...am simţit că zidurile-trupul, mintea şi sufletul-se puteau prăbuşi, că umanitatea putea reveni, după o rătăcire însângerată, înfricoşătoare, la vechea şi divina sa unitate. În starea aceasta nu mai există "eu", "tu" şi "el", totul formează o unitate şi această unitate e o beţie profundă în care moartea îşi pierde coasa şi încetează să mai existe. Luaţi separat murim unul câte unul, dar cu toţii, laolaltă, suntem nemuritori. Ca nişte fii risipitori, după ce am îndurat foamea, setea şi revolta, nedeschidem braţele să-i cuprindem pe cei doi părinţi, cerul şi pământul."

Foto: Vlad Eftenie
Text: Nikos Kazantzakis-Raport către El Greco

luni, 22 noiembrie 2010

Budapesta sau Şedinţa CNS şi "problema" autonomiei

Vineri la Budapesta am participat la şedinţa Consiliului Naţional Secuiesc unde principalul punct de discuţie a fost necesitatea autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc. Discuţia devine pentru mine personal lipsită de importanţă pe fondul problemelor actuale. Ceea ce mi se pare important este faptul că România este, în acesta moment, VARZĂ în ceea ce priveşte politica externă. Cu o zi înainte de marea şedinţă, autorităţile maghiare au retras autorizaţia dată pentru organizarea unor festivităţi în Teatrul Naţional din Budapesta de către disapora română din Ungaria. Festivităţile urmăreau celebrarea zilei de 1 Decembrie, iar motvul oficial a fost acela că Ungaria nu poate accepta sărbătorirea pe teriotriul său a momentului în care a pierdut Transilvania. Ministerul de externe a avut următoarea reacţie: linişte desăvârşită. Preşedintele Franţei i-a dat public cu tifla maestrului la şpriţuri Traian Băsescu. Nu prea am văzut nici lideri politici importanţi din alte state venind în vizită pe meleagurile mioritice. Să mai aşteptăm, atunci, reacţii dure faţă de evenimentele de la Budapesta. Slabe şanse. Este o vorbă care zice că nu e fraier cel care cere ci cel care dă. Secui, maghiari, saşi, lituanieni, armeni, englezi, nemţi şi ce-or mai pot să ceară absolut ce vor, unde vor şi când vor. Nimic nu le interzice. Guvernul român rămâne oricum cu capul între umeri. Dacă le poate vinde cineva puţină coloană vertebrală, poate că nu ar fi o irosire a banului public.

Deşteaptă-te Române!

Am participat la Budapesta la şedinţa Consiliului Naţional secuiesc. Păstrând proporţiile şi fără a trasnforma lucrurile într-o dezbatere etnică, trebuie să-mi pun unele întrebări ipotetice:
Când vom vedea o organizaţia a românilor născuţi şi crescuţi în fara graniţelor statale luptând pentru păstrarea identităţii lor culturale şi spirituale?
Când vom vedea sala senatului din Parlamentul României plină ochi de români din diaspora în costume populare tradiţionale cu lacrimi în ochi în timp ce cântă cu gals tare imnul naţional?
Când ne vom vedea liderii, indiferent de culoarea politică luptând pentru drepturile românilor care lucrează în fara ţării?
Când vom învăţa să ne promovăm tradiţiile, cultura şi, nu în ultimul rând, interesele naţionale pe pla internaţional?
Aceste întrebări, se pare, vor continua să rămână fără răspuns, pentru că suntem mult prea preocupaţi de capra vecinului, de lupta pentru supravieţuire, iar clasa noastră politică este prea interesată de intersul personal particular decât de interesul naţional. Liderii noştri stau doar cu mâna întinsă către o comunitate europeană care nu prea îi bagă în seamă decât atunci când au nevoie de o piaţă de desfacere. Şi atât. Suntem mici, prea mici şi ne lipseşte un lucru fundamental: mândria de a fi român.
Editorial Zi de Zi, 22 noiembrie 2010

marți, 16 noiembrie 2010

Charles Dickens, Marile Speranţe

Dacă nu v-a căzut cartea în mână, păcat! Dacă nu v-a căzut şi filmul, păcat.

Iubeşte-o, iubeşte-o, iubeşte-o! Dacă te încurajează - iubeşte-o! Dacă te răneşte - iubeşte-o! Dacă-ţi sfâşie inima în bucăţi - şi cu timpul inima o să-ţi îmbătrânească şi o să se întărească şi de-aia o să te doară din ce în ce mai rău - iubeşte-o, iubeşte-o, iubeşte-o!


" . . . Take another glass of wine, and excuse my mentioning that society as a body does not expect one to be so strictly conscientious in emptying one's glass, as to turn it bottom upwards with the rim on one's nose."


" . . . You have been in every prospect I have ever seen since - on the river, on the sails of the ships, on the marshes, in the clouds, in the light, in the darkness, in the wind, in the woods, in the sea, in the streets. You have been the embodiment of every graceful fancy that my mind has ever become acquainted with. The stones of which the strongest London buildings are made, are not more real, or more impossible to be displaced by your hands, than your presence and influence have been to me, there and everywhere, and will be. Estella, to the last hour of my life, you cannot choose but remain part of my character, part of the little good in me, part of the evil. But, in this separation I associate you only with the good, and I will faithfully hold you to that always, for you must have done me far more good than harm, let me feel now what sharp distress I may. O God bless you, God forgive you!"

" . . .suffering has been stronger than all other teaching, and has taught me to understand what your heart used to be. I have been bent and broken, but - I hope - into a better shape."

“. . . it is a principle of his that no man who was not a true gentleman at heart, ever was, since the world began, a true gentleman in manner. He says, no varnish can hide the grain of the wood; and that the more varnish you put on, the more the grain will express itself.”

Continuare: Citadin cu Vlad Eftenie

 

Vlad Eftenie este arhitect şi fotograf. Vin cu mai multe date din dorinţa de a promova şi oameni, cu adevărat talentaţi. Rugămintea mea este următoarea: dacă aveţi cunoştinţă despre persoane care chiar fac ceva, talentaţi, necunoscuţi, indiferent de profesia lor şi care au realizări deosebite vă rog să-mi scrieţi pe sandavitelar@yahoo.com sau pe Facebook http://www.facebook.com/profile.php?id=1587666187. Să mai vorbim şi despre altceva decât politică, mită şi aşa mai departe. Aveţi mai jos câteva linkuri unde puteţi afla mai multe informaţii despre Vlad Eftenie.
 
http://www.nikonisti.ro/articol.php?id_articol=44
http://www.badorgood.com/membri/veftenie
http://www.altphotos.com/Gallery.aspx?browseby=search&search=eftenie
http://www.irisf64.com/Portfolio.aspx?m=168
http://www.panoramio.com/user/234542
http://www.pbase.com/vlad_eftenie
http://www.pbase.com/eftenie
http://www.pbase.com/veftenie
http://www.pbase.com/eftenie
http://www.ambafrance.ie/article.php3?id_article=962
http://www.orange.ro/veziorange/ev-see2006-poze-ro.html
http://galeria.fotografa.ro/expozitii.html
http://www.motionbox.com/filings?folder_id=6683525
http://www.youtube.com/user/vveft
http://www.sensotv.ro/video/245/Vlad-Eftenie-I.html
http://tvr.ro/articol.php?id=58907
http://www.tvr.ro/mediafile.php?id=35603
http://www.tvr.ro/emisiune.php?id=4333#

Despre citadin cu Vlad Eftenie

În ultima vreme a început să-mi placă, din ce în ce mai mult, fotografia. V-am scris despre Marta Bevacqua, pozele colegei mele Bristena le puteti vedea pe prfilul meu de Facebook sau pe blogul ei. Tot ea e cea care mi-a făcut cunoştinţă, dacă pot spune aşa, cu fotografiile lui Vlad Eftenie, care mi se par bestiale. Un exemplu mai jos şi un citat care îmi place mult.
 "Cu mine se petrece ceva. O viaţă de om." - Marin Sorescu

Jus est ars boni et aequi

Sau, dreptul este arta bineului şi a echităţii. Dacă juristconsulţii romani ar sta la balconul Parlamentului României în 2010, nu ar pricepe mare lucru, şi asta nu datorită necunoaşterii limbii române. Trăim într-un stat de drept în care dreptul a devenit un apendice politic şi atât. Profesorul de drept constituţional Emil Boc a uitat ce a învăţat în facultate şi ce a predat studenţilor de la catedra unei universităţi de prestigiu. Mutarea în Bucureşti i-a adus mai multe decizii de neconstituţionalitate decât şuviţele de pe fruntea supremului conducător de vas. De cealaltă parte, opoziţia urlă a pustiu, dar şi ei au procedat la fel când au şezut în lojele puterii. În Parlament ar trebui să se organizeze ore de matematică, sau, cel puţin să se înveţe să se numere până la 180. Curtea Constituţională a devenit „penibilă” ori de câte ori deciziile sale nu sunt pe gustul oamenilor politici. Penibilă dar utilă ca şi instrument de şantaj între partenerii de coaliţie. Ordonanţele de Urgenţă fac de 20 de ani legea în România, principiile fundamentale de drept rămânând relevante pentru studenţii la drept care se pregătesc de examene. Respectul faţă de instituţiile statului nu mai înseamnă decât formă fără fond şi portdrapel în toate campaniile electorale. Şi atunci, dacă somnul raţiunii naşte monştrii, somnul dreptului naşte România anului 2010.

Editorial Zi de Zi 16.11.2010

luni, 15 noiembrie 2010

Pentru că, uneori, uităm



Şi vine toamna iar'
ca dup-un psalm aminul.
Doi suntem gata sã gustăm
cu miere-amestecat veninul.
Doi suntem gata s-ajutăm
brînduşile ardorii
sã înfloreasca iar' în noi
şi-n toamna-aceasta de apoi.
Doi suntem, când cu umbra lor
ne împresoară-n lume norii.
Ce gânduri are soarele cu noi --
nu ştim, dar suntem doi.

P.S.: Pentru că, uneori, uităm să fim noi, uităm să fim doi, uităm să fim acolo pentru cei care au nevoie de noi.

sâmbătă, 13 noiembrie 2010

Am voie să nu mă intereseze?

Indiferent cât de mic şi provincial ar fi oraşul acesta pe care îl iubesc, de la o vreme încoace am observat că anumite personaje devin din ce în ce mai verbale cu privire la activitatea şi subiectele pe care le abordează sau nu presa mureşeană. Că de ce scriem prea mult despre anumite subiecte, că de ce nu scriem despre altele, că suntem aserviţi intereselor unui partid sau altul, că nu suntem profesionişti, că nu ne interesează de ce s-a desfiinţat chioşcul de ziare de la Palatul Culturii şi lista ar putea continua. Personal mă bucur că fiecare om care are ceva de spus, respectiv scris, îşi poate găsi un loc propice de exprimare. Mă bucur atunci când oameni cu mai multă experienţă în presă decât mine mă ajută să-mi fac mai bine treaba prin sfaturile şi ideile lor. Mă bucur că în România lui Traian Băsescu potrivit căruia presa ar fi un pericol la securitatea statului, presa locală, provincială şi neprofesionistă reuşeşte să mai transmită câte o informaţie sau ştire fără să i se bage pumnul în gură. Mă bucur că pot să scriu frumos azi despre un anumit eveniment şi să critic alt eveniment mâine. Mă bucur că există Facebook şi bloguri unde fiecare îşi poate exprima liber punctul de vedere indiferent despre ce. Mă bucur că trăiesc într-o democraţie, chiar dacă e şchioapă. Mă bucur că pot după o săptămână nebună să mă duc în Office unde să găsesc o atmosferă care să mă relaxeze. Mă bucur că mai există instituţii precum Teatrul Naţional şi Filarmonica de Stat. Mă bucur de foarte multe lucruri. Câteva, însă mă întristează sau, mai bine spus, mă irită la maxim. Unul dintre acestea este faptul că UNII nu înţeleg nicicum definiţia DEMOCRAŢIEI. NU POŢI SĂ FACI CE VREI, SĂ SPUI CHIAR CE VREI, SĂ DAI CU NOROI PENTRU CĂ, TU, EŞTI FRUSTRAT ŞI PREOCUPAT DE SUBIECTE CARE, SINCER, PE MINE NU MĂ INTERESEAZĂ! Trebuie să mă intereze toate prostiile? M-am întors, să spunem, de o lună jumate în presă. Nu am studii în acest domeniu şi recunosc sincer că sunt multe lucruri pe care nu le ştiu. Recunosc şi că sunt dispusă să le învăţ. DAR, mi-am respectat întodeauna colegii,chiar dacă spuneau că Oda Bucuriei e scrisă de Clayderman. Am încercat atunci când am scris despre un subiect să îmi păstrez obiectivitatea şi sămă documentez ca să pricep şi eu despre ce scriu. Am încercat ca familia şi prietenii mei să nu aibă de suferit pentru că eu am un program haotic care îmi lasă foarte puţin timp pentru ei. Încerc să fac ceva, să învăţ, să evoluez, dacă vreţi. Şi atunci vreau să fiu lăsată să învăţ şi vreau ca observaţiile care mi se fac, mie şi celorlalţi colegi din presă care se află în situaţia mea, să fie constructive, corecte şi private. Nu o să măapuc să scriu aiurea în tramvai despre cât de inculţi, needucaţi şi lipsiţi de cei mai elementari şapte ani de acasî sunt unii. Pot să îi ignor? Pot să nu mă preocup de profesionalismul lor? Poate, oare, să nu mă intereze ce consideră unii că ar trebui să fie subiectele principale de tratat? Dacă pentru un om din presă un anumit subiect i se pare important. Foarte Bine. Să scrie! Bravo! Felicitări pentru exclusivitate. Pot să nu mă iau după tine?

joi, 11 noiembrie 2010

Despre cum m-am săturat....

M-am săturat! De politică, de justiţie, de administraţia locală, de preşedinte şi de moartea dată în direct la televizor. În ziua în care a murit Adrian Păunescu am postat pe blog un citat "in memoriam". Zilele ce au urmat morţii poetului posturile de televiziune, ziarele, radiurile au adus fiecare câte un omagiu, mai scurt sau mai lung, vieţii şi activităţii poetului. Totul s-a transformat apoi într-o dezbatere, uneori mai aprinsă, alteori nu, despre activitatea politică a lui Adrian Păunescu. pe de altă parte anumite persoane au sărit calul fiind la un pas de a-i ridica gloria eternă la cote aproape de paroxism. Aşa că eu m-am săturat. Personal nu am nici o părere. Adrian Păunescu a fost o personalitate a vieţii publice româneşti care a făcut lucruri bune şi lucruri rele ca oricine altcineva. Asta este punctul meu de vedere. Aş vrea ca să discutăm despre oameni cât sunt ei în viaţă. Prin urmare, pentru că trebuie să mă întorc la politică iată ceva ddrăguţ pentru azi.


Relax şi hai să ne respectăm oamenii cât sunt în viaţă pentru că oricum uităm prea repede.

marți, 9 noiembrie 2010

Despre dragoste şi despre Marta Bevacqua

Am descoperit fotografiile lui Marta Bevacqua prin una dintre acele întâmplări care te iau prin surprindere atunci când te aştepţi mai puţin. Împreună cu o prietenă designer de interior căutam pe net diverse fotografii care să ne inspire în viitoarea decorare a locuinţei mele. Pe deviantart.com o poză mi-a atras atenţia. Am intrat pe profilul celui care a postat-o şi am descoperit o altă lume. Pentru toţi cei care mai cred că viaţa ne mai poate rezerva şi surprize plăcute...let me introduce zou to Marta Bevacqua and MothArt.

şi un citat pe măsură: "Frumuseţea trezeşte sufletul la viaţă" (Dante Aligheri)

luni, 8 noiembrie 2010

Citatul zilei, episodul 4

“Mi-am amintit de o dimineaţă în care am descoperit gogoaşa unui vierme de mătase în scorbura unui copac, în clipa când fluturele sfărma învelişul şi se pregatea să iasă. Am aşteptat o bună bucată de timp, dar prea întârzia să iasă şi eram grăbit. Enervat, m-am aplecat şi am început să îl încalzesc cu rasuflarea mea. Il incalzeam nerabdator si minunea a inceput sa se infiripe sub ochii mei, intr-un ritm mai rapid decat al naturii. Invelisul s-a desfacut, fluturele a iesit tarandu-se, si n-am sa uit niciodata dezgustul de care am fost cuprins atunci: aripile ii erau inca lipite si se chinuia zbatandu-se cu tot trupusorul lui sa si le desfaca. Aplecat asupra lui, il ajutam cu rasuflarea mea. In zadar. O rabdatoare maturatie era necesara, si desfacerea aripilor trebuia sa se faca incet, la soare, acum era prea tarziu. Rasuflarea mea obligase fluturele sa se iveasca, mototolit inainte de soroc. Se zbatea disperat si dupa cateva secunde mi-a murit in palma. Cred ca acel mic cadavru e cea mai mare greutate pe care o am pe constiinta. Pentru ca azi inteleg foarte bine, fortarea marilor legi e un pacat de moarte. In treburi din astea nu trebuie sa ne grabim, sa fim nerabdatori, ci sa urmam cu incredere ritualul vesnic. Ah! daca acel fluturas ar putea sa imi zboare mereu pe dinainte si sa imi indice calea.” Nikos Kazantzakis-Alexis Zorba

Pentru un om special II

Iubirea consumă oxigenul inimii dar, şi oxigenul, şi inima se regenerează, la un moment dat.

Pentru un om special

Este bine să ai prieteni, este şi mai bine să ai genul de prieteni care să te aducă cu picioarele pe pământ atunci când ţi se pare că solul îţi fuge, la propriu şi la figurat, de sub picioare. Eu sunt un om fericit din acest punct de vedere. UN PRIETEN mi-a adus aminte că mai trebuie să scriu şi despre altceva decât despre politică. Politica, din orice perspectivă priveşti, rămâne "o mare doamnă de moravuri obscure", sunt alte lucruri în această viaţă mult mai importante. Aseară nu am mai reuşit să adorm. Mi s-a dat o temă grea de gândire. Grea şi dificil de abordat. Mai mult decât atât, mi-am adus aminte de un amurg de februarie agăţat într-un turn din cetatea mediavă şi de acolo au început melancoliile. Viaţa, oamenii, profesia, meseria, tot ce facem, fiecare alegere ne schimbă iremediabil perspectiva. Iubim dar greu ne mai lăsăm iubiţi. Plângem dar greu mai acceptăm să ne arătăm lacrimile. Cumva, însă, viaţa găseşte o modalitate de a merge mai departe şi, cred, că depinde numai de noi să nu rămânem plutind la infinit în piatră.

vineri, 5 noiembrie 2010

Ars longa, vita brevis. Citatul zilei, episod de doliu

"Suferinţa retrogradează orgoliile." Adrian Păunescu

Alexandra Leaving by Leonard Cohen

Un cântec, o poezie, o definiţie

Suddenly the night has grown colder
The God of love preparing to depart
Alexandra hoisted on his shoulder
They slip between the sentries of the heart

Upheld by the simplicities of pleasure
They gain the light, they formlessly entwine
And radiant beyond your widest measure
They fall among the voices and the wine

It's not a trick, your senses, all deceiving
A fitful dream, the morning will exhaust
Say goodbye to Alexandra leaving
Then say goodbye to Alexandra lost

Even though she sleeps upon your satin
Even though she wakes you with a kiss
Do not say the moment was imagined
Do not stoop to strategies like this

As someone long prepared for this to happen
Go firmly to the window, drink it in
Exquisite music, Alexandra laughing
Your first commitments tangible again

And you who had the honor of her evening
And by that honor had your own restored
Say goodbye to Alexandra leaving
Alexandra leaving with her Lord

Even though she sleeps upon your satin
Even though she wakes you with a kiss
Do not say the moment was imagined
Do not stoop to strategies like this

As someone long prepared for the occasion
In full command of every plan you wrecked
Do not choose a coward's explanation
That hides behind the cause and the effect

And you who were bewildered by a meaning
Whose code was broken, crucifix uncrossed
Say goodbye to Alexandra leaving
Then say goodbye to Alexandra lost

Say goodbye to Alexandra leaving
Then say goodbye to Alexandra lost

Ai profil pe Facebook?

Editorial publicat în Cotidianul Zi de Zi, vineri, 5 noiembrie
Da am. M-a prins „microbul” de câteva luni şi într-o oarecare măsură am devenit dependentă. Site-urile de socializare au devenit în ultimii ani din ce în ce mai solicitate. Milioane de oameni pun poze, te invită la evenimente, îşi împărtăşesc gândurile în spaţiul virtual. Aproape inevitabil mi-am pus întrebarea de ce? De ce simt nevoia oamenii să-şi împărtăşească viaţa pe o platformă on-line accesibilă publicului larg. Eu mi-am regăsit mulţi prieteni şi cunoscuţi pe Facebook cu care am pirdut legătura de mulţi ani. Acum sunt oameni de carieră, realizaţi, mulţi dintre ei plecaţi în diverse colţuri ale lumii. Şefilor nu le place că angajaţii stau pe Facebook. De ce este site-ul deschis pe marea majoritate a monitoarelor într-un birou? Cred că e destul de simplu. Trăim o viaţă intensă, chiar prea intensă uneori. Cantitatea de evenimente şi informaţii pe care trebuie să o absorbim zilnic este imensă. Mâncăm pe apucate şi muncim 10-12 ore pe zi. Suntem prea ocupaţi, stresaţi şi săraci să ne mai facem vizite, să stăm la cafele cu prietenii şi sunt mulţi cei care îşi văd familia o dată la câteva săptămâni. Aşa că ne vedem pe Facebook. Nu costă nimic şi putem, între două probleme de serviciu, să aflăm dacă a născut verişoara Maria sau dacă amicul Vasile şi-a găsit loc de muncă. Stăm cu ochii în monitoare pentru că bani şi timp pentru alt gen de socializare avem din ce în ce mai puţin.

joi, 4 noiembrie 2010

Trădare, trădare dar să ştim şi noi

UDMR a luat o palmă mare, mare peste bot după decizia Curţii Constituţionale potrivit căreia asumarea răspunderii pe legea educaţiei este neconstituţională. Cu câţiva judecători ai Curţii în buzunarul portocaliu acest lucru era greu de imaginat. Nu era, însă, greu de imaginat că Boc va mai lua o muştruluială de neconstituţionalitate, pentru că aceasta este semnătura specifică mandatelor lui Boc ca şef de Guvern. logic şi demn mi s-ar părea ca UDMR să RĂMÂNĂ la guvernare, pentru că altfel o eventuală ieşire şi coalizare cu PNL şi PSD în opoziţie ar însemna că, partidul cel mai longeviv la conducerea ţării, nu urmăreşte decât interesele legate de minoritatea pe care o reprezintă şi nu a CETĂŢENILOR acestei ţări.

marți, 2 noiembrie 2010

Citatul zilei: episodul 2

"Nu există nici un succes ca să poată compensa răul pe care o naţiune şi-l face sieşi, când încetează să ia dreptatea drept lege supremă."
William Ellery Channing

luni, 1 noiembrie 2010

Citatul zilei, episodul 1

"Nebunia înseamnă să faci acelaşi lucru în mod repetat şi să te aştepţi să obţii alt rezultat." Albert Einstein

De ce mai trebuie să fie frig?

Frigul creează probleme mari. Îngheaţă ţevile, drumurile, apa din bălţi, parbrizele maşinilor, mâinile oamenilor cărora nu le place să poarte mănuşi şi lista ar putea continua. Printre altele, una din consecinţele nefaste ale frigului este că trebuie să ne încălzim locuinţele şi asta creşte factura la consum. Unii sunt norocoşi şi nu au probleme din acest punct de vedere. Alţii, însă......Spre exemplu cele 350 de familii cărora primăria urbei noastre vroia să le cumpere centrale de apartament care urmau să fie plătite în rate timp de cinci ani. Suntem la începutul lunii noiembrie şi, iată că, după ce au făcut mare tam-tam pe tema achiziţionării acestor centrale, edilii trandafirii s-au răzgândit. Nu vor mai cumpăra centrale individuale de apartament pentru aceste famili, ci le vor acorda fabuloasa sumă de 1700 de lei pentru a-şi rezolva, cumva, problema încălzirii. ??????????????? Că suma nu este suficientă pentru introducerea unei centrale nu se întreabă nimeni din primărie. Raţionamentul lor a fost următorul: multe din aceste familii nu-şi vor permite să plătească rata la primărie. Bine, bine. Factura la gaz cu ce o vor plăti? De unde vor scoate restul de bani necesari pentru lucrări? Nimeni nu zice nimic. Dârdâiţi mureşeni, dârdâiţi!

Moţiunea, episodul n+1

PNL a depus o nouă moţiune de cenzură. De această dată este vorba de Legea Educaţiei pentru care mirificul guvern boc şi-a asumat răspunderea săptămâna trecută. Şi uite aşa Parlamentul continuă să fie o arenă inutilă, plătită cu bani grei, în care se luptă pe moţiuni şi asumări de răspundere, iar procesul legislativ a devenit istorie. La Parlament există deja un proiect de lege a educaţiei, opoziţia spune că asumarea este neconstituţională iar guvernul vrea legea lui, nu cea din parlament. Dacă nu înţelegţi nimic foarte bine. Cred că asta îşi şi doresc distinşii noştrii politicieni. Să nu mai înţeleagă nimeni, nimic. Dacă parlamentarii ar avea coloană vertebrală ar vota proiectul care deja există, abrogând astfel proiectul guvernului care va trece pentru că moţiunea are slabe şanse să întrunească numărul de voturi necesar pentru a trece.