joi, 31 martie 2011

Jos pălăria!

În această seară am avut plăcerea de a-l revedea pe fostul meu coleg Remus Grama în postura de dirijor. A fost o plimbare prin Roma pe ritmurile lui Respighi. Frumos şi melancolic pentru mine. Mulţumiri celor care au făcu posibil acet concert al tinerelor talente mureşene. Cu asta trebuie să ieşim în faţă. Jos PĂLĂRIA pentru Remus, pianista Andrada Stoica şi întrega Orchestră a Filarmonicii Târgu Mureş. Talente există!

miercuri, 23 martie 2011

Hai să dăm mână cu mână....

"Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor va fi împărăţia cerurilor". Nu-mi stă în fire să citez din Biblie, dar, azi nu am de ales. Pentru mine, traducerea acestei fraze ar suna cam aşa: cu cât şti mai puţin, cu atât eşti mai fericit. Sigur traducerea nu este una oficială. MediaSind a trasnmis un apel săptămâna aceasta către toate organizaţiile care organizează manifestări, comemorări, conferinţe, reuniuni şi câte şi mai câte, în altă limbă decât cea română să asigure o traducere oficială sau un exemplar în scris al discursurilor pentru a evita situaţiile ca cea de săptămâna trecută când soţia ambasadorului Ungariei a vorbit din suflet şi nimeni nu a mai înţeles nimic.  Asta ca să fim politically corect. Vă prezint, fără niciun alt comentariu, textul integral al comunicatului transmis de jurnalişti, răspunsul celor de la Consiliul Naţional Secuiesc şi replica MediaSind la acest răspuns.




















Şi s-a primit răspuns:
"Stimatã doamnã!
La prima vedere solicarea Dvs. pare corectã, si demnã de luat în vedere. Dacã însã ne gândim un pic, trebuie sã observãm, cã porneste dintr-o premisã falsã, acea cã prin evenimentele ca cel din 15 martie noi dorim sã transmitem un mesaj pentru populatia românã din tarã, care trebuie sã ajungã nedistorsionat la aceasta. În realitate, astfel de evenimente sunt organizate de de cãtre si pentru maghiarii din Tg-Mures, Cluj, sau Miercuea Ciuc. Este deci normal si logic, ca cei care iau cuvântul sã vorbeascã în limba lor maternã.
Cora Muntean: Asta însã nu presupune, cã dorim sa ne închidem, sã excludem românii (inclusiv reprezentntii presei) de la aceste evenimente. Poate participa oricine, si poate sã relateze în presa de limba româna orice corespont, fãrã nici o îngrãdire, însã cei care vin la eveniment trebuie sã stie, cã acolo se va vorbi în limba maghiarã. Consider, cã este important, ca presa românã sã prezinte publicului român aceste evenimente, iar prezentarea sã fie corect si la obiect. Tot asa de bine cred cã sunteti de acord, cã este si în interesul trusturilor si agentiilor de presã sã aibã reprezentanti la aceste evenimente, ca sã-si informeze publicul despre cele întâmplate acolo. Pentru a evita problemele ca cel ivit la Tg-Mures, o solutie foarte simplã este aceea, ca agentiile de presã românesti sã aibã mãcar pe teritoriul Tinutului Secuiesc corespondenti, care cunosc bine limba maghiarã. Astefel pot relata corect despre evenimente, pot avea contacte cu populatia de aici, fãrã sã fie nevoie de interpreti si alte costuri suplimentare.
Cu respect
Árus Zsolt"


Răspunsul MediaSind:
"Stimate domn,
Codul bunelor maniere spune că e frumos să i te adresezi unei persoane în limba pe care aceasta o înţelege. Solicitarea noastră a pornit de la ideea că trăim în România şi limba oficială este cea română. La fel şi legea aplicabilă. Nu vă contestă nimeni dreptul de a vă exprima în limba maternă, garantat de lege, se întâmplă şi la Parlamentul European – cu menţiunea că acolo se asigură traducere. Şi nu sunt decât 23 de limbi!
“Ţinutul Secuiesc”, promovat de dumneavoastră, se referă la o realitate geografică din statul recunoscut oficial drept România. Vorbind deci despre România, nu credem că aveţi vreo competenţă în ce priveşte politica de personal a unei entităţi, fie ea şi media.
Faptul că nu doriţi să asiguraţi traducere oficială e dreptul dumneavoastră, dar o opţiune extrem de proastă, în opinia noastră. În funcţie de atitudinea dumneavoastră, ne rezervăm dreptul de a decide dacă mai participăm sau nu la evenimentele la care ne invitaţi.
Vă mulţumim, o zi buna!
PS Preşedintele CNS, Izsak Balazs, este, după ştiinţa noastră, traducător autorizat şi activează în domeniu. Presupunem că este cel mai în măsură să vadă utilitatea unei traduceri autorizate, astfel că întrebarea noastră este: pe el l-aţi consultat?"

P.S.(al meu): Probabil vom pune toţi mână de la mână fie să luăm lecţii de limba maghiară, fie să ne angajăm noi un traducător. :))

marți, 22 martie 2011

Roaba, carnea şi cablul, meniul „de criză” al hoţilor din Mureş

Primim zilnic la redacţie buletinul de presă de la Inspectoratul judeţean de Poliţie Mureş. Majoritatea incidentelor raportate privesc furturi, din maşini, din locuinţe, din curţi, de pe unde apucă infractorul să se strecoare. Ceea ce mă surprinde, însă, este lista bunurilor pe care „hoţii” le sustrag. De exemplu, ieri, am avut aşa: 9,5 kg de carne, tichete de masă şi mult, mult cablu de telefon. De altfel, cablul de telefon este la mare căutare. Săptămâna trecută am avut şi un cazan şi o roabă sau chiar vin. Orice. Tot ce poate fi valorificat în vreun fel, fie prin vânzare, fie prin consumare, intră în atenţia infractorilor. Marea lor majoritate au vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani. Fură de nevoie. Nu cred că cineva ar fura carne sau cazane şi roabe pentru a-şi testa calităţile de spărgător sau pentru a intra în vreun top macabru al infractorilor de elită. Suntem în Târgu Mureş nu în Oceans Eleven. Oamenii fură pentru că nu au ce mânca sau ce da de mâncare copiilor lor. Important este că am ieşit din criză, conform guvernanţilor. 0,1% creştere pe nu ştiu ce trimestru şi la nu ştiu ce indicatori. La Mureş aşteptăm un mini boom economic. Mă bucur, numai de s-ar simţi asta şi la nivelul categoriilor sociale care îşi întregesc veniturile cu carnea sau cu tichetele de masă furate. În rest, vorba unui distins politician: „Să trăiţi bine!”
Editorial publicat in Cotidianul Zi de Zi, marti, 22 martie

luni, 21 martie 2011

Fefe, zmeul şi moşul senil.

Am primit şi eu pe mail.
"Vom demonta  astăzi un mit, şi anume că Făt-Frumos este personajul pozitiv din basmele româneşti, iar Zmeul un ticălos fără pereche. În fapt, aşa cum vom vedea imediat, lucrurile stau exact pe dos.
Pentru asta, să facem mai întâi un mic profil psihologic al celor mai importante personaje din basmele româneşti.
Împăratul 
E un moş senil şi complet incompetent. Singurul merit că a ajuns îm! părat e că a fost primul născut. Nu e în stare să aibă grijă de fii-sa, prin urmare mă întreb cum mama dracului ar putea avea grijă de ditai împărăţia. Nevastă-sa lipseşte din peisaj, e subînţeles moartă şi l-a lăsat cu trei fete care sigur nu-s ale lui, fiindcă
moşul are vreo 70 de ani şi aia mică în jur de şaişpe. Deşi e înconjurat de viziri, dregători, sfătuitori, când e să ia vreo decizie îţi vine să-l iei la palme: primul individ care-i aduce fata înapoi o primeşte de nevastă şi mai ia şi jumătate de împărăţie. Strămoşul său care a întemeiat dinastia se răsuceşte în mormânt.

Fata cea mare şi fata cea mijlocie 
  Sunt nişte strâmbăciuni nasoale, plate şi complexate, care-şi urăsc sora mai mică pentru că e mignonă, are fund, ţâţe, e în centrul atenţiei şi e aia răpita, ba se mai şi mărită înaintea lor. Sunt atât de! jenante că nici un zmeu nu le vrea.

Fata cea mică 
  E aia răsfăţata, bunăciunea învăţată să i se facă toate poftele. Mai e şi curvă de mică. Nici nu vreau să vorbesc mai mult despre ea, că mă enervez.

Făt-Frumos (Fefe)
De obicei, e unu’ căruia nu i-a plăcut cartea: ori prinţ, ori vreun coate-goale. Frumuşel şi efeminat, metrosexual nativ. Ar fi stat să frece menta în continuare şi să se ia la trântă prin iarbă cu oile, cu fraţii lui sau cu flăcăii satului, da’ vrea să dea lovitura. Şi, când boul de împărat dă sfoară-n
ţară cu fiică-sa şi tronul premiu, normal că se prezintă primul. Habar n-are cum arată fata împăratului, dar nici ! nu-l interesează prea mult, de fapt vrea împărăţia. Şi oricum ştie de la tovarăşi că de obicei e răpită bucata familiei, nu cârjele ălelante două.

Calul 
E singurul personaj pozitiv din toată povestea care merită apreciere. Înainte de episodul cu jăratec zace slab, bubos şi răpciugos în grajd, ceea ce arată încă o dată că împăratul e un idiot – nu aşa te porţi cu o asemenea comoară. Calul e cel care îi face strategia lui Făt-Frumos, în vorbe puţine şi concise. Nu zice prea multe pentru că probabil îi e
jenă să intre-n vorbă cu un oportunist analfabet. În sufletul lui, îşi doreşte să fie în echipa Zmeului.

Mama Zmeilor
Este exact opusul împă! ratul. În primul rând, la ea e sigur că e mama zmeilor. Apoi, a făcut trei băieţi care e fiecare la casa lui, nu două plângăcioase şi-o curvă care stau pe capul lui, ca împăratul. Şi ia hotărâri bune şi de una singură, n-are nevoie de o armată de viziri, dregători, sfătuitori, etc.

Zmeul
  E un tip hotărât, energic şi forţos. Probabil are un nas cât toate zilele, umblă neras, e păros şi are palmele tăbăcite. Asta ce ne spune? Că e un om care munceşte! A tras din greu ca să ajungă unde e – a ucis, a luptat, a umblat, a jefuit, s-a preocupat de cariera lui! Aşa merg lucrurile pe tărâmul celălalt, acolo nu-ţi dă nimeni un castel că te cheamă împăratul-nu-ştiu-cum. E sigur că Zmeul şi-a clădit palatul cu mâinile lui. Bine, o mai fi avut nişte muncitori pe care i-a mâncat după aia, dar sunt convins că a stat ! cu ei acolo, pe capul lor, să vadă cum pun ăia marmura în baie, să nu-l tragă-n piept şi să-l fure. Şi mi se pare normal să-i mănânce la sfârşit, ştim cu toţii cum sunt muncitorii.

Mai ştim că are o moşie imensă, populată cu tot felul de jivine ticăloase. Chiar credeţi că e uşor de administrat aşa ceva, să-i ţii în frâu pe toţi ăia? Păi aia nu sunt proşti ca ţăranii împăratului, dacă nu stai cu pleoapa pe ei… Deci, Zmeul e un bun gospodar, un bun cunoscător de oameni, un excelent strateg militar şi un bun trezorerier.
Dar Zmeul e un tip cinstit în sentimente şi cam fără noroc la femei. I-a venit vârsta însurătorii, a stat, a analizat, a cercetat, şi-a căutat nevastă. n-a găsit pe nimeni pe placul lui în propriul tărâm (ce s-alegi din jivinele alea?), deci s-a uitat la vecini. S-a îndrăgostit de fata ! aia mică a împăratului (ştie ce-i frumos, măcar fizic, şi nici nu încalcă eticheta, ţinteşte la acelaşi rang) şi a procedat în consecinţă, aşa cum cerea tradiţia: a luat-o la el. Aşa a făcut şi tac-su cu mă-sa, şi bunicul lui, şi străbunicul lui, la vremea lor. Aşa e normal: clar, fără ascunzişuri, umblat cu şoalda şi alte prosteli. Pui problema direct: “Fă, te iubesc, te vreau! Treci încoace.” Şi prostul chiar o iubeşte: n-o forţează, n-o siluieşte, e romantic, are o grădină cu trandafiri, o-nconjoară de bogăţii, îi face toate poftele. N-am auzit nici o poveste în care Zmeul s-o ţină pe prinţesă legată în beci, goală-puşcă şi să vină s-o violeze când are el chef, după cum ar merita. Peste tot citesc numai de caftane, covoare, tiare, bucate alese, mătăsuri fine, rochii, giuvaere, o ţine-n puf. Omul e familist şi serios, nu-şi uită îndatoririle: se duce-n fiecare zi la muncă şi anunţă civilizat, cu buzduganul, când vine acasă. Şi toate astea pentru ea, ca să n-o sufoce cu ! atenţie, să-i lase spaţiu, să fie liberă, să aibă matracuca timp să-şi facă unghiile, să nu facă istericale că, vezi doamne, a intrat peste ea în cameră şi-a văzut-o cu masca de castraveţi pe faţă.  


Carevasăzică, moldoveanca trăieşte în puf, îi face prostul toate poftele, şi, în semn de mulţumire, ce face? Se amorezează de Făt-Frumos că are părul mai îngrijit şi tenul mai puţin acneic (vezi, n-ai vrut să te culci cu Zmeul) şi se hotărăşte să fugă cu el. Da’ mai întâi încep să se hârjonească în pat, în patul pe care Zmeul cu mâna lui îl cioplise, din nişte buşteni tăiaţi tot de el din pădure, şi-l cărase-n cârcă până la ultimul etaj al castelului, să aibă japiţa peisaj când se trezeşte dimineaţa sub baldachin. Şi proştii ăia doi stau până îi prinde Zmeul, căruia – în sfârşit! – i se aprind beculeţele.
Mai departe. Zmeul luptă corect, Făt-Frumos trişează: bea apă vie de la un corb pe care-l mituieşte, dă cu peria, gresia, năframa; în fine, face tot ce poate să lupte cât mai puţin şi să-i bage pe alţii la înaintare.
Din toate astea, eu pricep că morala basmului românesc e următoarea:
- dacă eşti un şmecher metrosexual şi ştii să profiţi de pe urma tonţilor incompetenţi ajunşi în poziţii de conducere, te aranjezi pe viaţă.
- dacă eşti o fiţoasă analfabetă şi de bani-gata, ai toate şansele să umble toţi după fundul tău şi după averea lu’ tac-tu.
  - dacă eşti un tip cinstit, muncitor şi care luptă după reguli, pici de papagal.

Dacă basmul românesc ar fi avut măcar o urmă de dreptate, Zmeul i-ar fi rupt gâtul lui Fefe cu două! degete, ar fi luat-o pe proasta aia, i-ar fi dat o bătaie soră cu moartea şi ar fi trimis-o rachetă înapoi la tac-su acasă. Apoi şi-ar fi strâns armata, ar fi năvălit pe tărâmul împăratului şi i-ar fi făcut prăpăd, ar fi violat, jefuit şi ucis tot ce i-ar fi stat în cale, ar fi unit cele două tărâmuri şi şi-ar fi făcut harem bdsm din toate gagicile alea proaste ca noaptea. Pentru că fiecare merită să-şi trăiască propriul basm."

duminică, 20 martie 2011

Am visat săptămâna trecută

Stimabililor,
Săptămâna trecută am ţinut-o tot într-o manifestare, marş, comemorare sau cum vreţi voi să le spuneţi. A ieşit şi scandal: dublu scandal. Unul cu "ţicnitul" de la Miercurea Ciuc şi unul cu nevasta, soţia ambasadorului şi mesajul ei transmis din suflet. Vorba lui Turcescu, oare din al cui suflet? Mă rog. Eu nu dau vina pe doamna în cauză, chiar dacă nu înţeleg ce treabă avea ea să transmită mesaje oficiale sau neoficiale din sufletele unor persoane greu identificabile. Cred că am ajuns să ne imaginăm că ni se întâmplă o serie de lucruri. Avem doar impresia că se pregăteşte ceva şi suferim de halucinaţii colective. Probabil şi "excursia" de pe 18 noiembrie de la Budapesta a fost doar un vis. Asta este. Minţile noastre mărunte nu au capacitatea să distingă adevărul de ficţiunea politică. Să nu ne mai enervăm pentru asta, zic. Aşa, din suflet, vă invit să mergeţi la Teatru. Măcar acolo ştiţi clar care este realitatea şi care este ficţiunea. Vineri seara a avut premierea piesa Zorba. Nu m-a dar pe spate, dar nici nu mi-a displăcut. Este un spectacol de public care cred că va prinde destul de bine. Oricum, după o săptămână nebună poate fi o evadare bine venită.

miercuri, 16 martie 2011

De ce ma irita incidentul de la Miercurea Ciuc

11. 13. 16. 19. Nu sunt numerele de la LOTO. Sunt patru ore diferite. Sunt orele la care, marţi 15 martie, etnicii maghiari din Târgu Mureş au organizat diverse manifestări pentru a celebra Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, Ziua Internaţională a Maghiarilor, aniversarea Revoluţiei de la 1848 sau cum vor să o mai numească. Nu am nimic împotrivă. Nu mă deranjează cu nimic. Ce dacă oraşul a fost împânzit de steaguri, torţe, lumânări şi făclii. Trăim într-un stat în care fiecare este liber să-şi manifeste individualitatea etnică şi culturală aşa cum doreşte, atât timp cât obţine autorizaţiile necesare de la organele abilitate ale statului. Nici incidentul de la Miercurea Ciuc unde, „un ţicnit a spânzurat o păpuşă”, ca să citez postarea colegului Hegheş de Facebook nu mă irită, nici nu mă jigneşte. Respectivul „ţicnit”, angajat al statului român, beneficiar al statutului de funcţionar public, avea toate autorizaţiile necesare pentru organizarea „manifestării” cu pricina. Asta mă jigneşte şi mă irită. Să o luăm aşa: mă duc la Primărie, Poliţie etc. şi spun că vreau să organizez un eveniment în Piaţa Trandafirilor. Practic vreau să dau foc unui manechin reprezentându-l pe Bolyai Farkas, marele matematician maghiar, pentru că mie matematica mi-a terorizat viaţa. Autorităţile cu pricina nici nu clipesc şi primesc autorizaţia? Îmi şi imaginez cam cu ce şuturi în deriere. Husarilor care au participat la marşul de marţi de la prânz în centrul oraşului nu au putut veni călări. Nu au primit autorizaţie pentru cai, ca nu cumva să se murdărească oraşul. Noroc că spânzurarea unui manechin nu face multă mizerie. Oare a curăţat locul? Mă irită lipsa de reacţie a autorităţilor statului român faţă de declaraţiile de sâmbătă ale lui Laszlo Kover, preşedintele Parlamentului Ungar, al doilea om în stat. Acesta a promis toată susţinerea autorităţilor ungare pentru obţinerea autonomiei Ţinutului Secuiesc. Mă irită că România nu mai are politică externă. Discuţiile despre „reconcilierea româno-maghiară” mă irită pentru că eu ştiu că există un tratat bilateral în vigoare între aceste două state, dar nu ştiu să ne fi certat cu vecinii unguri. Dacă prin acţiunile OFICIALE ale liderilor maghiari se încalcă acest tratat, mă irită că avem un Ministru de Externe care nu a apucat, probabil, să-şi citească fişa postului.

duminică, 13 martie 2011

De râsul curcilor......

Oameni buni,
Mă sperie un gând. Dan Diaconescu alias "Senzaţional" ar putea deveni Preşedintele României! Ilustrul prezentator TV, acest înflăcărat căutator al adevărului despre dispariţia Elodiei a fost vineri, 11 martie la Târgu Mureş în campanie de polarizare. Cu mic cu mare, OTV-işti care îşi astâpăra chirăiturile stomacale cu ştiri SENZAŢIONALE! s-au bulucit să-şi cunoască idolul. Dănuţ nu i-a dezamăgit şi a făcut show. Totul despre desfăşurarea evenimentelor puteţi citi mâine în Cotidianul Zi de Zi. Nu vreau să vorbesc despre ce au spus oamenii "politici" din Partidul Popular la reuniunea de la Târgu Mureş. Vreau să vorbesc despre un fenomen naţional: INCULTURA. Guţă, manelistul PD-L-ist a umplut, tot săptămâna trecută, Sala Polivalentă. Divorţurile mondene nu numai că ţin prima pagină a ziarelor de scandal, dar au ajuns şi subiect de analiză pe posturile considerate "serioase". Nu mă întreb de ce se întâmplă aceste lucruri. Ştiu de ce. Pentru că asta vinde. Mă întreb, însă, retoric, ce şanse sunt ca lucrurile să se schimbe. Subiecte care, din punctul meu de vedere, ar trebui tratate la secţiune "Fapte diverse" sau mai bine "Hai să râdem" au devenit teme principale de discuţie. Ne mai mirăm de ce suntem în "criză", de ce nu avem locuri de muncă, de ce mentalitatea acestui popor rămâne undeva la stadiului evului mediu. De ce nu mai avem Mândria de A FI? Pentru că mai bine de jumătate din populaţia acestei ţări se îngroapă în telenovele, în bârfe la colţul blocului. Subiectele serioase, acţiunile culturale au intrat în derizoriu. Oricum toţi sunt hoţi. Lasă că mai bine votăm Becali, EBA, Dan Diaconescu. Râd şi curcile de noi. Am văzut un film. Se numea "Idiocracy". Vă invit să-l urmăriţi chiar dacă este stupid ca realizare. Ne arată viitorul....
Foto: Cristina Gânj

marți, 8 martie 2011

În loc de mesaje, flori şi felicitări........

Stimate doamne şi stimate domnişoare,
Azi e 8 Martie şi plouă cu flori şi felicitări. Ghiocei, lalele, trandafiri, felicitări şi cadouri. Desigur orice gest de acest gen bucură femeile. Am şi eu un gest. Să scriu. Am realizat în ultima vreme că este mai uşor să exprim anumite lucruri în scris. Dacă în facultate "pledam" pentru "cauze pierdute" cum îmi spunea una dintre profesoarele mele, Meda Grama, acum nu mai pledez. Acum doar spun. Unora le este greu să deschidă o listă de mulţumiri. Mie nu-mi este deloc greu şi, nu pentru că este 8 Martie, ci pentru că nu pot începe cu altcineva:

  • Mulţumesc MAMA! Cine nu o cunoaşte pe Mama mea nu cunoaşte cea mai extraordinară femeie din viaţa mea!
  • Mersi sorămea, că mă stresează cu cerceii şi rimelul dar aşa e ea. Dacă ar fi altfel nu ar mai fi ea şi eu nu aş mai fi eu.
  • Buni şi Mama Jeni sunt bunicile. Una, prima, nu mai este printre noi dar ne veghează de undeva dintr-o lume mai bună, spun eu. A doua, citeşte fiecare rând scris de mine şi asta este o performanţă la etatea sa.
  • Mariana, mătuşica mea este unică şi are un suflet atât de mare încât poate iubi toate animalele!!!
  • Rodi şi Ioana Potra. Atât de multă iubire.
  • Diriga a fost şi este una singură! Popa Eugenia. 
  • Anca Negruţ şi Teo Bozdog sunt prietenele mele cele mai vechi. Am crescut împreună, am făcut multe prostii, am plâns şi am râs, ne-am certat şi cineva s-a trântit pe jos în centru din cauza mea. Pumni în burtă şi nopţi pierdute filosofând pe teme existenţiale. Mulţumesc că existaţi.
  • Andrea Kajcsa, ordine în haos.
  • Claudica, Biuţa, Andrea, Ionela sunt, fiecare, atât de diferite şi atât de asemănătoare. Fetele! Nu poţi să trăieşti nici cu ele, nici fără ele.
  • Surorile Sand, trei iezi cucuiezi, dragele de ele la câtă morală le fac mă mir că mă mai suportă. Pupici pui nebuni.
  • Juniorul Carla are o sensibilitate aparte.
  • Ioana pisica, suntem la poluri diferite uneori dar mereu aproape.
  • Dorina şi Ela, corespondenţii mei speciali care sunt geniale. Agenturile lucrează! :)
  • Mona, Sarmisa, Cristiana şi Diana, gaşca Maris care m-au învăţat să dansez în ploaie.....
  • Bristena s-a uitat în avion în Israel dar face poze geniale şi nu ai cum să te superi pe ea
Lista poate continua, va continua cu siguranţă. Dacă am uitat pe cineva este doar o iluzie. Nu am uitat am doar un lapsus temporar, pentru că toate femeile care au trecut prin viaţa mea, pentru o secundă sau mai mult, au un loc şi un rol în ceea ce sunt eu. Pentru toate un mic citat:

“..Nu ştiu cum mă vede lumea, dar eu însumi mă văd doar ca pe un copil care se joacă pe malul mării, încercând să găsească din când în când o pietricică mai netedă sau o scoică mai frumoasă decât cele obişnuite, în timp ce imensul ocean al adevărului se află nedescoperit în întregimea sa, înaintea mea."
Sir Isaac Newton

joi, 3 martie 2011

Ordine şi Siguranţă cu Poliţia Locală

Poliţia Comunitară, pardon să mă scuzaţi, locală după noua denumire are o activitate intensă, serioasă care ne ajută să dormim mai liniştiţi nopţile. Să-i lăsăm pe ei să ne spună cu ce probleme grave se confruntă în încercarea de a aduce liniştea în urbea noastră:
„POLIŢIA LOCALĂ – ORDINE ŞI SIGURANŢĂ”
Agenţii Direcţiei Poliţia Locală au sancţionat contravenţional, în perioada 21 – 27.02.2011, în conformitate cu Legea nr. 61/1991R, un număr de 61 persoane care au încălcat normele de conduită socială, privind ordinea şi liniştea publică, mai relevante fiind următoarele situaţii:
- în urma unei sesizări telefonice, primite prin Dispeceratul Integrat 112, în data de 21.02.2011, o patrulă a Poliţiei Locale s-a deplasat pe str. Strîmbă, unde numitul S.A. tulbura liniştea vecinilor prin nivelul sonor ridicat al muzicii, ce răzbătea din locuinţă, acesta a fost sancţionat contravenţional şi somat să respecte orele de linişte şi normele legale în vigoare;

- numitul C.B. din Tg.Mureş, str. Reşiţa, a fost sancţionat contravenţional deoarece în data de 21.02.2011, nu a luat măsuri pentru buna funcţionare a alarmei autoturismului proprietate personală şi prin declanşarea repetată a acesteia a tulburat liniştea publică;
- în zona cartierului Valea Rece, din Tg.Mureş, în data de 23.02.2011, numiţii L.L. şi O.L., pe fondul consumului de alcool au provocat un scandal, deranjând ordinea şi liniştea publică, s-a luat măsura sancţionării contravenţionale şi îndepărtarea acestora din zonă;
- patrula mobilă a Poliţiei Locale a aplanat, în data de 26.02.2011,  un conflict între 2 persoane de etnie rromă din Crăciuneşti, pe de o parte şi G.B. domiciliat în Tg.Mureş, pe de altă parte, sens în care au fost avertizaţi şi determinaţi să respecte legislaţia;
- în după amiaza zilei de 27.02.2011, în urma unui telefon primit la ofiţerul de serviciu al Poliţiei Locale, un echipaj a fost dirijat pe B-dul 1 Dec. 1918, nr. 11, unde numitul K. Cs., fiind în stare de ebrietate, tulbura liniştea locatarilor, prin nivelul sonor ridicat al muzicii, ce răzbătea din locuinţă, acesta a fost sancţionat contravenţional şi somat să respecte orele de linişte;
- în urma unei sesizări telefonice primite la ofiţerul de serviciu al Poliţiei Locale, în data de 27.02.2011, un echipaj a fost dirijat pe str. Busuiocului, nr. 24, unde un grup de aproximativ 12 tineri tulburau liniştea locatarilor. Cei în cauză au fost legitimaţi, 5 dintre ei fiind sancţionaţi contravenţional..
MURDĂRIREA CAROSABILULUI
O patrulă a Poliţiei Locale a sesizat faptul că din incinta şantierului aflat pe str. Pandurilor, nr. 46 a ieşit o autospecială, care a murdărit carosabilul pe o porţiune de 400 m. Atât şeful de şantier, cât şi conducătorul auto au fost sancţionaţi contravenţional şi determinaţi să întreprindă măsurile necesare, în vederea aducerii carosabilului la starea iniţială.
CÂINI ÎN PARCUL DE JOACĂ AL COPIILOR
În urma unei sesizări primite la adresa Poliţiei Locale, o patrulă a monitorizat parcul de pe bulevardul Pandurilor, astfel că, în data de 25.02.2011, i-a surprins pe numiţii I.C. şi M.P. din Tg.Mureş, cu câinii în spaţiul de joacă al copiilor. Cei în cauză au fost sancţionaţi contravenţional şi atenţionaţi să respecte legislaţia în domeniu.
PRINCIPALELE ACTIVITĂŢI DESFĂŞURATE DE BIROUL CONTROL COMERCIAL DIN CADRUL POLIŢIEI LOCALE
- în perioada de referinţă au fost verificate un număr de  34 societăţi comerciale care desfăşurau activităţi economice şi prestare de servicii în Piaţa Trandafirilor şi cartierul Tudor, fiind aplicate 6 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor fiind de 1.600 lei;
- în data de 25.02.2011, s-a efectuat un control pe timp de noapte, în colaborare cu Poliţia Municipiului Tg.Mureş, având ca scop verificarea respectării condiţiilor de autorizare şi funcţionare, precum şi a programului de lucru afişat, la o societate comercială reclamată. Unitatea verificată nu respecta programul de funcţionare aprobat şi afişat, fiind sancţionată contravenţional cu amendă de 1.000 lei.
ACŢIUNI PE LINIA PROTECŢIEI MEDIULUI
Agenţii Compartimentului Protecţia Mediului din cadrul Direcţiei Poliţia Locală, au efectuat în perioada susmenţionată, controale la un număr de 30 societăţi comerciale din municipiul Tg.Mureş, verificându-se existenţa contractelor încheiate cu firma de salubritate care deserveşte municipalitatea. Cu această ocazie s-au constatat deficienţe la 4 societăţi, acestea fiind sancţionate contravenţional şi somate să intre în legalitate.
CONTROALE PE LINIA DISCIPLINEI ÎN CONSTRUCŢII ŞI AFIŞAJULUI STRADAL
În săptămâna anterioară, lucrătorii Biroului Disciplina în Construcţii şi Afişaj Stradal, au efectuat controale la 15 şantiere, fiind depistate 6 locaţii, în care se desfăşurau activităţi fără a deţine „autorizaţie de construire”, eliberată de Primăria Municipiului Tg.Mureş. Beneficiarii lucrărilor respective au fost sancţionaţi contravenţional în conformitate cu  prevederile Legii nr. 50/1991R cu amenzi în valoare de 100 respectiv 200 lei şi somaţi să intre în legalitate.
DIRECTOR EXECUTIV
POLIŢIA LOCALĂ TG.MUREŞ
VALENTIN-CONSTANTIN BRETFELEAN


Petru conformitate vă rog să verificaţi adresa http://www.tirgumures.ro/portalnou/index.php?option=com_content&view=article&id=284%3Atulburarea-ordinii-publice&catid=49%3Astiri-de-ultima-ora&lang=ro

miercuri, 2 martie 2011

Consiliul Local, Varianta III

Un Consiliu Local din democraţia românească funcţionează pe baza unui Regulament de Organizare şi Funcţionare adoptat în condiţiile legilor ce reglementează activitatea administraţiei publice locale. Consiliul Local al Municipiului Târgu Mureş are un astfel de regulament care, fără urmă de îndoială, nu contravine actelor normative superioare. Cu toate acestea nu mai este o noutate, cel puţin pentru reprezentanţii presei care participă la şedinţele de consiliu, că acest Regulament poate fi „pliat” în funcţiile de nevoile curente ale legislativului local. Dar iată ce spune Regulamentul. “Art 35 alin 3 Convocarea consiliului local se face prin cel puţin două ziare locale, respectând diversitatea lingvistică prin grija secretarului municipiului, cu cel puţin 5 zile înainte şedinţelor ordinare sau cu cel puţin 3 zile înainte de şedinţele extraordinare. Odată cu publicarea convocatorului, sunt puse la dispoziţia consilierilor locali materialele şi în format electronic. În calculul termenelor de mai sus se are în vedere ziua publicării în presă a dispoziţiei de convocare şi data şedinţei.
Alin. 7 Ordinea de zi a şedinţei consiliului local constând din informări şi proiecte de hotărâri se aduce la cunoştinţă locuitorilor municipiului prin mass-media prin publicarea dispoziţiei de convocare în ziare locale din care unul în limba maghiară.” Buuun. Ordinea de zi a şedinţei de joia trecută nu a fost publicată. Nici măcar pe pagina de internet. Dar multe lucruri nu apar pe internet. Printre acestea se numără şi Variantele proiectelor de hotărâre. În două cazuri joia trecută consilierii au aprobat Varianta III a proiectelor. Oare care o fi varianta 3? Cum se fac economii la mapele de presă şi pe net nu apar toate variantele este greu să-ţi dai seama de fapt ce  se votează. Cum să informăm corect dacă nu avem acces la toate materialele de şedinţă? Am participat la mai multe consilii locale din judeţ. La acele şedinţe s-a citit expunerea de motive, s-a citit proiectul de hotărâre, la sfârşitul votului s-a specificat clar dacă proiectul a fost aprobat sau respins, în esenţă au fost respectate o serie de proceduri menite să asigure legalitatea actului de legiferare. În art. 44 al Regulamentului mai sus amintit se spune „preşedintele de şedinţă anunţă public rezultatul votului precum şi faptul dacă proiectul a fost adoptat, respins sau amânat după consultarea prealabilă a secretarului ori înlocuitorului acestuia( daca este necesar)”. Probabil că asta se întâmplă şi la şedinţele de la municipiul reşedinţă de judeţ doar că noi, presarii care stăm în spate nu putem auzi din motive tehnice. Staţia de sonorizare dată la minim ca să se înţeleagă cât mai puţin ce se întâmplă în faţă. Consecinţa directă a acestor lucruri, care nu constituie o excepţie ci o regulă la CL, este aceea că reporterul pleacă parcă prin ceaţă de la şedinţă iar populaţia nu poate fi informată corect şi la timp cu privire la hotărârile adoptate.

Editorial publicat in Saptamanalul Ziarul de Mures