Incident nefericit in presa mureseana

Un incident şocant s-a petrecut în noaptea de miercuri spre joi în comuna Eremitu. Ovidiu Roşca cameraman la PRO TV Târgu Mureş a fost bătut de patru săteni în timp îşi făcea meseria. Dacă putem înţelege, oarecum, reacţia sătenilor care au pierdut un membru al comunităţii, nu înţelegem reacţia poliţistului local care a stat şi i-a rugat pe cei din echipa Pro Tv să plece. Nu, nu a chemat ajutor, probabil nu avea pe cine şi nici nu a luat măcar datele de identificare ale agresorilor. Lăsând deoparte orice discuţie privind reorganizarea poliţiei rurale, necesar a fi făcută cu cap, ne raliem colegilor din presă şi solicităm autorităţilor competente o anchetă serioasă a acestui caz. Nu considerăm firesc ca un jurnalist să fie agresat în timp ce îşi face meseria iar autorităţile să reacţioneze abia după ce presa le aduce datele la cunoştiinţă. Înţelegem durerea celor din Eremitu care au suferit pierderea unui membru a comunităţii şi ne exprimăm cele mai sincere condoleanţe familieri acestui. Nu credem, însă, că violenţa împotriva unui jurnalist care nu îşi face decât meseria este o rezolvare sau o refulare cu sens în asemenea situaţii. Redacţia Zi de Zi este alături de colegul nostru şi de familia şi colegii săi şi îi urează însănătoşire grabnică. De asemenea avem speranţa că autorităţile competente vor analiza în cel mai serios mod acest caz.

Editorial publicat in Cotidianul Zi de Zi, vineri, 10 iunie 2011

Se întâmplă uneori...în România.

Supporting Investigative Journalism, ediţia a II-a, Freedom House. Sinaia. Cabana Schiorilor.

După o zi plină de idei, după ce subiectele, în parte, au fost tocate, se lasă seara peste grupul de jurnalişti şi nu numai care încearcă să găsească un fir în ilogicul cotidian. Cinăm aproape de creierii munţilor într-o locaţie la limita dintre kitch şi tradiţional românesc. Trei oameni de la masă privesc către un perete. Poza alb-negru-difuz arată un schior. Sub poză, în spatele unui pătrat cu ramă maro şi sticlă, un nume scrijelit şi o dată. 26.12.2008. Se naşte întrebarea. A cui e autograful? Gândesc. Vreun mare schior a venit să pape de Crăciun în 2008 şi văzându-şi poza a dat un autograf sub ea. Logic. Plus, o chestie de stil, staif. Gândesc european? Colegii mei văd, se întreabă şi ei. Mă duc până acolo. Să văd de aproape. Poate scrie numele pe poză. Scria sub poză: Un nume, campion 1960. Nu reţin numele, dar nu seamănă cu ce scrie pe perete. Plus, chiar să mai recunoască careva un schior din 60 şi să-l pună să semneze în 2008 pe perete? Nu merge. Mâncăm, bem, râdem. Colegul Pleacă să întrebe un chelner. Vine la masă. Nu aud ce-i spune celuilalt coleg. Se termină cu escu. Întreb şi eu ca..., Cine? Traian Băsescu. Ce a mai făcut? A lui e autograful de pe perete.

P.S.: Adică, stâlp, autograf, sticlă.

P.S.2. Şi unii se supără pe cei care fac grafiti.

Tacita lăsare în paragină a statului român

Unul pleacă, altul vine. Cam aşa ar putea fi caracterizată pe scurt situaţia creată luni la Senat când opoziţia a avut, pentru vreo două ceasuri, majoritatea. Cum e greu să înţelegi exact ce se întâmplă pe la Parlament am vorbit cu parlamentarii noştri de Mureş. Surprinzător, am aflat că problema cea mai mare este indisciplina, adică să o spunem pe româneşte chiulul cu neruşinare de la muncă. Un senator sau un deputat are o singură treabă. Să meargă la Parlament, să studieze actele normative, să propună sau nu amendamente şi să voteze. Pe scurt, activitatea de legiferare, de organizare juridică a vieţii sociale cade în sarcina acestor oameni. Nu de puţine ori, a se vedea campania electorală internă a PDL, parlamentarii au tras chiulul. Nici cei din USL nu sunt excepţii chiar dacă ei aruncă mâţa în curtea puterii, că doar puterea are majoritate. Uite aşa ne trezim cu legi adoptate tacit. Cum, pentru numele Celui de Sus, să se adopte tacit o lege nu pricep. Adică, dacă prind o zi bună, sau vreo sărbătoare câmpenească pe undeva, şi parlamentarii absentează poate trece orice lege? Tacit? Da, pentru că ei nu absentează o singură dată, mai mult absentează decât lucrează. Rezultatul, un Parlament care nu face nimic, un Guvern care face ce vrea şi un popor lăsat de capul lui. La anul avem alegeri. Oare se va schimba ceva?