ESÉNŢĂ, esenţe, s.f. 1. Ceea ce exprimă principalul şi stabilul din obiecte şi din fenomene, natura lor internă, ascunsă, latura lor care nu este dată sau perceptibilă nemijlocit; ceea ce poate fi cunoscut numai trecând de forma exterioară a lucrurilor, pătrunzând în adâncul lor cu ajutorul gândirii. ♢ Loc. adv. În esenţă fundamental; în ultimă analiză.
Restul definiţiilor posibile le găsiţi aici, dar cea de mai sus este relevantă în momentul de faţă.
Problema mare când cauţi esenţa lucrurilor este că nu şti niciodată ce găseşti. Poţi să presupui, desigur, dar de obicei presupusul naşte sensuri echivoce. Acum, două zile de aer curat, câteva cărţi bune de recitit ca să-mi amintesc esenţa mea, după care putem să facem ordine, reorganizăm şi reinventăm.
