marți, 20 decembrie 2011

Carla ne scrie despre Crăciun...

"Cheers to the freakin’holidays !!!

Mai sunt câteva zile până la Crăciun şi pe mine mă apucă cinismul. E un fel de autoapărare şi cinismul ăsta...autoapărare care nu neapărat te satisface dar foloseşte atunci când te ia paranoia Sărbătorilor de iarnă. Nu eşti foarte mulţumit că vine Crăciunul şi trebuie să zâmbeşti şi să te prefaci că te bucuri. Poate unii nu se prefac, poate unii chiar se bucură, dar pe mine singurul lucru care ma încântă când vin Sărbatorile este că vin cu zile libere. Zile în care pot să lenvesc până mă plictisesc de leneveală şi atunci lenevesc din nou.
E bine şi că văd brazi împodobiţi, dar cel mai bine este când primesc cadouri!!! Nu contează ce, mă bucur şi la o pereche de şosete cu inimoare, ideea e că s-a gândit cineva la mine.
Din nou mă loveşte cinismul şi mă gândesc dacă chiar mă bucur că vine Crăciunul...hm...nu cred...nu mă bucur deoarece nu împodobesc brad, deşi am intenţionat, ceea ce m-ar binedispune, aş fi happy o oră, două. Nu mă bucur pentru că la radio vor fi colinde, le urăsc, nu ma bucur că magazinele vor fi închise nu am unde să mă plimb, nu mă bucur că vin colindătorii şi îmi strica siesta mea de leneveală maximă şi nu mă bucur că peste tot va mirosi a sarmale.
Mă panichează ideea cadourilor pe care le fac...Dacă nu le plac cadourile, dacă nu ştiu să le aprecieze aşa cum aş vrea eu pentru că eu consider că am facut cel mai grozav cadou din lume...dacă iubitului meu nu îi place cadoul, mamei mele, tatălui meu etc..dacă îl aruncă într-un sertar şi uită de el după ce eu am colindat de nebună magazinele, am tras cu cleştele de la fiecare ca să aflu cam ce şi-ar dori de Crăciun şi am golit stocurile site-urilor de shopping online.

Crăciunul poate fi magic în doi

De la cinism trec puţin la melancolia care mă încearcă şi mă gândesc că aceste Sărbători de iarnă sunt ocazia perfectă să stau cu iubitul meu, să ne fugărim prin casă ca nişte copii, să mâncăm dulciuri ca sparţii şi să ne uităm la filme. Să ne bem dimineaţa cafeaua cu lapte, să ieşim seara la plimbare şi să umplem casa cu miros de portocale. Ce poate fi mai frumos de atât?
Oh,da...Crăciunul poate fi magic în doi! Poate fi ....

Cei singuri

Pentru persoanele singure în această perioadă a Sărbatorilor, care de fapt nu sunt mare lucru,sunt un adevărat chin.O încercare a nervilor şi a stăpânirii de sine. Am fost şi eu în papucii lor şi poate am să mai fiu,ştiu ce vorbesc.
Îţi vin în minte momentele pe care ţi le-ai imaginat de-a lungul anului, că vei împodobi bradul cu persoana iubită, că vei deschide cadoul primit cu un zâmbet larg până la urechi şi mai încolo dacă s-ar putea, că vă sărutaţi lângă brad şi altele. Te trezeşti brusc din visare si de fapt eşti singură. Depresia e pe tine.
Chiar dacă de-a lungul anului suntem singuri şi ne simţim ok, când se apropie Crăciunul şi Anul Nou ne ajunge inevitabilul din urmă şi cedăm nervos. Ne trezim că nu mai trebuie să mergem la birou, că nu mai putem să ne îngropăm în muncă să uităm de probleme, ne trezim că pe casa scării se colindă cu patos şi noi ne uităm la TV. Apoi ne gândim la prieteni,oare ce fac, dacă să mergem cu ei să ne petrecem Anul Nou sau mai bine să stăm în casă să plângem după fostul iubit sau să ne plângem de milă. Ne gândim că depresia noastră nu vrem să fie cunoscută şi de alţii cu atât mai putin văzută şi ne închidem în casă. Oare asta e soluţia? Poate ar trebui să ieşim din casă în momentele astea, să ne plimbăm, să ne pişte frigul şi să facem shopping.
Cu cât se apropie Crăciunul cu atât devenim mai panicaţi şi ne încearcă tot felul de sentimente. Cel mai bine este să ne acceptăm singurătatea, să fim fericiţi cu noi înşine. Până la urmă ne naştem singuri şi murim singuri. Totul va fi roz, într-o zi.


Acum că m-a lovit din nou cinismul nu rămâne decât să aştept Crăciunul, să treacă şi Revelionul şi totul să revină la normal. Normalul meu!!! Poate fi un normal mai bun,poate fi unul mai bun, până la urmă ce e viaţa fără surprize??!!


CHEERS TO THE FREAKIN’ HOLIDAYS!!!
WISH YOU ALL A BETTER NEW YEAR!!!"
Carla ICHIM

duminică, 11 decembrie 2011

To Like or not to Like Facebook

Carla este juniorul meu, ne-am întâlnit când eram în liceu şi îi spun Junior pentru că seamănă cu mine din anumite puncte de vedere. Din alte puncte de vedere ne diferenţiem total. Dezbaterile noastre pro şi contra includ multe subiecte, unul dintre acestea fiind Facebook.

Facebook-istul convins din mine îi spune „Nu ai Facebook, nu exişti!” Desigur, este mai mult o glumă. De ce stăm pe Facebook? Carla mi-a trimis un text în care îşi exprimă argumentele pentru care „Nu vrea să LIKE Facebook”. Pentru echilibru scriu şi eu de I Like Facebook! Ziua de ieri mi se pare reprezentativă:

14.30: Conferinţă de presă PPMT (Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania, proaspăt apărut pe scena politică. Un instrument al Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania condus de Pastorul....(epitetele le scot :P) Laszlo Tokes)

Aproximativ 15-30 până pe la 21.00: Adunarea Naţională a CNMT, peste 12 vorbitori care ne-au spus cât de greu le e maghiarilor de pretutindeni şi cât de necesară este autonomia.

Ei bine, mi-ar fi plăcut după o astfel de zi să ies la un suc/bere cu prietenii, să stăm face to face şi să povestim, DAR, sincer, nu cred că suportam să mai aud pe cineva vorbind, despre orice. Aşa că....am ajuns acasă în jur de 22.00 şi am deschis Facebook, am ascultat nişte muzică, am citit nişte poezii, m-am mai pus la curent cu ce face restul lumii, cei în a căror fişă de post nu scrie că trebuie să suporte zilnic aberaţiile politicienilor. O refulare virtuală, tristă, uneori amuzantă, dar 100% reală.

Sunt de acord cu ce spune Carla, tocmai de aceea şi postarea asta. Părerea ei o citiţi mai jos.....

“Nu vreau să LIKE facebook !!!

Mda, deci e clar… nu vreau facebook. De unde a început acestă isterie a facebook-ului???

Motto-ul „nu ai facebook, înseamnă că nu exişti” este atât de hilar incât chiar îmi place... ok... şi ce dacă nu am facebook? Şi ce dacă nu exist pentru toţi cei care folosesc facebook şi ajung să devină obsedaţi de vieţile altora, a celora care sunt atât de doritori de atenţie încât îşi expun vieţile pe wall postând tot felul de poze gen: „în vară în Croaţia” sau „eu cu iubi” sau „ieşită cu fetele” etc...

Măi... culmea este că oamenii îşi fac încontinuu conturi pe facebook şi nu se mai satură. Dacă nu ai, încearcă să te convingă : „Fă-ţi!!! Fă-ţi!!! ah, ce mă enervezi că nu ai facebook... !!!” ok... şi ce??? Nu am nevoie să mă caute nimeni pe facebook. Cel mai nasol lucru este că prima întrebare care îţi este adresată de un tip după ce îţi află numele este dacă ai facebook. Dar de ce ar vrea cineva să îţi vadă pagina de facebook atâta timp cât te poate vedea în faţă? Mai nasol decât nasolul anterior este atunci când doi baieţi povestesc despre o fată: „ măi, o ştii pe... Maricica...?” acum vine partea nasoală... zice „nu... are facebook?”

Oh, Dumnezeule... deci e absolut penibil !!!! Poate că sunt old fashion-ed, deşi nu cred...dar chiar aşa?

Pe wall găseşti orice

Dacă iubitul sau iubita ta are cont pe facebook şi faci tu cumva să dai de el, ai încurcat-o.

Vezi când şi cu cine s-a „împrietenit”, îi vezi comentariile scrise de alte persoane pe wall-ul lui/ei dar când mai şi intri la FRIENDS şi vezi că 80% din „amici” sunt sex opus al posesorului contului ţi se lasă genunchii. Crede-mă, ştiu. Intervine gelozia, iese scandal monstru şi pa-pa încredere. Este extrem de dăunator pentru o relaţie care se vrea a fi de dragoste. Culmea este că sunt mulţi oameni care flirtează pe facebook. Serios... abia aşteaptă să ajungă la birou să poată naviga pe super social network. Pe bune...nu te gândeşti la partenerul tău de viaţă când te întreţii cu nesimţire pe reţelele sociale cu alte persoane???

Deci, facebook-ul este singurul mod în care îţi poţi face prieteni??? Pe bune... sunt o grămadă de demenţi în lumea asta care au facebook şi cu care te „împrieteneşti” şi te agaţă... habar nu ai cine e... poate fi un obsedat sexual sau poate fi o nebună de care să nu mai scapi never ever, că tu odată te-ai vrăjit pe facebook. Sunt numeroase astfel de cazuri şi lumea nu se lasă.

Până la urmă trăim într-o ţară democrată, cu idei moderne, oameni plictisiţi... şi normal că se caută ceva sare şi piper în viaţă... pentru unii e facebook-ul... ok... succes la like-uri !!!”

Carla

sâmbătă, 10 decembrie 2011

Căutând fericierea

Juniorul meu, cum îmi place să-i spun încă din liceu, mi-a trimis un text. Îl public aici pentru că e scris din suflet şi descrie, cu adaptările de rigoare, ceea ce simt şi eu în anumite momente.

“Fericrea mea ??? La naiba…

Ştiu, recunosc, cu greu, dar o fac….ştiu ca nu sunt un om bun. Din păcate nu mai sunt. Am fost o dată, dar pe parcursul vieţii am pierdut această calitate.

Aş vrea să mai fiu o dată un om bun, să fiu cel mai bun, cel mai corect, cel mai onest om din lume, aş vrea să zică prietenii mei despre mine că sunt un om excepţional, dar nu sunt. Aş vrea să nu fi minţit niciodată oamenii pe care îi iubeam, aş fi vrut să nu fi înşelat pe nimeni nici măcar cu gândul, aş fi vrut să nu fi avut niciodată gânduri negre şi aş fi vrut ca părinţii mei să fie mândrii de unica lor, frumoasă, deşteaptă şi mirobolantă fiică. Aş fi vrut să fac alţi oameni fericiţi.

Din păcate, în această “călătorie” numită viaţă, ne dăm cu capul de situaţii dureroase, situaţii neaşteptate şi situaţii care îţi marchează existenţa de multe ori nu în sensul bun. Ajungi să te simţi ca o măsuţă de cafea fără un picior. Nu stă ceşcuţa de cafea pe ea ….aşa cum nici la mine nu au stat sentimentele bune, încrederea, siguranţa etc. Doar eu- măsuţa. Egoism, “calitate” care am dobândit-o pe parcurs.

Dacă ar fi să mă gândesc la toate situaţiile care mi-au creat această stare ar însemna să cad într-un abis mai adânc decât cel în care mă aflu în prezent. Aş putea rapid să mă gândesc doar la toate relaţiile eşuate, la timpul pierdut, la sentimentele investite, la nopţile nedormite, la ignoranţă, la dorul de după despărţire, la mirosul lui, la felul în care îşi aranja cămaşa în pantaloni, la felul în care îşi sufla nasul, la cum nu se dădea cu cremă etc…

Nu pot spune că nu am şi eu demonii şi piticii mei, care, de multe ori, chiar fac party cu DJ în interiorul meu, dar tânjesc şi eu după puţină fericire.

Cu toţii tânjim la fericire, dar până la urmă ce înseamnă asta???

Adică fericirea se presupune că înseamnă a fi fericit în fiecare zi, nu doar 2-3 zile pe săptămână…să fi fericit ca te-ai trezit dimineaţa, să fi fericit ca mergi la birou, să fi fericit că trebuie să duci cafelele şefilor tăi, să zâmbeşti 80% din zi, să râzi cu poftă, să conduci cu viteza luminii să ajungi acasă să îţi săruţi iubitul, să devii o bucătăreasă profesionistă din dragoste, să cânţi la duş….mai exista asta?

Mă gândesc când am avut aceste sentimente ultima dată… Fericirea mea??? La naiba….am pierdut-o!! a trecut pe lângă mine!!! Vine?? Am simţit-o??? hm….sunt foarte confuză….Nu ştiu …cred că a murit!!! dar eu totuşi sper, că deh..speranţa moare ultima şi aştept cu nerăbdare învierea fericirii mele.”

Carla

Căutând fericierea

Juniorul meu, cum îmi place să-i spun încă din liceu, mi-a trimis un text. Îl public aici pentru că e scris din suflet şi descrie, cu adaptările de rigoare, ceea ce simt şi eu în anumite momente.

“Fericrea mea ??? La naiba…

Ştiu, recunosc, cu greu, dar o fac….ştiu ca nu sunt un om bun. Din păcate nu mai sunt. Am fost o dată, dar pe parcursul vieţii am pierdut această calitate.

Aş vrea să mai fiu o dată un om bun, să fiu cel mai bun, cel mai corect, cel mai onest om din lume, aş vrea să zică prietenii mei despre mine că sunt un om excepţional, dar nu sunt. Aş vrea să nu fi minţit niciodată oamenii pe care îi iubeam, aş fi vrut să nu fi înşelat pe nimeni nici măcar cu gândul, aş fi vrut să nu fi avut niciodată gânduri negre şi aş fi vrut ca părinţii mei să fie mândrii de unica lor, frumoasă, deşteaptă şi mirobolantă fiică. Aş fi vrut să fac alţi oameni fericiţi.

Din păcate, în această “călătorie” numită viaţă, ne dăm cu capul de situaţii dureroase, situaţii neaşteptate şi situaţii care îţi marchează existenţa de multe ori nu în sensul bun. Ajungi să te simţi ca o măsuţă de cafea fără un picior. Nu stă ceşcuţa de cafea pe ea ….aşa cum nici la mine nu au stat sentimentele bune, încrederea, siguranţa etc. Doar eu- măsuţa. Egoism, “calitate” care am dobândit-o pe parcurs.

Dacă ar fi să mă gândesc la toate situaţiile care mi-au creat această stare ar însemna să cad într-un abis mai adânc decât cel în care mă aflu în prezent. Aş putea rapid să mă gândesc doar la toate relaţiile eşuate, la timpul pierdut, la sentimentele investite, la nopţile nedormite, la ignoranţă, la dorul de după despărţire, la mirosul lui, la felul în care îşi aranja cămaşa în pantaloni, la felul în care îşi sufla nasul, la cum nu se dădea cu cremă etc…

Nu pot spune că nu am şi eu demonii şi piticii mei, care, de multe ori, chiar fac party cu DJ în interiorul meu, dar tânjesc şi eu după puţină fericire.

Cu toţii tânjim la fericire, dar până la urmă ce înseamnă asta???

Adică fericirea se presupune că înseamnă a fi fericit în fiecare zi, nu doar 2-3 zile pe săptămână…să fi fericit ca te-ai trezit dimineaţa, să fi fericit ca mergi la birou, să fi fericit că trebuie să duci cafelele şefilor tăi, să zâmbeşti 80% din zi, să râzi cu poftă, să conduci cu viteza luminii să ajungi acasă să îţi săruţi iubitul, să devii o bucătăreasă profesionistă din dragoste, să cânţi la duş….mai exista asta?

Mă gândesc când am avut aceste sentimente ultima dată… Fericirea mea??? La naiba….am pierdut-o!! a trecut pe lângă mine!!! Vine?? Am simţit-o??? hm….sunt foarte confuză….Nu ştiu …cred că a murit!!! dar eu totuşi sper, că deh..speranţa moare ultima şi aştept cu nerăbdare învierea fericirii mele.”

Carla