marți, 28 februarie 2012

Carla ne scrie despre ce înseamnă să fi cool

Iluzia popularităţii


Până şi titlul mă face să pufnesc într-un râs isteric pe care nu multă lume l-ar înţelege.
Nu ar înţelege de ce râd şi mai mult decât atât nu ar înţelege de ce isteric?!? Ideea e că popularitatea e ca o floare. O floare care, de obicei, atrage multe albinuţe dornice să scoată polenul din ea.


Multă lume işi doreşte popularitate.

Să ne uitam doar la vedetele noastre de carton care se vor vedete peste noapte nefâcând nimic decât cuplându-se cu fotbaliştii care au un nume şi saracii, ei mai aleargă 90 minute dupa o minge. Eh, măcar ei fac un efort, dar ele?
Apar la TV cu scandaluri,defilând prin cluburi în chiloti şi se cred manechine. Aş vrea să îl citez pe un amic de-al meu care spune: “uite, manechinuitele”. Mda,şi are dreptate sunt chinuite de dorinţa de a fi cât mai cunoscute, cât mai populare.
De ce fac ele asta? Să fie populare! Să le ştie lumea, să apară cât mai des pe la emisiuni şi să fie în continuare vedete de carton.
Din păcate nici una din aceste persoane populare nu se gândeşte la preţul popularităţii. Nu se gândeşte că totul se va întoarce împotriva lor la un moment dat şi continuă în acest compromis al popularităţii doar ca să fie “cool”.
De multe ori se întâmplă ca persoanele populare să plătească scump acestă iluzie. Presiunea celebrităţii, în cazul vedetelor care au cedat şi s-au bucurat de popularitate plătind cu moartea. Sunt cazuri dure, dar există şi nu sunt puţine.

Popularitatea este de obicei dobândită la liceu, atunci când eşti boboc în clasa a 9-a. Liceul ţi se pare ceva cool şi vrei şi tu să fi cool printre cei mai cool-i din scoală. Te împrieteneşti cu elevi mai mari de vârsta ta,începi să ieşi la discotecă să te îmbraci mai modern decât în clasele primare,să chiuleşti de la ore – doar ca să fi cool şi binenţeles popular.
De unde porneşte acestă dorinţă a copiilor de liceu sa devină populari? Unii poate au fost marginalizaţi şi acum e momentul lor să devină cool-I,fiind conduşi de dorinţa de a ieşi în evidenţă prin naivitatea lor. Se întămplă des ca şi aturajul să strice omul.Poate unii îşi doresc să fie altceva decât sunt şi se înhamă la amiciţii de natură prostă.



De fapt totul e o iluzie

Nu mulţi ajung la concluzia asta. Sau când ajung e destul de târziu pentru că deja imaginea lor este patată. Lumea te bârfeste,ai prieteni falsi şi totul e fals în jurul tău.
Popularitatea este o situaţie pe care tu o crezi reală,dar nu e.Ea te flatează,îţi face placere ca toată lumea te ştie,că şi tu la rândul tău ai ajuns să cunoşti diverse tipuri de oameni ,dar nu e sănătoasă.

Să fi popular necesită foarte mult efort, să fi in temă cu tot ceea ce se intamplă,să fi la curent cu cele mai noi bârfe,să ţii pasul cu ceilalţi mai populari decât tine. Nu ţi se pare obositor? De ce să te înjoseşti pentru ca oamenii să te ştie,să fi popular? Crezi că te ajută la ceva? Nu!!! Te demoralizează şi ajungi într-o situaţie în care nu mai e cale de întoarcere şi atunci te gândesti : MERITĂ SĂ FIU COOL?


P.S “ Popularitatea e ca şi vântul,te ridică sus,dar nu te menţine la înălţime” – Felicite Lamennaise


Acest text a fost scris in urma unei provocari din partea Corinei. Corina pentru mine,pentru voi, Sanda.



Carla

miercuri, 22 februarie 2012

Un oarecare mic experiment pe Facebook

Vă spun de la bun început că postarea de faţă va fi una ceva mai lungă. Într-o postare din septembrie anul trecut, generată de curiozitate uneori acidă a oamenilor din jur, scriam cam aşa:

“Capra vecinului a reprezentat, de-a lungul timpului, o eternă sursă de fascinaţie pentru Om. (…) Fascinaţia pentru "bârfă", preocuparea permanentă de a şti cele mai intime amănunte despre cei din jurul tău, aviditatea cu care sunt urmărite detaliile din vieţile altora reprezintă un fenomen universal, uman şi complet de neînţeles pentru mine. (…) De la minuscule interogaţii privind sursele de venit ale vecinilor sau alte asemenea trecem la veşnica şi eterna nelămurire a unora: "Da' cu cine iese X sau Y?" "Are prietenă sau prieten?" (…) Din fericire nu mă număr printre oamenii preocupaţi de vieţile intime ale celor din jur. (…) Cum spunea cineva "if you don't have a life, get one, but stay the f... out of mine!"”, asta ca să rezum una dintre obsesiile mele.

Revin azi la ideea de atunci. Dintr-o altă perspectivă, dar concluzia va fi oarecum aemănătoare, dacă nu chiar aceeaşi.

Dar, să luăm povestea cronologic.

Într-una din serile acestei săptămâni mă plictiseam. Trebuia să fac o pauză între două cărţi (de citit! şi mulţumiri şi pe această cale prietenilor care mi-au dăruit la 30 de ani o serie de cărţi superbe, pe lângă celelalte cadouri minunate n.r.) aşa că dau drumul la muzică şi încep să butonez Facebook-ul. Nimic interesant, niciunul din utilizatorii preferaţi nu erau on-line, aşa că mă distrez şi îmi vine o idee ghiduşă. Ce-ar fi să-mi schimb “starea civilă” de pe FB. Zis şi făcut aşa că trec de la “It’s complicated” la “Sanda Viţelar is single”.

De ce aveam “starea civilă” it’s complicated? O să vă spun puţin mai încolo.

Bun, deci trec pe “single”. Nu dă nimeni “Like”. Ceea ce e bine. Până la urmă, chiar dacă ai fi în cea mai abuzivă sau cretină relaţie posibilă, nu o să se bucure nimeni că eşti singur/singură. A doua zi încep însă “poveştile”, privirile pline de compasiune, interogaţiile sau presupunerile indirecte care ajung întotdeauna la urechile celor vizaţi. Bun, zic.

Mai stau o zi, două. Încet, încet încep să mă enervez. De ce mă enervez? Vă spun şi asta mai încolo. Am chef să fac un fel de experiment, virtual, of course. Prin urmare intru din nou la setările contului de FB şi schimb, a doua oară, “starea civilă”. De această dată trec “in a relationship” şi o inimă mare apare pe Time line. “Sanda Viţelar este într-o relaţie.”…….30 de minute mai târziu se strâng deja un număr de “Like-uri”. Oamenilor le place să te ştie într-o relaţie…..2 ore mai târziu începe să sune telefonul….e, dar partea asta intră, deja, la private life…Apropo de asta….

Concluzii şi răspunsuri:

1. Celor care mi-au dat “Like” la starea de a fi într-o relaţie chiar le mulţumesc. De asemenea, îmi cer scuze că i-am indus în eroare. Cred că “Like-urile” lor au fost din sinceră bucurie.
2. Eu iubesc foarte mulţi oameni, în foarte multe feluri. Nu le arăt tot timpul, unii nu află niciodată, dar aşa funcţionez eu.
3. Se cheamă “viaţă privată” pentru că este privată. Poate avea cel mult 2 actori. Restul sunt un “public” care ar trebui să-şi ţină părerile şi curiozităţile pentru ei.
4. Niciodată “starea mea civilă” nu va fi subiect de afişat pe Facebook.
5. Dacă aţi urmărit firul logic până aici (cel puţin eu sper că e logic n.r.) aţi primit şi răspunsul la întrebările de mai sus.
6. Nu mai credeţi chiar tot ce citiţi. Chiar dacă “aşa scrie pe Facebook.”
7. Dacă aveţi vreo curiozitate în privinţa vieţii mele personale putem să o discutăm la o cafea.

luni, 20 februarie 2012

Despre frica patologică...

Frica patologică e mai presus de orice sentiment. Mai presus de speranţă, mai presus de iubire, mai presus de siguranţă, mai presus de durere, mai presus chiar de frică. Ce e frica patologică? Hmmm....cum să răspund fără să-mi fie frică?

Lucrez de mai bine de 1 an la a doua piesă de teatru. Titlul ei este "Mansarda" şi ar trebui, la un moment dat, să facă parte dintr-o serie de 3 piese care să formeze un întreg....la un moment dat...

M-am blocat cu ceva luni în urmă la Actul IV. Nu l-am mai simţit sau, mai bine zis, nu am mai vrut să-l mai simt.

FRÍCĂ, (rar) frici, s. f. Stare de adâncă neliniște și tulburare, provocată de un pericol real sau imaginar; lipsă de curaj, teamă, înfricoșare. (DEX)

PATOLÓGIC, -Ă, patologici, -ce, adj. Care aparține patologiei, privitor la patologie; care indică o boală fizică sau psihică, care este provocat de o boală; p. ext. bolnăvicios, morbid. (DEX)

Frica ajunsă boală blochează orice alte simţuri...sau gânduri.

Chiar dacă nu pare tot timpul textele mele sunt extrem de personale. Aş spune, chiar cu lipsă de modestie, că fiecare în parte (text n.r.) reprezintă o depăşire a unei temeri patologice. Pentru că frica mea patologică este de a exprima în cuvinte ceea ce simt. Şi asta pentru că ele, cuvintele, îmi par de multe ori prea monocrome pentru a exprima curcubeul de culori în care pot să simt...totul.

Chiar patologică ea, frica, trebuie depăşită. Într-un fel sau altul. Mai devreme sau mai târziu. Chiar cu riscul de a te autodistruge pentru a te reinventa mai târziu.

Pentru că, altfel, nu putem merge mai departe...

joi, 16 februarie 2012

LADY – şi nimic mai mult

„De această dată m-am decis să renunţ la cinism şi ironie şi să îţi povestesc despre Lady.
Când spun „Lady” mă gândesc involuntar la o doamnă elegantă, îmbrăcată într-un deux-piece superb, cu o pălărie mare pe cap şi foarte frumoasă. Dacă tu te-ai gândit involuntar că această Lady este o căţeluşă drăgălaşă, te-ai înşelat. Nu vorbesc despre căţeluşă ci despre statutul de Lady.

Conform DEX „lady” este un titlu dat în Anglia soţiei unui lord sau a unui cavaler, dar, de asemenea, este un epitet dat unei femei distinse, elegante.

Nu toate femeile pot fi nişte lady, cu toate că unele dintre noi ne-am dori asta. A fi lady este o artă. În secolul în care trăim această artă a fost înlocuită de femei cu altă formă de viaţă artistică – independenţa. Independenţă interpretată în toate felurile. Sau cel puţin dorinţa de a fi independente. Cam asta doresc femeile secolului 21- să aibă independenţă sentimentală, financiară, să nu trebuiască să dea explicaţii cuiva pentru faptele lor, să plece dintr-o relaţie cu uşurinţă fără niciun fel de sentiment şi cu inima de gheaţă. Ar dori să aibă eventual şi un partener de viaţă cu care să concureze din punct de vedere financiar şi poate chiar să îl şi depăşescă ca şi statut. De ce? O adevărată lady nu ar face niciodată asta. Ea îşi cunoaşte statutul în societate, îşi cunoaşte locul în familie, ştie să fie mamă şi ştie să fie soţie.

Noi, femeile din ziua de azi ne dorim lucruri scumpe, cât mai scumpe, haine firmate, dar o lady ştie că nu brandurile care le îmbrăcăm ne dau acest statut.


O lady este feminină, naturală, iubitoare

Nicio femeie nu se naşte o lady. A fi o lady ţine de educaţia primită iar bazele se pun încă din copilărie. O adevărată lady este unică. Ea nu vorbeşte niciodată înainte să gândescă fiecare cuvânt spus. Este mereu zâmbitoare şi nu se plânge niciodată. Are de oferit numai iubire, prietenie şi căldură nefiind interesată în a bârfi, minţi sau a invidia pe cineva. Ea este sigură pe sine, discretă, ştie să glumească dar are şi simţul ironiei.
Ea nu se va îmbrăca niciodată vulgar sau extravagant şi nici nu va iesi vreodată din casă fără să fie aranjată, pieptănată, cu oja perfect aplicată, mirosind bine si cu pantofii potriviţi. Nu va încălţa niciodată pantofi cu toc de 12 pentru a face piaţa. O lady este frumoasă prin simplitate, amabilitate şi naturaleţe.


Dacă ne uităm în jur la fetele de azi putem spune că pentru ele a fi o lady este destul de plicitisitor şi că e mai interesant să fi asistentă TV sau cântăreaţă sado-maso îmbrăcată în iepuraş. Mă întreb dacă asta e într-adevăr dorinţa lor.


Dorinta mea este că vreau să fiu o lady! Dorinţa ta care e?



Carla”

marți, 7 februarie 2012

Despre alegerea rectorului UPM

Am scris în ultima săptămână trei materiale în Cotidianul 24 de Ore Mureşene despre alegerea viitorului rector al Universităţii „Petru Maior” din Tîrgu-Mureş. Am încercat în fiecare material să prezint publicului aspectele importante atât din procedura de alegere cât şi din planurile manageriale ale celor doi. Mai ales că acest public nu este familiarizat cu modul de organizare şi de funcţionare a unei Universităţi. Nu am să fac vorbire aici despre cei doi candidaţi. Alegerea rectorului depinde de votul pe care îli vor da joi cadrele didactice din UPM şi reprezentanţii studenţilor. Aceştia sunt cei care cunosc cel mai bine problemele cu care se confruntă şi ce aşteptări au de la viitorul rector al Universităţii. Am absolvit 2 specializări ale acestei Universităţi, studii de licenţă şi un master. Mama mea lucrează în această universitate de aproximativ 25 de ani, dar asta nu a însemnat că mi-am luat diploma cu pile. Rezultatele obţinute au fost pe munca depusă ca şi student. M-am implicat şi în activităţi extracuriculare. Cunosc bine aparenţele şi dedesubturile din UPM. Chiar dacă la modul general aş putea scrie o listă lungă cu aspecte pozitive şi negative din UPM nu o voi face. La fel cum nu cred că trebuie să-ţi denigrezi ţara nu cred că trebuie să denigrezi unitatea de învăţământ în care te-ai format ca şi adult. Dezbaterea din jurul alegerii viitorului rector au suscitant, însă, discuţii care au depăşit cadrul strict academic. Faptul că pentru prima dată se organizează un adevărat scrutin electoral a dus mocirla campaniilor electorale politice în mediul academic. Este ruşinos pentru toţi aceia care au alimentat în vreun fel sau altul asemena dispute. Este ruşinos că ne interesează mai mult atacurile personale sau susţienerea anumitor interese de grup decât o dezbatere reală. Este ruşinos să spunem că mass-media, în totalitatea sa, defăimează UPM. Este ruşinos ca interesul economic să şteargă opiniile individuale exprimate într-un spaţiu public. Este ruşinos să nu vedem pădurea de copaci afirmând că toate cadrele didactice sunt incompetente şi că toţi studenţi sunt nişte looseri care nu-şi merită diplomele de licenţă. Am citit planurile de management prezentate de cei doi. Nu m-au impresionat, dar nu pe mine trebuiau să mă impresioneze. Există întotdeauna loc de mai bine.