duminică, 23 septembrie 2012

Exact ce ne mai lipsea

Carla a găsit pe net un articol care arată că inventivitatea umană şi cpacitatea acestei specii de a se adapta la viaţa socială poate atinge cam orice limite. Este vorba despre o şcoală de prostituţie. Eu personal sunt de acord cu legalizarea prostituţiei chiar dacă nu cred că trebuie neapărat să ai cursuri speciale pentru a practica meseria asta. Sunt de acord cu legalizarea pentru că e mai bine ca aceste lucruri să se desfăşoare într-un cadru organizat, bine supravegheat din care să intre şi la bugetul de stat decât să fie lăsat la voia sorţii şi a clanurilor mafiote aşa cum se întâmplă azi. Carla ne scrie despre cum vede ea această şcoală de prostituate. Eu mă întreb un singur lucrur: oare e suficient bac-ul profesional pentru a te înscrie la cursurile astea sau e ok chiar şi cu zece clase? „De ce mă mai mir nu ştiu. Dacă s-au scris cărţi despre cum să cucereşti un milionar imediat după căsătoria Monicăi cu Iri de ce nu s-ar face o şcoală care să te înveţe cum să te prostituezi? Era exact ceea ce lipsea omenirii în general. Şcoala de prostituţie Am citit un articol în care se scria aşa: ”O firmă din Spania abordează într-un mod ceva mai diferit piaţa muncii, oferind cursuri profesioniste de prostituţie pentru oricine doreşte să înveţe această meserie.” Deci … este ceva în neregulă cu mine şi nu îmi dau seama ..? Să fie lumea chiar atât de „open minded” şi să accepte o asemenea invenţie? Adică mie nu mi se pare ceva normal. Da, prostituate sunt, au fost şi vor fi mereu. Este cea mai veche meserie din lume, dar serios…. Să faci o şcoală de prostituţie? Şi cursurile costă 124 euro, lejer chiar. Vă rog să mă scuzaţi că mă repet dar sunt în stare de şoc. Mă gândesc la faptul că eu îmi doresc copilaşi şi până cresc ei câte invenţii de genul ăsta or să mai fie… Oricum ziarele, revistele glossy, emisiunile de la Tv sunt pline de exemple negative, dar o şcoală de prostituţie…. Parţial de acord Da. Uite aş putea face un compromis cu mine însămi şi să spun aşa: aş fi de acord cu această şcoală de prostituţie( ah, mă zgârie pe creier) dacă ar frecventa-o toate cele care deja practică meseria asta. Cele de la colţuri, cele de pe coridoarele hotelurilor de lux şi nu numai, şi în special cele de pe centură. Aş fi de acord dacă le-ar învăţa igiena personala şi intimă, dacă le-ar învăţa să folosească prezervativul, dacă le-ar explica exact cum stă treaba cu bolile cu transmisie sexuală şi alte câte şi mai câte. “Ceea ce urmează să înveţe în timpul seminariilor sexuale le va fi de mare ajutor practicanţilor acestui curs şi îi va ajuta să "câştige foarte mulţi bani, foarte simplu dar şi foarte repede", specifică firma iberică în anunţurile sale.” Păi chiar aşa. Adică de ce să meargă fetiţele la serviciu? De ce să se chinuie să lucreze pe un salariu de rahat sau să fie barmaniţe sau de ce să mai viseze vreodată fetiţele la cariere? De ce să se obosească să înveţe nopţile şi să ia lecitină în sesiuni, când ele pot să meargă la o şcoală profesionistă de prostituate!? Şi mai mult de atât, nu trebuie să învete 4,5,6 ani să aibă o meserie din care să facă nişte bănuţi pentru că uite: “Procesul de educaţie în arta prostituţiei durează o săptămână, câte două ore în fiecare zi. Odată ce au finalizat cursul absolvenţilor li se oferă un job pe post de profesori în cursurile de prostituţie.” Eu nu mai ştiu ce să zic … No more commets. Comentaţi voi.” Carla

marți, 18 septembrie 2012

Ştirea TABU...varianta de blog...frustrările noastre

...cele de toate zilele. Ştirea TABU este o rubrică de vineri pe care o scriu în 24 Ore Mureşene. Poate mă vor certa "şefii" dar "să trăiţi!" în această seară/noapte de marţi îmi veni un chef nebun să scriu, pe blog, până la ziarul de vineri mai este şi nervii mei nu mai suportă aşteptarea. Am greşit numărul de "ii-uri", mă scuzaţi. Am repetat a X-a din cauza matematicii, puteam la fel de bine să rămân pe vară la gramatică. Deci, despre frustrări... le avem, toţi. Le acceptăm prea puţini. "Loc de exprimare personal" ce nu e clar aici? Nu-ţi place, nu citi, mergi mai departe. 80% in site-urile de ştiri nu folosesc diacritice. Corect sau nu un "ă" şi un "â" există în limba asta cu un scop. Şi asta e o frustrare.

(Dragă Alexandra, ai o problemă cu subiectul sau modul de scriere al textelor pe care mi le trimite Carla. Bun. Ai tot dreptul. Te rog, chiar insist, să-mi trimiţi un text, despre orice. Promit să-l public. În spaţiul meu, ţi-l ofer. Un anonim care suferă, de frustrări gramaticale. Sau convenţionale?)

Revenind...

să trecem peste frustrările mărunte...să ne aplecăm puţin asupra frustrărilor care, fie că ne place sau nu, ne afectează viaţa de zi cu zi (şi aici, pentru că respect oamenii cu care am lucrat îi salut pe colegii de la Zi de Zi, nu pot scrie aceste cuvinte fără să mă gândesc la ei n.r.).

Deci...

ce urât am început, sau nu?...

Doamnă Ionela Ciotlăuş, domnule Ciprian Dobre,

În ciuda "zvonişticii" care vă zumzăie prin urechi cum că "m-a cumpărat Florea" vă aduc în atenţie următoarele:

1. conduita PNL, în ansamblul său, din ulitmele luni mă determină să mă ruşinez de orientările liberale în care am crezut mult timp.

2. Folosirea deficitară a termenilor vă aparţine, aveţi oameni valoroşi, care stau într-o penumbră politică pentru că ordinele pe filieră politică le sunt defavorabile.

3. Lăsaţi orgoliul să doarmă somnul dulce al ignoranţei. Nu de alta, dar nu există bani care să cumpere non-ignoranţa.

4. Acta, non verba!

Cometatorilor care văd, cu ochiul gramatcii, nu cu cel al minţii. Vă jur, pe ce vă este vouă sfânt, că am detestat materia asta toată viaţa mea, poate învăţaţi să depăşiţi forma şi să priviţi esenţa. dacă nici asta nu vă convine mergeţi mai departe.

Frustraţilor sexuali vă repet: spargeţi seminţe la broasca cheii. dacă asta vă ajută, eu ce aş putea să vă fac?

Criticilor, aveţi "drept la replică" pe ziar, pe blog, nu aveţi decât să înghiţiţi în sec.

În rest, nu mă condamnaţi, poate nu vă place ce şi cum scriu, poate da, poate sunteţi frustraţi, poate nu...vorba colegului Giurgea, e părerea mea, nu vă convine? Mergeţi mai departe.veţi găsi, sigur, una care să fie în asentimentul ddumneavoastră.

marți, 11 septembrie 2012

"You are the result of 4 billion years of evolution. Fucking act like it!"

Colega mea, Ana Maria Gajdo, scria, nu de mult, un editorial în 24 Ore Mureşene despre asumarea responsabilităţii. Am să postez la final link-ul unde puteţi citi exact ce scria Ana. Mie mi-a plăcut. Şi nu numai pentru că lucrând în presă înţeleg perfect la ce se referă ci pentru că observ, în ultima perioadă, că oamenii sunt viteji sub protecţia anonimatului sau a cvasi-anonimatului, dar atunci când vine vorba să-şi asume, să strige în piaţa publică nemulţumirea sau dezaprobarea, tac chitic şi se ascund după paiele colorate ce le ornează paharele. Aveam la un moment dat o poză de profil pe Facebook care spunea: "You are the result of 4 billion years of evolution. Fucking act like it!" (Eşti rezultatul a 4 miliarde de ani de evoluţie. Comportă-te ca atare!) Mare adevăr grăia zicala în engleză. În română adevărul rămâne nealterat. Pentru că, dacă tot ne pretindem homo sapiens sapiens, bipezi cu gândire logică ce au depăşit stadiul nevoilor primare, înseamnă că avem şi capacitatea de a ne comporta ca atare. Fiecare are dreptul la o opinie. De la extratereşti, atentatele din 11 septembrie, pantofi, Facebook, literatură, muzică, politică etc, indiferent de subiect, fiece biped care doreşte a se numi om poate avea propria sa părere. Mai mult, trăind într-o lume liberă, are dreptul de a-şi exprima respectiva părere. Nu am să fac acum teoria libertăţi de exprimare, atât de prost înţeleasă de unii. Am să observ, umil chiar, că mulţi au opinii, au dreptul să şi le exprime, dar o fac "la colţ", fără să şi le asume. Mai mult, chiar, se folosesc de diverse "deghizări" pentru a transmite mesaje, cred ei, "subliminale". Ştiu, am spus că nu am să fac teoria liberei exprimări, dar trebuie să subliniez câteva lucruri. Această liberă exprimare, atât de des folosită de unii drept stindard de atac, NU înseamnă că poţi spune ce vrei, cum vrei. Trebuie, cred eu, să ţi cont de dreptul celui de lângă tine de a spune ce doreşte să spună. Trebuie să ai capacitatea de a accepta că alţii pot avea alte puncte de vedere, chiar radical diferite de al tău şi, o dată ce emiţi oareşce pretenţii de inteligenţă, trebuie să-ţi asumi ceea ce spui. Poate e greşit, poate nu e general acceptat de societate, poate e chiar scris cu greşeli gramaticale. Oricum, este un punct de vedere, are dreptul să fie exprimat şi, mai ales, trebuie asumat.

http://www.24deoremuresene.ro/articole/detalii-stire/inapoi/stii-tv-24-ore-radio-son/articol/fiecare-sa-isi-asume-responsabilitatea.html

joi, 6 septembrie 2012

"Prieteni" şi prieteni

În ultima vreme mi se întâmplă o serie de lucruri să le spunem bizare. Aflu că foarte multe persoane din jurul meu mă consideră o prietenă apropiată. Vorbesc prin târg despre cât de bine mă cunosc şi cât de bune prietene sau buni prieteni suntem. Culmea, cu persoanele respective m-am întâlnit de câteva ori în viaţă şi am avut doar conversaţii de salon. Mai este şi categoria persoanelor care cred că, pentru simplu fapt că ne cunoaştem de ceva ani, suntem şi în relaţii foarte apropiate. Având aceste incidente în gând atunci când mi-a trimis Carla textul de mai jos mi s-a părut foarte potrivit. Nu ştiu cum definesc alţii prietenia şi nici ce categorii de prieteni au. Eu am ceva mai multe decât Carla şi am scris în trecut despre asta. Apropo, că toţi sunt mulţi cârcotaşi, vă anunţ că de-acum comentariile au nevoie de aprobare. Promit că am să le public pe toate, cu două condiţii:
1. limbajul folosit să fie decent.
2. să fie semnate şi prin urmare asumate cu un nume sau pseudonim. Dacă lăsaţi "anonim" la casăuţa pentru nume nu o să vă vedeţi comentariul.





“At least I've got my…FRIENDS?

„Dacă toţi oamenii ar şti ce spun ceilalţi despre ei, n-ar mai exista în lume nici măcar patru prieteni” - Blaise Pascal



Cine sunt de fapt prietenii noştri? Să fie oare cei cu care ieşim la cafea? Să fie cei cu care mergem la ştrand sau la film? Să fie cei cu care ieşim când ne plictisim…?
Dacă ar fi să împart pe categorii oamenii din viaţa mea ar fi ceva de genul: cunoştinte, amici şi prieteni. 3 categorii care fără să vreau le-am creat şi fără să vreau mă ţin de ele.
Categoria nr 1 este cea mai numeroasă. Am înţeles în timp, că majoritatea oamenilor din viaţa mea ar trebui să rămână în categoria cunoştinţe. Cu o cunoştinţă te poţi întâlni pe stradă poţi avea o conversaţie amabilă fără să încerce să scoată din tine cu cleştele nişte informaţii pe care apoi să le discute la o bere, suc etc cu alte cunoştiinţe de-ale lui / ei, doar ca să se pună într-o lumină bună. Nu de alta dar nu au timp să facă asta, pentru că se păstrează acea distanţă, pătrăţelul imaginar sau de bun simţ.
Categoria nr 2 este uşor mai săracă faţă de prima pentru că, nu-i aşa, cu un amic mai ieşi la un suc, mai mergi la un film sau ieşi în oraş. Un amic este o persoană mai apropiată ţie decât cei din categoria 1. Un amic ştie când e ziua ta, ştie dacă ai sau nu o relaţie, ştie în ce zonă a oraşului locuieşti şi ştie dacă mănânci sau nu la fast food.
Categoria nr 3 este cea mai săracă. Şi cred ca aşa ar trebui să şi rămână. Nu ar trebui să ne încânte că avem mulţi prieteni ci genul de prieteni pe care îi avem. Consider că prin faptul că ai prieteni/prietene te apreciezi pe tine. Te împrieteneşti cu oamenii care sunt la fel ca tine. Apreciază faptul că le eşti prieten şi te respectă pentru asta. Prietenii ascultă ce ai de spus, încearcă să te ajute dacă e cazul şi nu se plictisesc niciodată în preajma ta. Un prieten este acea persoană care nu se supără că nu ai sunat de 3 zile pentru că ştie că poate suna el oricând. Un prieten nu aşteaptă niciodată să îl inviţi la tine acasă pentru că ştie că uşa e mereu deschisă.


“Un prieten este cineva care vine când toată lumea a plecat.” Grace Pulpit.

Asta înseamnă prietenie. Atunci când lumea ţi se năruie şi nu vezi decât în tonuri de gri viaţa pe care o trăieţti, vine prietenul adevărat şi îţi arată acea mică pată roz şi te ridică.
Un prieten nu te critică decât constructiv, nu îţi laudă nebuniile şi nu se distrează pe seama prostiilor pe care le faci. Un prieten nu pleacă atunci când ai nevioe de cineva chiar dacă nu o spui şi nu te lasă să suferi ca un câine doar pentru că a obosit şi e mult prea egoist să îi pese de altcineva.

“Un prieten este cineva care te cunoaşte aşa cum eşti, înţelege ce ai fost,
acceptă ce ai devenit şi, cu blândeţe, te lasă să creşti în continuare.”
William Shakespeare

Concluzia o trage fiecare după cum crede, dar din păcate trăim într-o lume rea şi nu toată lumea îţi poate fi prieten. Te poţi trezi foarte uşor într-o zi că eşti “ singur pe lume”. Dar nu…să nu fi ! uită-te bine în jur şi fă-ţi prieteni, ei îţi pot uşura şi încânta zilele.


Carla “