Despre preţul usturoiului şi "starea civilă" pe Facebook

Mă gândeam să scriu câteva rânduri despre schimbarea "stării civile" pe Facebook dar asta ar însemna să revin la un subiect mai vechi şi oarecum să le dau "nas" celor care nu-şi dau seama cât de stupidă e mişcarea. Cred că dacă mă prinde o stare bună îmi trec la status "married with..." numai aşa ca să văd reacţiile. Cum degeaba încerci să-i deştepţi pe oameni legat de statusuri am decis că e mai bine să vă scriu despre preţul usturoiului, chestiune care mă preocupă de ceva timp. Preocuparea pentru acest subiect a venit într-o zi în care, înainte de salar fiind, eram lefteră. Mergând de la birou spre casă inventariam mental conţinutul frigiderului şi am ajuns la concluzia că aş putea găti nişte paste cu smântână şi usturoi. Problema: nu mai aveam usturoi. Soluţia: ne buzunărim poate mai avem ceva mărunt cât să ajungă de o căpăţână de usturoi de la alimentară. Monetarul din buzunare arăta o sumă modică, sub 1 leu. Intru la alimentara, aleg o căpăţână de usturoi care în mintea mea nu avea cum să coste mai mult decât umilele mele rezerve şi o rog pe Tanti să cântărească. Costul: 1,5 lei. "La un leu nu aveţi?" Tanti se uită la mine oarecum cu milă. "Nu". De câte ori s-a uitat cineva cât costă un kg de usturoi? Eu mărturisesc nu am făcut-o niciodată până în acea zi când am constatat cu mirare că un kg de usturoi costă 25 de lei. Vreo 5-6 căciului la săculeţ, 6,89 iar în piaţă depinde de om, de locaţie etc. Acum motivele pentru care usturoiul are acest preţ sunt multe şi variate. E de import, agricultura românească e distrusă, serialele şi filemele americane ne-au arătat că nu are efect asupra vampirilor ş.a.m.d. Un lucru rămâne cert. Nu pot să nu mă minunez de preţul ăsta. De ce am ajuns de la Facebook la usturoi. Pentru că prefer să mă preocupe preţul usturoiului decât să stau să urmăresc cine ce îşi mai trece pe FB la Status. Nu de alta, dar asta cu single/it's complicated/in a relantionship with...e cea mai puţin relevantă informaţie pe care o pot afla de pe FB.

Zmeul şi merele de aur

În grădina fermecată Zmeul îşi păzea merele de aur. Mulţi cavaleri doreau să ajungă la unul din aceste fructe dar le era temă. Auziseră cu toţii de zmeul cel fioros, dar niciunul nu stătuse cu el faţă-n faţă. Teama îi împiedica să se apropie prea tare de gardul cel mare de fier forjat care înconjura grădina. Stăteau la câţiva metri depărtare şi îi auzeau doar mormăiturile şi răgetele. Într-o zi un băiat mic şi pricăjit trecu pe lângă grădină şi văzu mulţi cavaleri adunaţi acolo. Le ascultase povestea şi decise să se întoarcă spre seară să încerce să vadă cum arată zmeul ăsta şi cel face atât de fioros. Zis şi făcut. Seara după ce cavalerii se întoarseră la casele lor se apropie de grădină şi intră încet pe poarta cea mare. NU văzu nimic, auzi doar un sforăit înfundat. Se apropie de creatura din faţa lui şi privi atent. Zmeul îi simţi prezenţa şi se ridică în picioare. Băiatul, deloc impresionat de ce avea în faţa ochilor îl întrebă: "De ce la toţi cavaleri le e frică de tine? Nu eşti deloc aşa de fioros." Zmeul rupse un măr de aur dintr-un copac şi îi spuse: "Pentru că aşa au învăţat ei. Ei sunt cavaleri, eu sunt zmeu, deci trebuie să fiu fioros şi ei trebuie să se teamă." "Bine, dar merele tale nici măcar nu sunt de aur."