Despre cât de ipocriţi putem fi

Acum că agenda publică s-a mai liniştit şi nu mai urlă tot neamul ba pe seama Roşiei Montane, ba pe seama câinilor vagabonzi m-am decis să scriu câteva rânduri despre ipocrizie. Cele două subiecte nu s-au născut în această vară. Atât pe tema proiectului de la Roşia Montană cât şi în ce priveşte câinii vagabonzi se tot discută de ceva timp deci, din punctul meu de vedere, nu putem veni acum să ne dăm luaţi prin surprindere. Pentru mine cei care abia acum s-au trezit să se manifeste pe oricare din cele două subiecte sunt primii ipocriţi. Pretind că până acum nu au ştiut nimic de parcă a răsărit proiectul de exploatare din neant iar câinii au apărut pe străzi paraşutaţi de teroriştii din decembrie 1989. Sigur, asta e o ipocrizie superficială, există şi una mai profundă, iar în anumite cazuri (a se vedea Victor Ponta) ipocrizia e atât de evidentă că îmi zgârie retina. Ipocriţi sunt şi acei protestatari care ies în stradă doar de dragul ieşitului în stradă pentru că e "la modă" să protestezi chiar dacă tu nu şti de fapt ce şi cum, nu ai un punct de vedere ferm, dar ăsta e trend-ul. Hai să fim serioşi, mi se pare absurd să urli "nu ucideţi câinii vagabonzi" când tu în viaţa ta nu ai făcut nici cel mai mic gest de suflet faţă de maidanezi, nu ai adoptat vreunul, nu te-ai dus cu o pungă de mâncare la un adăpost dar plângi cu bishonul de 200 de euro în braţe de mila patrupezilor nefericiţi. Hăinuţa bishonului ăla ar salva aşa vreo 5 pui născuţi pe stradă dar no' la proteste înainte la acţiuni constructive înapoi. Sau poziţia acestei instituţii atât de "verticale" care este BOR în cazul Roşia Montană. Adică o adunătură de personje poleite din cap până-n picioare cu aur vine şi invocă ecologia ca motiv de a fi împotriva proiectului. Hai no', serios? Personal am părerile mele pe cele două subiecte dar recunosc că acestea nu sunt încă pe deplin conturate. Nu am soluţii clare în niciunul dintre cele două subiecte aşa că încerc să adopt, în măsură posibilităţilor, o părere echidistantă. Ceea ce mă disperă, însă, e această doză masivă de ipocrizie strigată sus şi tare.