Se afișează postările cu eticheta BAC. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta BAC. Afișați toate postările

miercuri, 27 iulie 2011

"Lucian Blaga e mut ca o lebădă"

Am văzut, deja, o serie de păreri cum că, la sesiunea din toamnă a examenului de bacalaureat, nu vor reuşi să obţină notă de trecere mai mult de 40% dintre cei care au picat la prima tură. Vai ce ne place să ne tăiem craca de sub picioare înainte să cadă dorbul de sare de pe sobă. După ce am demonstrat unei lumi întregi că nu suntem chiar aşa deştepţi precum lăsăm impresia, şi aici nu mă refer la cei care au picat la BCA, ci la cei care au distrus un sistem fără să pună nimic în loc, acum să le spunem celor care abia şi-au revenit din "ŞOC! BAC 2011" că nu va fi mai roză treba nici la toamnă.
Toată discuţia asta despre BAC şi cât de grele sau uşoare au fost subiectele (la română, la mine cu matemtica e mai greu n.r.) mi-a adus aminte de BAC 2001 şi de examenul de la Limba Română, oral. (BAC din 5 materii, 6 examene. Cu o lună şi un pic înainte de BAC, MINISTERUL, consultaţi M.OF. din perioada respectivă că şi-a schimbat denumirea des, introduce la proba de Limba Română oral, subiect obligatoriu, text la prima vedere n.r.) M-am pierdut în paranteze. revenind, spuneam că trag subiectul la primul examen din sesiunea de BAC şi citesc, stupefiată, acest text la prima vedere:
"Lucian Blaga e mut ca o lebădă.
În patria sa
zăpada fapturii ţine loc de cuvânt.
Sufletul lui e în căutare,
în mută, seculară căutare,
de totdeauna,
şi până la cele din urmă hotare.
El caută apa din care bea curcubeul.
El caută apa
din care curcubeul
îşi bea frumseţea şi nefiinţa."
Sub acest text scria aşa:
1. Comentaţi versul "Lucian Blaga e mut ca o lebădă".
2. Identificaţi elementele specifice operei lui Lucian Blaga prezente în text.
Cerinţa 3 nu am mai citit-o şi, pur întâmplător, am văzut că era ceva legat de "La Ţigănci" subiectul II.
După ce am respirat uşor în bancă, vreo 15 minute, mi-a picat proverbiala fisă:
Stai un pic, mie chiar îmi place Blaga.

miercuri, 6 iulie 2011

Cine va schimba lumea?

Cei de la Antena 3 au adus luni şi marţi seara în faţa telespectatorilor o serie de elevi, absolvenţi de clasa a XII-a şi cu BAC-ul luat cu note de peste 9.00. Am remarcat la aceşti elevi, care, între noi fie vorba, l-au încurcat de câteva ori pe Gâdea cu răspunsurile lor, acelaşi entuziasm, aceeaşi dorinţă de a schimba lumea pe care o aveam şi eu la vârsta cu pricina. Foarte Bine! Speranţa moare ultima, spune o vorbă din popor.
Când am terminat clasa a XII-a credeam că generaţia mea va schimba lumea. După şapte ani de studii superioare şi după vreo 10 ani de la BAC constat că nu s-a schimbat mare lucru. Că noi, cei care acum 10 ani visam la ceva mai bun nu am reuşit. E uşor să dai vina pe sistem. Oare fiecare în parte am făcut destul? Am făcut tot ce am fi putut?
Poate o vor face ei, poate nu.

marți, 5 iulie 2011

O mică diferenţă de mentalitate

Unul dintre motivele găsite de unii pentru "dezastrul" de la examenul de BAC din acest an a fost prezenţa camerelor de supraveghere. Mai bine zis, explicaţia notelor proaste ar fi că elevii s-au intimidat de prezenţa acestor camere şi au ajuns chiar să confunde "Patul lui Procust" cu "Palatul lui Procust". Dacă aş fi dat acum BAC-ul şi aş fi luat o notă proastă aş fi folosit, probabil, aceeaşi scuză. Desigur, părinţii ar fi acceptat explicaţia mea.
În altă ordine de idei, la Monaco, Cannes şi Nisa totul este supravgheat. Plaja, aleile, străzile oriunde te întoci pac o cameră stă cu ochiul pe tine. Şi nu se fură, nu. Oamenii îşi lasă "averile" pe plajă în timp ce iau masa sau fac excursii şi nu dispare nici măcar un prosop de picioare. Cu toate acestea nimeni nu se simte lezat. Nimeni nu urlă că se porneşte de la prezumţia de vinovăţie. Nimeni nu se intimdează şi uită pe unde trebuie să treacă strada.

luni, 4 iulie 2011

M-am saturat!

Stimaţi concetăţeni,

În Decembrie 1989 când la televizor se difuza „uciderea dictatorului” stăteam ascunsă după un fotoliu şi plângeam. Eram pionier de numai câteva săptămâni şi „ororile regimului comunist” nu reprezentau pentru mine decât trei cuvinte fără prea mult înţeles. În şcoala generală, liceu, facultate, de câte ori se „reforma” ceva în sistem mama îmi spune că suntem generaţia de sacrificiu. Trecerea de la un sistem la altul necesită o generaţie de sacrificiu. Au dat BAC-ul peste cap, admiterea la facultate şi absolvirea acesteia sunt mai mult o formalitate şi câte şi mai câte. Prea multe pentru a avea chef să le enumăr. După ce Preşedintele României deschis uşa discuţiilor despre reorganizarea teritorială, după ce acelaşi Preşedinte al României a jignit Casa Regală făcându-l pe regele Mihai trădător, acum nu mai vorbim decât despre rezultatele la BAC. Nu le mai comentez. Nu cred că are sens. Ca un om care nu şi-a dorit vreodată să plece din România pentru a-şi face o viaţă altundeva, ca om care a fost învăţat să-şi iubească ţara (nu regimul sau conducătorul), ca om care înţelege să respecte un alt om chiar şi numai pentru vârstă sau experinţă în viaţă chiar dacă nu e de acord cu părerile sale, ca om care a învăţat că există o diferenţă între a respecta o funcţie sau demnitate şi a respecta persoana care ocupă acea funcţie, ca om care nu se mai regăseşte în mentalitatea zilelor noastre: M-AM SĂTURAT! de România, de români, de clasa politică, de filfizoni care ocupă înalte demnităţi publice, de Moni şi Iri, de manelişti, de TVA-ul de 24%, de salariile de 800 de lei cu studii superioare, de perle la BAC, de tot. În 20 şi ceva de ani „generaţia de sacrifiu” a devenit depresivă. De fapt, scârbită!