Doar o zi de marţi?

Nu am ascultat "live" discursul regelui pentru că număram puţinii spectatori neînregimentaţi de la depunerea de coroane din centru. Am citit, însă, discursul în jurul căruia au existat atâte discuţii. Traian Băsescu, cel care aşa cum am mai scris ocupă vremelnic un scaun prea mare pentru îngustimea sentimentelor sale a lipsit. Din punctul meu de vedere a făcut foarte bine. Zâmbetul său cvasi-tâmp şi chelia lucitoare ar fi distras cu siguranţă atenţia de la vorbele pe care le-a rostit Majestatea Sa. Nu sunt regalistă, nici nu-mi place să port patriotismul la rever ca pe o butonieră de faţadă. Ostaşii alianiaţi azi în centru au intonat imnul, integral şi corect. Politicienii se foiau, oamenii treceau aproape impasibili pe stradă. Azi e doar marţi, servici şi servicii, facturi restante, obligaţii de faţadă ale unora.

S-a ridicat părul pe mine ascultând imnul. Şi marţea, de obicei, nu se întâmplă nimic.

Am citit discursul Majestăţii Sale. Persoana Regelui mă lasă sincer rece. Discursul l-am citit ca pe o capodoperă a ceea ce ar trebui să însemne mesajul pe care un om de Stat are obligaţia de a-l transmite. "Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie. Cinismul, interesul îngust și lașitatea nu trebuie să ne ocupe viața. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil și generos."

Pe mine lectura m-a emoţionat. Şi marţea, de obicei, nu se întâmplă nimic.

La Tribunal am găsit copii de clasa a VI-a mai coerenţi în exprimare decât 80% din politicieni, dar şcoala românească este un dezastru ambulant. „Nu ştiu ce voi face peste câţiva ani însă nu ştiu dacă voi fi în măsură să decid dacă o persoană este vinovată sau dacă a greşit sau nu. Nu mă simt bine să acuz oamenii aş vrea să las această meserie de judecător în mâna altor oameni care au sânge rece. Nu mă văd în stare să decid soarta unui om”, mi-a spus o fetiţă.

Inocenţa şi coerenţa lor m-a impresionat. Şi marţea, de obicei, nu se întâmplă nimic.

Povestea unei emoţionante zile de marţi, mâine în Zi de Zi

M-am saturat!

Stimaţi concetăţeni,

În Decembrie 1989 când la televizor se difuza „uciderea dictatorului” stăteam ascunsă după un fotoliu şi plângeam. Eram pionier de numai câteva săptămâni şi „ororile regimului comunist” nu reprezentau pentru mine decât trei cuvinte fără prea mult înţeles. În şcoala generală, liceu, facultate, de câte ori se „reforma” ceva în sistem mama îmi spune că suntem generaţia de sacrificiu. Trecerea de la un sistem la altul necesită o generaţie de sacrificiu. Au dat BAC-ul peste cap, admiterea la facultate şi absolvirea acesteia sunt mai mult o formalitate şi câte şi mai câte. Prea multe pentru a avea chef să le enumăr. După ce Preşedintele României deschis uşa discuţiilor despre reorganizarea teritorială, după ce acelaşi Preşedinte al României a jignit Casa Regală făcându-l pe regele Mihai trădător, acum nu mai vorbim decât despre rezultatele la BAC. Nu le mai comentez. Nu cred că are sens. Ca un om care nu şi-a dorit vreodată să plece din România pentru a-şi face o viaţă altundeva, ca om care a fost învăţat să-şi iubească ţara (nu regimul sau conducătorul), ca om care înţelege să respecte un alt om chiar şi numai pentru vârstă sau experinţă în viaţă chiar dacă nu e de acord cu părerile sale, ca om care a învăţat că există o diferenţă între a respecta o funcţie sau demnitate şi a respecta persoana care ocupă acea funcţie, ca om care nu se mai regăseşte în mentalitatea zilelor noastre: M-AM SĂTURAT! de România, de români, de clasa politică, de filfizoni care ocupă înalte demnităţi publice, de Moni şi Iri, de manelişti, de TVA-ul de 24%, de salariile de 800 de lei cu studii superioare, de perle la BAC, de tot. În 20 şi ceva de ani „generaţia de sacrifiu” a devenit depresivă. De fapt, scârbită!