După o zi plină de idei, după ce subiectele, în parte, au fost tocate, se lasă seara peste grupul de jurnalişti şi nu numai care încearcă să găsească un fir în ilogicul cotidian. Cinăm aproape de creierii munţilor într-o locaţie la limita dintre kitch şi tradiţional românesc. Trei oameni de la masă privesc către un perete. Poza alb-negru-difuz arată un schior. Sub poză, în spatele unui pătrat cu ramă maro şi sticlă, un nume scrijelit şi o dată. 26.12.2008. Se naşte întrebarea. A cui e autograful? Gândesc. Vreun mare schior a venit să pape de Crăciun în 2008 şi văzându-şi poza a dat un autograf sub ea. Logic. Plus, o chestie de stil, staif. Gândesc european? Colegii mei văd, se întreabă şi ei. Mă duc până acolo. Să văd de aproape. Poate scrie numele pe poză. Scria sub poză: Un nume, campion 1960. Nu reţin numele, dar nu seamănă cu ce scrie pe perete. Plus, chiar să mai recunoască careva un schior din 60 şi să-l pună să semneze în 2008 pe perete? Nu merge. Mâncăm, bem, râdem. Colegul Pleacă să întrebe un chelner. Vine la masă. Nu aud ce-i spune celuilalt coleg. Se termină cu escu. Întreb şi eu ca..., Cine? Traian Băsescu. Ce a mai făcut? A lui e autograful de pe perete.
P.S.: Adică, stâlp, autograf, sticlă.
P.S.2. Şi unii se supără pe cei care fac grafiti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu