Ultima duminică

Da, e ultima duminică liberă, de mâine back to work. Încercând să mă pun la curent cu ultimele ştiri dau peste Albă ca Zăpada. Basme, prinţi, fantezii. Zice lumea că PDL o caută asiduu pe prinţesa care, prin iubire şi prin calităţile ei inestimabile, înfrânge moartea purtată de mărul otrăvit şi face astfel ca, o poveste tristă în esenţa ei, să aibă un final fericit. Încerc să-mi amintesc în cât mai multe detalii basmul cu pricina. Avem un tată iubitor a cărui soţie moare. Nu poate să-şi asume creşterea de unul singur a copilei aşa că apelează la varianta de rezervă mama vitregă. Ca în orice poveste mama vitregă e o cotoroanţă obsedată de look şi iniţiată în tainele magiei negre. Îl trimite pe pădurar cu Albă ca Zăpada în pădure, dar acesta nu are curajul să-i facă felul. Intră în scenă piticii, atacurile mamei vitrege se intensifică, o păcăleşte cu mărul, Albă ca Zăpada moare, vine prinţul, o sărută, Happy End de zile mari. Şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi.

Basm frumos, poveste cu tâlc din care să învăţăm de mici să fim buni, să ne ajutăm aproapele, să nu punem accent pe lucrurile superficiale. Biata Albă ca Zăpada. Dacă nu ar fi fost un personaj de basm, naiv prin însăşi contrucţia sa, ar fi intrat în pământ de ruşine. Cum ar putea o fiinţă atât de fragilă, care fără ajutorul magic al basmului nu ar fi avut ce căuta în societatea de azi, să fie salvatorul unui partid politic. Oricărui partid politic, indiferent de culoarea arborată. Şi cine este Prinţul? Fără sărutul lui povestea are un sfârşit tragic. El e până la urmă cel care reuşeşte să înlăture malefica vrajă a mamei vitrege. Şi cine sunt piticii? Cât de relevanţi sau irelevanţi sunt ei din moment ce în poveste ei o ascund pe Albă ca Zăpada, nu-i fac campanie electorală.

Vorba din popor zice că "Românul s-a născut poet". Poet sau nu lipsa acută de modele din societatea românească duce la crearea unor modele artificiale, naive şi lipsite de sens. România nu are nevoie de o Albă ca Zăpada, nici de Prinţesa din Pădurea Adormită şi nici de vreun Făt Frumos cu Părul Tors. România are nevoie de coerenţă, în tot şi în toate. În loc să căutăm cai verzi pe pereţi, vreun salvator de naţie pe cal alb care dintr-o unduire a paloşului să cureţe corupţia sau alte păcate ale lumii moderne, mai bine un pic de bun simţ, puţină coerenţă, o fărâmă de decenţă în gestionarea trebilor împărăteşti. 20 de ani am râs, glumit, furat, căutat subterfugii şi rezolvări de pe picior. Ardeleneşte spus poate a venit timp să "şedem şi să cugetăm".