miercuri, 8 august 2012
Carla vrea să vorbească de pantofi şi eu nu am nimic împotrivă
Let’s talk shoes
Buna fetelor!!! De asta asta vorbesc pe limba noastra, fara frustrari si ironie,spre dezamagirea Anonimului care nu poate sa imi critice pamfetul. Dar e ok,imi place ca ma critica,sa stea in zona.
Azi vorbim despre pantofi. Ok, practic „vorbesc” singura dar e bine si asa. O fac spre plictiseala Corinei ( Sanda pentru voi), pentru ca dupa cum stiti voi toti, ea nu e pasionata de fashion. Sorry Cori ! Love you!
Fiecare dintre noi,oamenii,avem o pasiune,o obsesie.A mea si a fetelor in general se cheama-PANTOFII.Am o stare fantastica de bine,satisfactie si incantare,dimineata cand merg la cutiile mele de pantofi si ma gandesc cam 15 minute ce sa incalt azi.E fantastic sa ai atatia pantofi incat sa nu stii care si cand i-ai mai purtat. Simt si acum cum imi salta inima de bucurie cand ma gandesc la pantofiorii mei,care parca ma striga in fiecare dimineata :”ia-ma pe mine! Ba nu pe mine!”. E o gluma,sa nu credeti ca m-am tacanit si chiar aud vocile pantofilor mei.
Cat de placut este atunci cand esti plictisit si de citit si de filme, sau esti mai prost dispus intr-o zi, sa mergi la magazin sa iti cumperi pantofi. Mie personal imi place la nebunie ideea. Imi place atat de mult incat imi dau ultimii banuti pe pantofi, nu conteaza ca dupa aceea numar zilele pe calendar pana la urmatorul salar. Asta e viata de femeie.
Sunt innebunita dupa pantofii lui Christian Louboutin!!! Ei, daca as putea intra macar o noapte in atelierul lui...as fugi in noapte cu 36-le din toate modelele. As putea fi o hoata mica.Dar cu siguranta D-l Louboutin nu s-ar supara pe mine daca ar stii ca sunt maniaca dupa pantofi. Si Manolo Blahnik, Casadei si Jimmy Choo sunt foarte ok,adica nimic de reprosat dar cand ma gandesc la Louboutins imi creste stare de spirit. Dar nu sunt snoaba,imi cumpar si pantofi iefini daca imi plac.Adica nu iti imagina ca am Louboutin,Blahnik si Casadei. Nu!!! Doar vorbesc despre ei. Adica visez.. wow..ce placut e.
Haideti fetelor,recunoasteti. Suntem atat de indragostite de pantofi incat am ajuns sa ii visam,ca ne gandim la ei, nu putem trai fara ei. Exact ca si cum am trait fara apa, sex si papa. Eh...fetelor? nu e asa? Ia spuneti voi cum e atunci cand vezi o pereche de pantofi care iti plac la nebunie dar totusi nu ii cumperi? Nu treci prin chinuri groaznice,te trezesti noapte transpirata, vorbesti somn, nu poti manca, nu poti dormi...? pana la urma ii cumperi, ce senzatie ....
Ce sa fac? I’m a freak. I know.
Ideea e ca nici nu conteaza daca sunt comozi sau nu. Ne distrugem picioarele si apoi seara cand ne punem in pat ne masam cu crema antibataturi si ne punem plasturi impotriva calusurilor. Ei si ce? Pantofii merita sa fim sclavele lor.
Ca sa nu ziceti ca sunt naspa, va mentionez faptul ca ador si tenisii. Asta asa pe final.
Astept comentarii pe limba pantofilor . :)
marți, 31 iulie 2012
PENTRU VOI ACTUALE ŞI VIITOARELE FOSTE
Acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare!
Cineva mi-a spus odată că ceea ce fac aici pe blogul Corinei (adică Sanda, darn u o pot dezobişnui să-mi spună Corina n.r.) e o exprimare a egoismului ce fierbe în mine…adică îmi afişez gândurile fără să aibă cineva dreptul la replică şi că ar fi mai bine să îmi ţin un jurnal. Hai să fim serioşă…jurnal ţinem noi fetele la 15, 16 ani nu la vârsta pe care o am eu, şi pe care nu am de gând să ţi-o spun. Ha !!! ei, uite că nu vreau să ţin jurnal ci vreau să scriu aici pe acest blog ca să fiu egoistă în continuare. Şi ce? Toată lumea e egoistă dar sunt puţini cei care şi recunosc asta. Să fi egoist nu e ceva neapărat rău, are şi egoismul rolul lui în viaţa noastră de toate zilele.
GÂNDURI BUNE
Şi ca titlul meu să aibă un sens, am să las egoismul să curgă şiroaie din mine, dar atât de multe şiroaie încât celor cărora nu le convine să se înece în ele.
Ma gândeam aşa, într-o zi că ar trebui să îmi exprim şi mai multe sentimente, gânduri şi trăiri fără să mă ascund. Şi m-am gândit la voi fetelor, actuale şi viitoare foste iubite. Mă gândeam să vă urez gândurile mele sincere şi calde de fericire şi linşte. Nu sunt ironică, serios, nu de data asta. Vorbesc atât de serios încât sunt şocată şi eu.
Uite fetelor, eu sincer în calitate de o fostă printre multe alte foste, vă doresc să fiţi atât de iubite încât să fiţi convinse că EL este prinţul vostru. Doar că nu vine pe un cal alb ci pe mai mulţi, deci e mai cool decât cel din visele voastre. El are o întreagă herghelie sub capota maşinii. În cazul acesta singura problemă ar fi că nu puteţi peria căluţul cel frumos pentru că prinţul ar face o criză de isterie şi spume la gură dacă v-ar vedea cu o perie de cai lângă maşina lui de agăţat femei. UPS !!!!
Bun, fetelor mă gândesc la voi tot mai mult şi îmi mai doresc să fiţi atât de apreciate şi iubite încât să primiţi buchete de flori de la el în fiecare zi, nu doar la început ca să vă cucerească. ÎN FIECARE ZI, DA??? De asemenea, să fie atât de fericit lângă voi încât să vrea să îşi petreacă fiecare zi cu voi. Să faceţi dragoste, sex şi multe alte nebunii prin casă ÎN FIECARE ZI. Nu doar când el are timp, da fetelor?
De asemenea, vă doresc să petreceţi sărbătorile într-o veselie iremediabilă şi foarte multe cadouri. De Crăciun să mergeţi la rude, părinţi, căţei, purcei, să cântaţi colinde drăguţe, să mâncăţi sarmale şi cozonaci, să plutească magia iubirii în aer şi de Revelion să vă sărutaţi cu EL la miezul noptii, asta bineînţeles după ce sorbiţi nişte şampanie.
Nu ştiu ce-mi veni, sau poate că dacă stau bine şi mă gândesc ştiu, dar mai bine nu spun.
Poate pentru unele dintre voi nu înseamnă nimic acest text şi pentru altele foarte mult... depinde de cine îl citeşte.
Eh şi astea fiind spuse, fetelor vă doresc success.
Să ne auzim cu bine.
No hard feelings.
XOXO
Carla
luni, 28 mai 2012
„Să fim în rând cu lumea”
Distinse doamne şi domnişoare, distinşi domni, care mă cunoaşteţi, mă citiţi sau citiţi acest blog din pură întâmplare
Doresc pe această cale să vă anunţ următoarele:
Mi-e greaţă! Trăiesc într-o societate în care dacă ai 30 de ani şi nu ai un soţ, un copil sau cel puţin o relaţie stabilă eşti un looser, adică un ratat, un om care nu a realizat nimic. Ciudat, însă, pentru simplul fapt că nu am niciuna din „calităţile” enumerate mai sus eu nu mă simt un om ratat. Nu am criza de 30 de ani caracterizată prin dorinţa acută de a procrea sau de „a fi în rând cu lumea”. Consider că am ce să trec într-un CV în afară de starea civilă şi, după cum am mai spus, viaţa mea privată este PRIVATĂ. Punct şi atât. M-am săturat să dau explicaţii. Pe această cale vă anunţ că, din punctul meu de vedere, a te căsători şi a avea copii nu este o performanţă. Este un lucru natural şi firesc care se întâmplă sau nu. Dacă, la un moment dar, am să mă trezesc într-o dimineaţă şi am să consider că doresc să-mi trăiesc viaţa alături de omul lângă care m-am trezit, vă anunţ. Dacă nu, nu. E simplu. Dacă pot păstra un dram de naivitate în viaţa asta atunci acel dram vreau să-l păstrez pentru a continua să cred că o căsnicie se naşte din iubire, nu dintr-o necesitate socială. Un copil vreau să cred că se naşte la fel. O să vă supăraţi, o să-mi daţi în cap şi o să-mi spuneţi că sunt o nonconformistă. Asta e. Aveţi dreptul la opinia dumneavoastră. Lăsaţi-mi dreptul la opinia mea.
Cu deosebit respect,
Sanda Viţelar
marți, 28 februarie 2012
Carla ne scrie despre ce înseamnă să fi cool
Iluzia popularităţii
Până şi titlul mă face să pufnesc într-un râs isteric pe care nu multă lume l-ar înţelege.
Nu ar înţelege de ce râd şi mai mult decât atât nu ar înţelege de ce isteric?!? Ideea e că popularitatea e ca o floare. O floare care, de obicei, atrage multe albinuţe dornice să scoată polenul din ea.
Multă lume işi doreşte popularitate.
Să ne uitam doar la vedetele noastre de carton care se vor vedete peste noapte nefâcând nimic decât cuplându-se cu fotbaliştii care au un nume şi saracii, ei mai aleargă 90 minute dupa o minge. Eh, măcar ei fac un efort, dar ele?
Apar la TV cu scandaluri,defilând prin cluburi în chiloti şi se cred manechine. Aş vrea să îl citez pe un amic de-al meu care spune: “uite, manechinuitele”. Mda,şi are dreptate sunt chinuite de dorinţa de a fi cât mai cunoscute, cât mai populare.
De ce fac ele asta? Să fie populare! Să le ştie lumea, să apară cât mai des pe la emisiuni şi să fie în continuare vedete de carton.
Din păcate nici una din aceste persoane populare nu se gândeşte la preţul popularităţii. Nu se gândeşte că totul se va întoarce împotriva lor la un moment dat şi continuă în acest compromis al popularităţii doar ca să fie “cool”.
De multe ori se întâmplă ca persoanele populare să plătească scump acestă iluzie. Presiunea celebrităţii, în cazul vedetelor care au cedat şi s-au bucurat de popularitate plătind cu moartea. Sunt cazuri dure, dar există şi nu sunt puţine.
Popularitatea este de obicei dobândită la liceu, atunci când eşti boboc în clasa a 9-a. Liceul ţi se pare ceva cool şi vrei şi tu să fi cool printre cei mai cool-i din scoală. Te împrieteneşti cu elevi mai mari de vârsta ta,începi să ieşi la discotecă să te îmbraci mai modern decât în clasele primare,să chiuleşti de la ore – doar ca să fi cool şi binenţeles popular.
De unde porneşte acestă dorinţă a copiilor de liceu sa devină populari? Unii poate au fost marginalizaţi şi acum e momentul lor să devină cool-I,fiind conduşi de dorinţa de a ieşi în evidenţă prin naivitatea lor. Se întămplă des ca şi aturajul să strice omul.Poate unii îşi doresc să fie altceva decât sunt şi se înhamă la amiciţii de natură prostă.
De fapt totul e o iluzie
Nu mulţi ajung la concluzia asta. Sau când ajung e destul de târziu pentru că deja imaginea lor este patată. Lumea te bârfeste,ai prieteni falsi şi totul e fals în jurul tău.
Popularitatea este o situaţie pe care tu o crezi reală,dar nu e.Ea te flatează,îţi face placere ca toată lumea te ştie,că şi tu la rândul tău ai ajuns să cunoşti diverse tipuri de oameni ,dar nu e sănătoasă.
Să fi popular necesită foarte mult efort, să fi in temă cu tot ceea ce se intamplă,să fi la curent cu cele mai noi bârfe,să ţii pasul cu ceilalţi mai populari decât tine. Nu ţi se pare obositor? De ce să te înjoseşti pentru ca oamenii să te ştie,să fi popular? Crezi că te ajută la ceva? Nu!!! Te demoralizează şi ajungi într-o situaţie în care nu mai e cale de întoarcere şi atunci te gândesti : MERITĂ SĂ FIU COOL?
P.S “ Popularitatea e ca şi vântul,te ridică sus,dar nu te menţine la înălţime” – Felicite Lamennaise
Acest text a fost scris in urma unei provocari din partea Corinei. Corina pentru mine,pentru voi, Sanda.
Carla
Până şi titlul mă face să pufnesc într-un râs isteric pe care nu multă lume l-ar înţelege.
Nu ar înţelege de ce râd şi mai mult decât atât nu ar înţelege de ce isteric?!? Ideea e că popularitatea e ca o floare. O floare care, de obicei, atrage multe albinuţe dornice să scoată polenul din ea.
Multă lume işi doreşte popularitate.
Să ne uitam doar la vedetele noastre de carton care se vor vedete peste noapte nefâcând nimic decât cuplându-se cu fotbaliştii care au un nume şi saracii, ei mai aleargă 90 minute dupa o minge. Eh, măcar ei fac un efort, dar ele?
Apar la TV cu scandaluri,defilând prin cluburi în chiloti şi se cred manechine. Aş vrea să îl citez pe un amic de-al meu care spune: “uite, manechinuitele”. Mda,şi are dreptate sunt chinuite de dorinţa de a fi cât mai cunoscute, cât mai populare.
De ce fac ele asta? Să fie populare! Să le ştie lumea, să apară cât mai des pe la emisiuni şi să fie în continuare vedete de carton.
Din păcate nici una din aceste persoane populare nu se gândeşte la preţul popularităţii. Nu se gândeşte că totul se va întoarce împotriva lor la un moment dat şi continuă în acest compromis al popularităţii doar ca să fie “cool”.
De multe ori se întâmplă ca persoanele populare să plătească scump acestă iluzie. Presiunea celebrităţii, în cazul vedetelor care au cedat şi s-au bucurat de popularitate plătind cu moartea. Sunt cazuri dure, dar există şi nu sunt puţine.
Popularitatea este de obicei dobândită la liceu, atunci când eşti boboc în clasa a 9-a. Liceul ţi se pare ceva cool şi vrei şi tu să fi cool printre cei mai cool-i din scoală. Te împrieteneşti cu elevi mai mari de vârsta ta,începi să ieşi la discotecă să te îmbraci mai modern decât în clasele primare,să chiuleşti de la ore – doar ca să fi cool şi binenţeles popular.
De unde porneşte acestă dorinţă a copiilor de liceu sa devină populari? Unii poate au fost marginalizaţi şi acum e momentul lor să devină cool-I,fiind conduşi de dorinţa de a ieşi în evidenţă prin naivitatea lor. Se întămplă des ca şi aturajul să strice omul.Poate unii îşi doresc să fie altceva decât sunt şi se înhamă la amiciţii de natură prostă.
De fapt totul e o iluzie
Nu mulţi ajung la concluzia asta. Sau când ajung e destul de târziu pentru că deja imaginea lor este patată. Lumea te bârfeste,ai prieteni falsi şi totul e fals în jurul tău.
Popularitatea este o situaţie pe care tu o crezi reală,dar nu e.Ea te flatează,îţi face placere ca toată lumea te ştie,că şi tu la rândul tău ai ajuns să cunoşti diverse tipuri de oameni ,dar nu e sănătoasă.
Să fi popular necesită foarte mult efort, să fi in temă cu tot ceea ce se intamplă,să fi la curent cu cele mai noi bârfe,să ţii pasul cu ceilalţi mai populari decât tine. Nu ţi se pare obositor? De ce să te înjoseşti pentru ca oamenii să te ştie,să fi popular? Crezi că te ajută la ceva? Nu!!! Te demoralizează şi ajungi într-o situaţie în care nu mai e cale de întoarcere şi atunci te gândesti : MERITĂ SĂ FIU COOL?
P.S “ Popularitatea e ca şi vântul,te ridică sus,dar nu te menţine la înălţime” – Felicite Lamennaise
Acest text a fost scris in urma unei provocari din partea Corinei. Corina pentru mine,pentru voi, Sanda.
Carla
miercuri, 22 februarie 2012
Un oarecare mic experiment pe Facebook
Vă spun de la bun început că postarea de faţă va fi una ceva mai lungă. Într-o postare din septembrie anul trecut, generată de curiozitate uneori acidă a oamenilor din jur, scriam cam aşa:
“Capra vecinului a reprezentat, de-a lungul timpului, o eternă sursă de fascinaţie pentru Om. (…) Fascinaţia pentru "bârfă", preocuparea permanentă de a şti cele mai intime amănunte despre cei din jurul tău, aviditatea cu care sunt urmărite detaliile din vieţile altora reprezintă un fenomen universal, uman şi complet de neînţeles pentru mine. (…) De la minuscule interogaţii privind sursele de venit ale vecinilor sau alte asemenea trecem la veşnica şi eterna nelămurire a unora: "Da' cu cine iese X sau Y?" "Are prietenă sau prieten?" (…) Din fericire nu mă număr printre oamenii preocupaţi de vieţile intime ale celor din jur. (…) Cum spunea cineva "if you don't have a life, get one, but stay the f... out of mine!"”, asta ca să rezum una dintre obsesiile mele.
Revin azi la ideea de atunci. Dintr-o altă perspectivă, dar concluzia va fi oarecum aemănătoare, dacă nu chiar aceeaşi.
Dar, să luăm povestea cronologic.
Într-una din serile acestei săptămâni mă plictiseam. Trebuia să fac o pauză între două cărţi (de citit! şi mulţumiri şi pe această cale prietenilor care mi-au dăruit la 30 de ani o serie de cărţi superbe, pe lângă celelalte cadouri minunate n.r.) aşa că dau drumul la muzică şi încep să butonez Facebook-ul. Nimic interesant, niciunul din utilizatorii preferaţi nu erau on-line, aşa că mă distrez şi îmi vine o idee ghiduşă. Ce-ar fi să-mi schimb “starea civilă” de pe FB. Zis şi făcut aşa că trec de la “It’s complicated” la “Sanda Viţelar is single”.
De ce aveam “starea civilă” it’s complicated? O să vă spun puţin mai încolo.
Bun, deci trec pe “single”. Nu dă nimeni “Like”. Ceea ce e bine. Până la urmă, chiar dacă ai fi în cea mai abuzivă sau cretină relaţie posibilă, nu o să se bucure nimeni că eşti singur/singură. A doua zi încep însă “poveştile”, privirile pline de compasiune, interogaţiile sau presupunerile indirecte care ajung întotdeauna la urechile celor vizaţi. Bun, zic.
Mai stau o zi, două. Încet, încet încep să mă enervez. De ce mă enervez? Vă spun şi asta mai încolo. Am chef să fac un fel de experiment, virtual, of course. Prin urmare intru din nou la setările contului de FB şi schimb, a doua oară, “starea civilă”. De această dată trec “in a relationship” şi o inimă mare apare pe Time line. “Sanda Viţelar este într-o relaţie.”…….30 de minute mai târziu se strâng deja un număr de “Like-uri”. Oamenilor le place să te ştie într-o relaţie…..2 ore mai târziu începe să sune telefonul….e, dar partea asta intră, deja, la private life…Apropo de asta….
Concluzii şi răspunsuri:
1. Celor care mi-au dat “Like” la starea de a fi într-o relaţie chiar le mulţumesc. De asemenea, îmi cer scuze că i-am indus în eroare. Cred că “Like-urile” lor au fost din sinceră bucurie.
2. Eu iubesc foarte mulţi oameni, în foarte multe feluri. Nu le arăt tot timpul, unii nu află niciodată, dar aşa funcţionez eu.
3. Se cheamă “viaţă privată” pentru că este privată. Poate avea cel mult 2 actori. Restul sunt un “public” care ar trebui să-şi ţină părerile şi curiozităţile pentru ei.
4. Niciodată “starea mea civilă” nu va fi subiect de afişat pe Facebook.
5. Dacă aţi urmărit firul logic până aici (cel puţin eu sper că e logic n.r.) aţi primit şi răspunsul la întrebările de mai sus.
6. Nu mai credeţi chiar tot ce citiţi. Chiar dacă “aşa scrie pe Facebook.”
7. Dacă aveţi vreo curiozitate în privinţa vieţii mele personale putem să o discutăm la o cafea.
“Capra vecinului a reprezentat, de-a lungul timpului, o eternă sursă de fascinaţie pentru Om. (…) Fascinaţia pentru "bârfă", preocuparea permanentă de a şti cele mai intime amănunte despre cei din jurul tău, aviditatea cu care sunt urmărite detaliile din vieţile altora reprezintă un fenomen universal, uman şi complet de neînţeles pentru mine. (…) De la minuscule interogaţii privind sursele de venit ale vecinilor sau alte asemenea trecem la veşnica şi eterna nelămurire a unora: "Da' cu cine iese X sau Y?" "Are prietenă sau prieten?" (…) Din fericire nu mă număr printre oamenii preocupaţi de vieţile intime ale celor din jur. (…) Cum spunea cineva "if you don't have a life, get one, but stay the f... out of mine!"”, asta ca să rezum una dintre obsesiile mele.
Revin azi la ideea de atunci. Dintr-o altă perspectivă, dar concluzia va fi oarecum aemănătoare, dacă nu chiar aceeaşi.
Dar, să luăm povestea cronologic.
Într-una din serile acestei săptămâni mă plictiseam. Trebuia să fac o pauză între două cărţi (de citit! şi mulţumiri şi pe această cale prietenilor care mi-au dăruit la 30 de ani o serie de cărţi superbe, pe lângă celelalte cadouri minunate n.r.) aşa că dau drumul la muzică şi încep să butonez Facebook-ul. Nimic interesant, niciunul din utilizatorii preferaţi nu erau on-line, aşa că mă distrez şi îmi vine o idee ghiduşă. Ce-ar fi să-mi schimb “starea civilă” de pe FB. Zis şi făcut aşa că trec de la “It’s complicated” la “Sanda Viţelar is single”.
De ce aveam “starea civilă” it’s complicated? O să vă spun puţin mai încolo.
Bun, deci trec pe “single”. Nu dă nimeni “Like”. Ceea ce e bine. Până la urmă, chiar dacă ai fi în cea mai abuzivă sau cretină relaţie posibilă, nu o să se bucure nimeni că eşti singur/singură. A doua zi încep însă “poveştile”, privirile pline de compasiune, interogaţiile sau presupunerile indirecte care ajung întotdeauna la urechile celor vizaţi. Bun, zic.
Mai stau o zi, două. Încet, încet încep să mă enervez. De ce mă enervez? Vă spun şi asta mai încolo. Am chef să fac un fel de experiment, virtual, of course. Prin urmare intru din nou la setările contului de FB şi schimb, a doua oară, “starea civilă”. De această dată trec “in a relationship” şi o inimă mare apare pe Time line. “Sanda Viţelar este într-o relaţie.”…….30 de minute mai târziu se strâng deja un număr de “Like-uri”. Oamenilor le place să te ştie într-o relaţie…..2 ore mai târziu începe să sune telefonul….e, dar partea asta intră, deja, la private life…Apropo de asta….
Concluzii şi răspunsuri:
1. Celor care mi-au dat “Like” la starea de a fi într-o relaţie chiar le mulţumesc. De asemenea, îmi cer scuze că i-am indus în eroare. Cred că “Like-urile” lor au fost din sinceră bucurie.
2. Eu iubesc foarte mulţi oameni, în foarte multe feluri. Nu le arăt tot timpul, unii nu află niciodată, dar aşa funcţionez eu.
3. Se cheamă “viaţă privată” pentru că este privată. Poate avea cel mult 2 actori. Restul sunt un “public” care ar trebui să-şi ţină părerile şi curiozităţile pentru ei.
4. Niciodată “starea mea civilă” nu va fi subiect de afişat pe Facebook.
5. Dacă aţi urmărit firul logic până aici (cel puţin eu sper că e logic n.r.) aţi primit şi răspunsul la întrebările de mai sus.
6. Nu mai credeţi chiar tot ce citiţi. Chiar dacă “aşa scrie pe Facebook.”
7. Dacă aveţi vreo curiozitate în privinţa vieţii mele personale putem să o discutăm la o cafea.
luni, 20 februarie 2012
Despre frica patologică...
Frica patologică e mai presus de orice sentiment. Mai presus de speranţă, mai presus de iubire, mai presus de siguranţă, mai presus de durere, mai presus chiar de frică. Ce e frica patologică? Hmmm....cum să răspund fără să-mi fie frică?
Lucrez de mai bine de 1 an la a doua piesă de teatru. Titlul ei este "Mansarda" şi ar trebui, la un moment dat, să facă parte dintr-o serie de 3 piese care să formeze un întreg....la un moment dat...
M-am blocat cu ceva luni în urmă la Actul IV. Nu l-am mai simţit sau, mai bine zis, nu am mai vrut să-l mai simt.
FRÍCĂ, (rar) frici, s. f. Stare de adâncă neliniște și tulburare, provocată de un pericol real sau imaginar; lipsă de curaj, teamă, înfricoșare. (DEX)
PATOLÓGIC, -Ă, patologici, -ce, adj. Care aparține patologiei, privitor la patologie; care indică o boală fizică sau psihică, care este provocat de o boală; p. ext. bolnăvicios, morbid. (DEX)
Frica ajunsă boală blochează orice alte simţuri...sau gânduri.
Chiar dacă nu pare tot timpul textele mele sunt extrem de personale. Aş spune, chiar cu lipsă de modestie, că fiecare în parte (text n.r.) reprezintă o depăşire a unei temeri patologice. Pentru că frica mea patologică este de a exprima în cuvinte ceea ce simt. Şi asta pentru că ele, cuvintele, îmi par de multe ori prea monocrome pentru a exprima curcubeul de culori în care pot să simt...totul.
Chiar patologică ea, frica, trebuie depăşită. Într-un fel sau altul. Mai devreme sau mai târziu. Chiar cu riscul de a te autodistruge pentru a te reinventa mai târziu.
Pentru că, altfel, nu putem merge mai departe...
Lucrez de mai bine de 1 an la a doua piesă de teatru. Titlul ei este "Mansarda" şi ar trebui, la un moment dat, să facă parte dintr-o serie de 3 piese care să formeze un întreg....la un moment dat...
M-am blocat cu ceva luni în urmă la Actul IV. Nu l-am mai simţit sau, mai bine zis, nu am mai vrut să-l mai simt.
FRÍCĂ, (rar) frici, s. f. Stare de adâncă neliniște și tulburare, provocată de un pericol real sau imaginar; lipsă de curaj, teamă, înfricoșare. (DEX)
PATOLÓGIC, -Ă, patologici, -ce, adj. Care aparține patologiei, privitor la patologie; care indică o boală fizică sau psihică, care este provocat de o boală; p. ext. bolnăvicios, morbid. (DEX)
Frica ajunsă boală blochează orice alte simţuri...sau gânduri.
Chiar dacă nu pare tot timpul textele mele sunt extrem de personale. Aş spune, chiar cu lipsă de modestie, că fiecare în parte (text n.r.) reprezintă o depăşire a unei temeri patologice. Pentru că frica mea patologică este de a exprima în cuvinte ceea ce simt. Şi asta pentru că ele, cuvintele, îmi par de multe ori prea monocrome pentru a exprima curcubeul de culori în care pot să simt...totul.
Chiar patologică ea, frica, trebuie depăşită. Într-un fel sau altul. Mai devreme sau mai târziu. Chiar cu riscul de a te autodistruge pentru a te reinventa mai târziu.
Pentru că, altfel, nu putem merge mai departe...
joi, 16 februarie 2012
LADY – şi nimic mai mult
„De această dată m-am decis să renunţ la cinism şi ironie şi să îţi povestesc despre Lady.
Când spun „Lady” mă gândesc involuntar la o doamnă elegantă, îmbrăcată într-un deux-piece superb, cu o pălărie mare pe cap şi foarte frumoasă. Dacă tu te-ai gândit involuntar că această Lady este o căţeluşă drăgălaşă, te-ai înşelat. Nu vorbesc despre căţeluşă ci despre statutul de Lady.
Conform DEX „lady” este un titlu dat în Anglia soţiei unui lord sau a unui cavaler, dar, de asemenea, este un epitet dat unei femei distinse, elegante.
Nu toate femeile pot fi nişte lady, cu toate că unele dintre noi ne-am dori asta. A fi lady este o artă. În secolul în care trăim această artă a fost înlocuită de femei cu altă formă de viaţă artistică – independenţa. Independenţă interpretată în toate felurile. Sau cel puţin dorinţa de a fi independente. Cam asta doresc femeile secolului 21- să aibă independenţă sentimentală, financiară, să nu trebuiască să dea explicaţii cuiva pentru faptele lor, să plece dintr-o relaţie cu uşurinţă fără niciun fel de sentiment şi cu inima de gheaţă. Ar dori să aibă eventual şi un partener de viaţă cu care să concureze din punct de vedere financiar şi poate chiar să îl şi depăşescă ca şi statut. De ce? O adevărată lady nu ar face niciodată asta. Ea îşi cunoaşte statutul în societate, îşi cunoaşte locul în familie, ştie să fie mamă şi ştie să fie soţie.
Noi, femeile din ziua de azi ne dorim lucruri scumpe, cât mai scumpe, haine firmate, dar o lady ştie că nu brandurile care le îmbrăcăm ne dau acest statut.
O lady este feminină, naturală, iubitoare
Nicio femeie nu se naşte o lady. A fi o lady ţine de educaţia primită iar bazele se pun încă din copilărie. O adevărată lady este unică. Ea nu vorbeşte niciodată înainte să gândescă fiecare cuvânt spus. Este mereu zâmbitoare şi nu se plânge niciodată. Are de oferit numai iubire, prietenie şi căldură nefiind interesată în a bârfi, minţi sau a invidia pe cineva. Ea este sigură pe sine, discretă, ştie să glumească dar are şi simţul ironiei.
Ea nu se va îmbrăca niciodată vulgar sau extravagant şi nici nu va iesi vreodată din casă fără să fie aranjată, pieptănată, cu oja perfect aplicată, mirosind bine si cu pantofii potriviţi. Nu va încălţa niciodată pantofi cu toc de 12 pentru a face piaţa. O lady este frumoasă prin simplitate, amabilitate şi naturaleţe.
Dacă ne uităm în jur la fetele de azi putem spune că pentru ele a fi o lady este destul de plicitisitor şi că e mai interesant să fi asistentă TV sau cântăreaţă sado-maso îmbrăcată în iepuraş. Mă întreb dacă asta e într-adevăr dorinţa lor.
Dorinta mea este că vreau să fiu o lady! Dorinţa ta care e?
Carla”
Când spun „Lady” mă gândesc involuntar la o doamnă elegantă, îmbrăcată într-un deux-piece superb, cu o pălărie mare pe cap şi foarte frumoasă. Dacă tu te-ai gândit involuntar că această Lady este o căţeluşă drăgălaşă, te-ai înşelat. Nu vorbesc despre căţeluşă ci despre statutul de Lady.
Conform DEX „lady” este un titlu dat în Anglia soţiei unui lord sau a unui cavaler, dar, de asemenea, este un epitet dat unei femei distinse, elegante.
Nu toate femeile pot fi nişte lady, cu toate că unele dintre noi ne-am dori asta. A fi lady este o artă. În secolul în care trăim această artă a fost înlocuită de femei cu altă formă de viaţă artistică – independenţa. Independenţă interpretată în toate felurile. Sau cel puţin dorinţa de a fi independente. Cam asta doresc femeile secolului 21- să aibă independenţă sentimentală, financiară, să nu trebuiască să dea explicaţii cuiva pentru faptele lor, să plece dintr-o relaţie cu uşurinţă fără niciun fel de sentiment şi cu inima de gheaţă. Ar dori să aibă eventual şi un partener de viaţă cu care să concureze din punct de vedere financiar şi poate chiar să îl şi depăşescă ca şi statut. De ce? O adevărată lady nu ar face niciodată asta. Ea îşi cunoaşte statutul în societate, îşi cunoaşte locul în familie, ştie să fie mamă şi ştie să fie soţie.
Noi, femeile din ziua de azi ne dorim lucruri scumpe, cât mai scumpe, haine firmate, dar o lady ştie că nu brandurile care le îmbrăcăm ne dau acest statut.
O lady este feminină, naturală, iubitoare
Nicio femeie nu se naşte o lady. A fi o lady ţine de educaţia primită iar bazele se pun încă din copilărie. O adevărată lady este unică. Ea nu vorbeşte niciodată înainte să gândescă fiecare cuvânt spus. Este mereu zâmbitoare şi nu se plânge niciodată. Are de oferit numai iubire, prietenie şi căldură nefiind interesată în a bârfi, minţi sau a invidia pe cineva. Ea este sigură pe sine, discretă, ştie să glumească dar are şi simţul ironiei.
Ea nu se va îmbrăca niciodată vulgar sau extravagant şi nici nu va iesi vreodată din casă fără să fie aranjată, pieptănată, cu oja perfect aplicată, mirosind bine si cu pantofii potriviţi. Nu va încălţa niciodată pantofi cu toc de 12 pentru a face piaţa. O lady este frumoasă prin simplitate, amabilitate şi naturaleţe.
Dacă ne uităm în jur la fetele de azi putem spune că pentru ele a fi o lady este destul de plicitisitor şi că e mai interesant să fi asistentă TV sau cântăreaţă sado-maso îmbrăcată în iepuraş. Mă întreb dacă asta e într-adevăr dorinţa lor.
Dorinta mea este că vreau să fiu o lady! Dorinţa ta care e?
Carla”
Abonați-vă la:
Postări (Atom)