Pentru că unele lucruri trebuie să rămână nespuse:

Kat

Personajele: Kat- regizorul din umbră proaspăt condus pe ultimul drum. Geniul neînţeles. Kim- ironia întruchipată. Virtutea inepţiei. Kamille- definiţia sensibilităţii. Îngerul neatins de păcat. Kriss- bărbatul din grupul de femei. Fraierul din dotare. Kristin- mâna de fier, raţiunea pură. Demonul veşnic îndrăgostit.

SCENA I

(zgomote de fundal, oameni care urcă scările, bufnituri, râsete înfundate. Se deschide o uşă în spatele scenei. Intră Kristin, ceilalţi sunt în spatele ei)

Kristin: N-am râs aşa de bine în viaţa mea. Nu cred, sincer, că am auzit pe cineva să cânte mai fals decât femeia asta. Unde o fi găsit-o domn’ părinte nu ştiu dar cred că lui Kat i-ar fi plăcut. S-ar fi distrat pe cinste.

(aprinde lumina. O cameră într-o dezordine generală. O bibliotecă de perete. O masă, un fotoliu. Perne aruncate peste tot. O etajeră cu o veioză şi jurnalul lui Kat. În spatele lui Kristin, intră Kamille, Kim şi Kris)

Kamille: (râzând) Era chiar nevasta preotului.

Kriss: (serios) Mai bine hai să ne apucăm de treabă. Lăsaţi râsul! Nu cred că lui Kat i-ar fi plăcut ceva din înmormântarea de azi, mai ales că ea a ajucat rolul principal. Sau amoniacul din vopseaua de păr vi s-a infiltrat până la creier, s-au a-ţi uitat pentru ce suntem aici.

Kim: (inspectează camera) Mda...să nu uităm că dezordinea este un artificiu aparent!

Kamille: (aranjează nişte cutii goale) Sunteţi îngrozitori câteodată! Acum la modul foarte serios. Ştiu că nu am putut urma întocmai instrucţiunile legate de înmormântare din testament, dar, credeţi că lui Kat i-ar fi plăcut de acolo de sus?

Kristin: (stă pe un fotoliu) Sigur! Ce să-i placă, tembelă mică. Slujba de trei ore sau corul bocitoarelor profesioniste care ne-a costat 300 de dolari în plus? Sau poate groapa de 2 metri săpată de trei muncitori semialcoolizaţi în bălăriile cimitirului? Pe bune dragă, eşti o fată frumoasă, sănătoasă dar mai mult decât cretină câteodată!

Kim: (pune haine de pe un scaun într-o cutie pentru Crucea Roşie) Terminaţi! Nu cred că simţul estetic al lui Kat ar fi fost jignit de teatrul ăsta. Dragă Kamille, sunt convinsă că ea ar fi apreciat mult efortul pe care l-ai depus, ca şi noi, de altfel. Cât despre tine Kristin, ai o plăcere patologică de a servi răutăţi, reminiscenţe ale trecutului de chelneriţă, fără îndoială, dar, am aprecia dacă măcar azi ai face o pauză.

Kriss: OK. Acestea fiind spuse eu mă duc să mă apuc de strâns de prin bucătărie. (ia o cutie şi se îndreaptă spre o uşă în dreapta scenei.) Mă ajută cineva?

Kamille: Vin eu.

(Kriss şi Kamille ies)

Kristin: (se ridică de pe fotoliu şi începe să adune cărţile din bibliotecă) Răutăţi? Ce să-ţi spun, mă scuzaţi!

Kim: Adevărul este că slujba a fost de un penibil care îmi zgărie şi acum epiderma. Poţi, însă, să-ţi mai ţi şi tu gura din când în când. Şti bine cât de sensibilă poate fi asta mică.

Kristin: Extraordinar! La vreme ironiile tale o menajează. Nu ţi-a tăcut pliscul toată dimineaţa.

Kim: Uite ce e râmă imbecilă! Poţi, în anumite momente, să dai dovadă de o totală lipsă de consideraţie faţă de sentimentele celor din jurul tău. Ştim cu toţii asta şi atât eu, cât şi Kriss, ne-am obişnuit şi am ales să te ignorăm. Ea nu conţine asta şi suferă aşa că scoateţi parul ăla înfipt prea adânc în realitate şi termină cu prostiile.

Kristin: Trebuie să recunosc că asemenea complimente colorate în ziua în care mi-am luat rămas bun de la cea mai bună prietenă, îmi îmbujorează pur şi simplu dispoziţia.

Kim: Cred că îţi îmbujorează apetitul pentru răutăţi. Nu pot pricepe ce ai cu fata asta?

Kristin: Nimic, chiar nimic.

(intră Kriss cu o tavă, patru pahare şi o frapieră cu gheaţă)

Kriss: Uite ce e stimate doamne! Toţi am avut o săptămână proastă şi fiecare gestionează situaţia aşa cum ştie şi aşa cum poate. Personal cred că îi datorăm mai mult respect lui Kat decât arătaţi voi acum. În bucătărie dezastrul e mai mare decât aici. Kamille termină imediat de spălat vasele. Nu ştiu sincer cum terminăm până luni. (deschide barul şi scoate o sticlă de Jack Daniels) Eu ştiu ce ar fi vrut Kat. Să nu ne apucăm de treabă fără să-i arătăm respectul cuvenit ei şi prietenului ei de nădejde Sfântul Jack.

(heblu)

(Spot pe Kamille în mijlocul scenei. Citeşte din jurnalul de pe etajeră.în fundal se aude Leonard Cohen-Dance till end of love)

“Există miliarde de feluri în care poţi iubi! De cele mai multe ori însă trăieşti în iluzia că iubeşti când de fapt iubeşti doar ideea de a iubi. Grav, foarte grav dar perfect adevărat. Ideea de iubire e cel mai periculos virus pe care oamenii îl contractează în întreaga lor viaţă. Un virus care paralizează toate simţurile, care depăşeşte orice raţiune posibilă, care te determină să visezi cu ochii deschişi la o lume perfectă. Eşti incapabil să-ţi dai seama dacă ceea ce simţi e real sau e doar o închipuire a unei minţi de copil care testează mii de variante posibile sau imposibile. Oricum chiar dacă ajungi la un moment dat în apropierea realităţii, virusul te atrage înapoi. Nu ai cum să scapi de el. Poţi să-l ignori, să te prefaci că el există doar în imaginaţia ta, dar nu poţi şti niciodată când îşi va arăta din nou chipul. Atunci când reuşeşte să se strecoare la suprafaţă din grota în care îl ţii închis nu mai ai ce să faci. Abandonezi orice speranţă că vei reuşii să-l închizi din nou. Desigur există personaje care reuşesc şi performanţa asta dar ea nu se numără printre ele. Se lasă pradă lui şi toate acţiunile sale nu-i mai aparţin. Forţa asta superioară controlează fiecare aspect al existentei sale stupide şi orice sclipire de raţiune necontrolată e înăbuşită imediat. Se supune orbeşte pentru că ea, fiinţa raţională, nu are cum să câştige. Iubirea nu are nimic raţional şi de aceea virusul ăsta o face să se simtă divin, chiar dacă doar pentru o clipă. Aceea, clipa sublimă creează speranţa şi atunci e pierdută definitiv. Când se va vindeca de el nu va mai exista pentru că aerul, mâncarea, apa ar devii suficiente doar pentru a susţine în iad un suflet mort. Să sperăm că Kristin nu se va vindeca niciodată de virusul ăsta!.”

(heblu)

SCENA II

(cei patru sunt aşezaţi în mijlocul camerei pe perne, beau wisky, fumează)

Kamille: (aruncând o privire în jur) Cum poate strânge un singur om atâtea lucruri într-un spaţiu atât de mic? Vă daţi seama că, practic, punem viaţa unui om în cutii insipide de carton căcăniu. Salvaţi Copii, Crucea Roşie, Vânzare. Gunoi! (ia o gură bună de wisky) Eşafonaj din cărţi de joc cu rezistenţa fulgilor de păpădie. De ajuns o adiere pentru ca totul să se prăbuşească.

Kim: Sau în cazul de faţă un stupid accident de maşină. Călcată de camionul care parca pe trotuar.

Kristin: (ridică paharul) Odihnească-se în pace!

Kriss: Amin!

Kim: (se ridică) Ar trebui să punem nişte muzică şi să ne reapucăm de treabă. (pune muzică de fundal-Budha Bar) Kamille, mai citeşete te rog o dată instrucţiunile pe care ni le-a trimis avocatul.

Kamille: (se ridică cu o foaie în mână) „Luni la 9 am stabilit cu cei de la agenţia imobiliară un open house pentru posibilii cumpărători ai apartamentului, aşa că acesta trebuie să fie gol şi curat până atunci. Puteţi păstra pentru dumneavoastră tot ce doriţi. Potrivit dispoziţiilor testamentare ce nu doriţi să păstraţi puteţi dona, mobila poate fi vândută o dată cu apartamentul.”

Kriss: Cred că fiecare dintre noi şi-a pus deja deoparte lucrurile care ne-au fost lăsate explicit prin testament.

Kamille: Da.

Kim: Da, da.

Kristin: (se ridică şi merge spre bibliotecă de unde ea o poză înrămată cu cei cinci) Dacă nu vă deranjează aş vrea să iau eu poza asta. E prima poză pe care am făcut-o toţi cinci împreună în vara în care ne-am cunoscut şi ar însemna mult pentru mine....

Kim: (în picioare cu paharul ridicat) Doamnelor şi domnule, glaciaţiunea se apropie de sfârşit. Kristin cântă un pizzicato la coardele sensibilităţii!

Kamille: (ia poza şi se uită la ea) Kat iubea poza asta. Spunea că îi aduce aminte de lasagna. Ştiţi că în vara aceea în Italia nu cred că a mâncat altceva.

Kriss: lasagna şi pesto.

Kamille: Vrei să păstrezi şi rama Kristin? Sau îţi ajunge poza?

Kristin: (ia rama şi încearcă să scoată poza din ea) Eu şi Kat nu aveam aceleaşi gusturi nici la bărbaţi, cu atât mai puţin la obiecte de decor.

Kriss: Da, mai ales din moment ce Kat prefera mai mult obiectele de decor decât bărbaţii.

(Kristin reuşeşte să scoată poza din ramă, din spatele ei cad câteva foi împăturite)

Kamille: (ridicând foile) Dezastru ambulant fiinţa asta. În bucătărie, în borcanul pentru orez am găsit bilete de maxi-taxi şi bonuri de benzină.

Kim: Şi ce, ai fi vrut să găseşti altceva în borcanul cu orez?

Kriss: (către Kamille care se îndreaptă spre bucătărie să arunce foile) Nu te uiţi ce scrie în ele?

Kamille: (desface foile şi citeşe câteva secunde) Fiţi atenţi! (se întoarce şi se aşează la loc pe perne. Kristin vine şi ea şi se aşează. Kamille citeşte cu voce tare)

„Dragi mei!

Încep acestă scrisoare conştientă atât de faptul că, dacă o citiţi eu nu mai sunt printre voi, cât şi de penibilitatea acestei fraze de început, dar, bănuiesc că acolo unde am plecat, penibilul nu mai are nici o relevanţă. Adevărul este că am început să scriu această scrisoare pentru că mă plicitseam îngrozitor. Mă gândeam că dacă ar fi să dispar brusc din viaţa voastră aş vrea să lămuresc câteva lucruri. Cum ar fi greu să vă scriu în ordine alfabetică, am tras la sorţi. Să purcedem deci:

Dragă Kim,” Cred că ar trebui să citeşti tu partea asta.

Kim: (ia foile din mâna lui Kamille) Mda...să vedem,

„Dragă Kim,

Ştiu că îţi va fi foarte dor de mine, dar trebuie să te obişnuieşti. Ceea ce te sfătuiesc este ca, data viitoare când te decizi să-ţi schimbi rezidenţa, să-ţi cauţi sau o casă, preferabil cu un pic de curte şi într-o zonă centrală, sau, un apartament la parter, pentru ca bietul Kriss să nu mai fie nevoit să-ţi care lucrurile până la ultimul etaj.

Cu cea mai adâncă consideraţie,

Kat.” Ce banc prost! Kriss tu urmezi.

Kriss: (Ia scrisoarea şi citeşte)

„Dragă Kriss,

Eşti băiat bun şi mereu ai ocupat un loc aparte în inima mea, dar nu uita că maidanezii şi doamnele se împerechează numai în desenele animate aşa că, mai bine te orientezi spre rase mai puţin pure.

Cu cea mai adâncă consideraţie,

Kat.” Absurd! Kristin vrei să citeşti mesajul tău?

Kristin: (luând foile) Mă gândesc că tonul e acelaşi:

„Dragă Kristin,

Să iubeşti continuu în umbră, să nu primeşti decât a ţârâita parte din ce poţi da, să-ţi vezi visele şi ideile terfelite din îcăpăţânarea stupidă a oamenilor alteraţi de cotidian poate fi tragic dar, nu uita că sarcasmul e mai eficient ca o strategie de apărare decât ca una de atac.

Cu cea mai adâncă consideraţie,

Kat.” (Kristin îi dă foile înapoi lui Kamille)

Kamille: (suspinând) Nu cred că pot face asta! Nu cred că vreau să fac asta.

Kristin: În situaţia dată nu prea ai de ales.

Kamille: (trage adânc aer în piept)

„Dragă Kamille,

Infamii care nu ştiu că undele lacului sunt vibraţiile sensibilităţii umane în cea mai pură formă ajung să arunce cu pietre în bălţi degeaba. Nu fi o baltă!

Cu cea mai adâncă consideraţie,

Kat.”

(heblu)

(Spot pe Kristin în mijlocul scenei. Citeşte din acelaşi caiet ca şi Kamille, muzică de fundal Robbie Williams-Angels)

„Ce faci când demonii se adună în jurul tău şi te obligă să fugi de realitate? Fugi, şi încerci să nu priveşti înapoi de teamă că ceea ce ai vedea în urmă ţi-ar împietrii sufletul pe viaţă. Nu mai şti ce să crezi, nu mai şti cine sau ce eşti şi întreaga lume ţi se pare o rezervaţie plină de animale ciudate. Te refugiezi într-o lume care nu există decât pentru tine şi fiecare contact cu realitatea speciilor pe cale de dispariţie ce te înconjoară te apasă şi îţi provoacă o durere aproape imposibil de suportat. Înghiţi în sec şi te gândeşti că nu peste mult timp va veni din nou seara şi lumea ta va lua din nou viaţă. Poate trăi mult şi bine aşa, în iluzia perfectă în care EA controlează totul şi în care cuvinte precum dragoste, iubire, respect, sentiment înseamnă exact ceea ce vrea ea să însemne. Este exact ceea ce vrea ea să fie sau ceea ce simte că este şi toate inhibiţiile, presiunile şi limitele dispar. Brusc e din nou dimineaţă şi trebuie să-şi scoată din sertarul prăfuit al conştientului său masca uzată care convine tuturor mai puţin ei. Iese în lume, se supune regulilor societăţi şi face tot posibilul să se integreze în concepţia general valabilă de normalitate. Câteodată masca se crapă pentru o fracţiune de secundă în care se simte cu adevărat fericită dar expresia de groază întipărită pe feţele dinozaurilor o determină să fugă repede la trusa de prim ajutor şi să-şi acopere crăpătura cu un bandaj temporar. Un lucru rămâne cert, în lumea perfectă a lui Kamille, singurul lucru imperfect este speranţa că poate, la urmatoarea crăpătură a măştii un parazit se va fofila înăuntru, va găsi ceea ce ea deja ştie că este acolo şi va accepta să paraziteze un animal care nu e nici pe de parte pe cale de dispariţie!

(heblu)

SCENA III

(fetele împachetează. Kriss trânteşte de podea o vază)

Kriss: (crizat) Adâncă consideraţie! Adâncă consideraţie!!! Maidanezi, imobiliare şi filosofii copiate de prin oracole în şcoala generală. Adâncă consideraţie! CA CO! CA CO! (mai trânteşte ceva) Îngerul neatins de păcat (arată către Kamille), Virtutea inepţiei (arată către Kim), Demonul veşnic îndrăgostit (arată către Kristin) şi Fraierul din dotare şi-au dat mâna în hora funebră a pasiunilor ascunse în spatele fotografiei. Arhanghelii se prăbuşesc în purgatoriul pământului. Rahat pe băţ şi ceasuri cu vâsle aveţi? NU? Păcat! Coliva am servit-o la micul dejun. Cum poate să te calce camionul pe trotuar? Care divinitate poate permite să se spulbere un vis atât de penibil? Luna şi-a descoperit, în sfârşit, vocaţia, să lumineze eternitatea lui Kat! Demonul prin excelenţă a plecat să-şi găsesască scara spre rai. Frumoasa narcisistă care trezeşte dorinţa, nu poate pleca în somnul cel de veci fără a scormonii pasiunile cele mai ascunse, visele cele mai sincere, lacrimile tragediilor niciodată jucate, întodeauna desfrânate şi mereu invincibile. (loveşte puternic cu piciorul uşa de la bucătărie şi aruncă un scaun înăuntru) Creatura asta născută din paradox îşi bate joc de noi şi după ce a intrat deja în putrefacţie.

(Kamille plânge încet, Kristin şterge praful, Kim încearcă să-l liniştească pe Kriss)

Kim: (toarnă wisky în paharul lui Kriss) Cred că încă o gură de Jack ţi-ar prinde bine. 

Kriss: (studiază frapiera) S-a topit toată gheaţa.

Kristin: (ia frapiera) Mă duc eu să mai aduc. Kim eşti drăguţă să vi cu mine. Poate încropim ceva de mâncare că mă cam roade stomacul.

Kim: (se îndreaptă spre bucătărie) Să vedem dacă este ceva comestibil în frigider.

(Kim şi Kristin ies. Kriss se aşează pe pernele de pe jos şi se uită la Kamille care plânge într-un colţ al camerei)

Kriss: (timorat) Aş vrea să pot face ceva să nu mai plângi.

Kamille: (îşi suflă nasul) O poţi aduce pe Kat înapoi?

Kriss: Nimeni nu are puterea asta. Ce altceva aş putea să fac să-ţi fie bine?

Kamille: (se adună) Eşti un dulce. Când vrei. Din păcate nu prea ai ce să faci.

Kriss: (făcându-şi curaj) Ştiu că nu e momentul cel mai potrivit dar aş vrea să te mai gândeşti la NOI. Te iubesc Kamille şi asta nu cred că se va schimba vreodată.

Kamille: (schiţând un zâmbet) Ai dreptate. Nu este momentul potrivit să discutăm despre asta acum. (vine şi se aşează lângă el) Sau poate e cel mai potrivit moment. Te iubesc mult Kriss, dar nu te pot iubi aşa cum vrei tu şi va trebui la un moment dat să accepţi lucrul ăsta, sau, mai bine zis, să-l înţelegi o dată pentru totdeauna. Eu am nevoie de lucruri pe care tu nu mi le poţi oferi. Acum mai mult ca niciodată. Te rog nu te supăra. Am simţit lângă tine lucruri pe care nu le-am simţit lângă altcineava dar, trebuie să zbor, să zburd, să trăiesc. Tu vrei stabilitate, un copil, o familie. Vreau şi eu lucrurile astea dar nu acum şi nu cu tine.

Kriss: (dă peste cap restul de wisky din pahar) Şi crezi că babalâcii cu care te înconjuri îţi vor oferii asta?

Kamille: (dând a lehamite din mână) Ei sunt doar nişte jucării! Doar şti deja asta!!

Kriss: (oftând) Da îi seduci şi te distrezi să vezi cum umblă în limbă după tine. Poţi mai mult de atât.

Kamille: Ce te face să crezi că tu ai fost mai mult?

Kriss: (Stupefiat şi aproape plângând) Eşti atât de artificială, atât de strident şi agresiv aritificială, încât, în cele din urmă, devii autentică.

Kamille: Poate. (ridică din umeri) Uite ce e Kriss, nu vreau să te fac să suferi, nu mi-am dorit niciodată asta, dar, nici eu nu înţeleg încă multe despre mine. Nu pot explica. Nu ştiu foarte exact ce vreau, dar apreciez mult prietenia ta şi, mai mult decât orice, nu vreau să pierd respectul tău. Eşti unul dintre cei mai importanţi oameni din viaţa mea şi nimic nu va schimba asta.

Kriss: (se ridică nervos) Respect! Ai tupeul să vorbeşti de respect? Tu? Eu te-am respectat de la bun început. Ţi-am dat tot ce a fost mai bun din mine şi TU ai călcat totul în picioare şi ai aruncat un maldăr de minciuni deasupra. Scuteşte-mă de rolul de fecioară pură sau de divă de neînţeles de către noi, muritorii de rând. Nu ai iubit niciodată în viaţa ta şi în ritmul ăsta nici nu o vei face. (o plesneşte) Curvă! Nu eşti decât o curvă care se crede punctul în jurul căruia se învârte tot universul.

Kamille: (seacă şi dură) Şti ceva? Poţi să-ţi iei iubirea şi toate idioţeniile aferente şi să ţi le vâri adânc în cur. Nu vreau să iubesc, vreau să seduc! E clar. Nu sunt un om care să iubească, sunt un rahat cu ochi care îşi foloseşte inteligenţa şi frumuseţea pentru a seduce. Asta mă face să simt că trăiesc, nu iubirea ta de căţeluş bălos cu pula sculată! Seduc ca să mă simt vie, frumoasă, să simt că pot dărâma prin asta zidurile convalescenţei realităţii în care îmi bălăcesc numai picioarele. Colacul meu de salvare nu eşti Tu, şi nu vei fi niciodată. Poate uneori sunt puţin curvă, dar voi ajunge mai departe în viaţă decât o vei face tu cu toată iubirea ta.

(heblu)

(Spot pe Kriss în mijlocul scenei. Citeşte din caiet)

„Câteodată un gol imens mă năpădeşte şi încep să-mi aduc aminte lucruri şi oameni pe care am încercat să-i trec sub cortina timpului. Nu ştiu de ce aş vrea ca lucrurile să fie la fel de simple cum erau cu ceva ani în urmă, cu toate că simplitatea asta e doar o iluzie, un vis scornit de o imaginaţie bolnavă care atunci când se plictiseşte readuce din trecut feţe şi întâmplări care nu ar trebui să iasă din scorbura în care au fost îngropate. Ce penibil!!!! Cât de uşor îi este să-şi complice inutil viaţa şi să analizeze totul în zeci de mi de feluri. Orice ar fi creat fiinţa asta stupidă care se numeşte KIM a făcut o mare greşeală: I-A PERMIS SĂ GÂNDEASCĂ! Ar trebui să nu mai gândească, să se bucure pentru o frunză sau o rază de soare, pentru un zâmbet sau o lacrimă pur şi simplu, doar pentru că există. Este autoarea morală a tuturor tragediilor şi gândurilor negre care îi bântuie nopţile. De fapt, creatura asta primară n-ar putea supravieţui fară dezastre, tragedii şi alte lucruri de genul astă şi, cum natura are limitele ei, găseşte felurite modalităţi de-a inventa noi şi noi tragedii stupide care de fapt există doar în imaginaţia ei bolnavă. Un individ scrie o poezie la fel cum stau şi eu şi scriu aiurelile astea târziu în noapte. După câţiva ani alt individ o găseşte simpatică şi începe să analizeze: de ce a folosit cuvântul astă? Oare ce vrea să spună cu asta? NIMIC!!!!!!!!!!!!! Poate pur şi simplu se plictisea. Te-ai gândit vreodată că omul acela a aşternut nişte cuvinte pe o bucată de hârtie fără să vrea să spună nimic? Te-ai gândit vreodată că poate acele cuvinte erau pur şi simplu în el şi au găsit un moment când omul nostru nu gândea şi s-au gândit să iasă afară? Dacă răspunsul este nu înseamnă că ar trebui să încerci să nu te mai gândeşti, mai şti ce operă ai putea scoate la iveală.

(heblu)

SCENA IV

(Intră Kristin şi Kim, Kim are un joc de remi în mână, Kristin o tavă cu sărăţele)

Kim: (cu jocul de remi) Fiţi atenţi ce am găsit în frigider.

Kristin: numai Kat putea să ţină jocul de remi în frigider.

(cei patru stau pe perne şi încep să aranjeze jocul de remy )

Kim: haideţi să jucăm pe bani. 1 dolar tura. Ce ziceţi?

Kamille: mai bine jucăm de dragul jocului. Ultima oară când am jucat pe bani s-a lăsat cu supărări. (se uită cu subînţeles la Kristin)

Kristin: (sictirită) Ete na!

Kamille: Trebuie să recunoşti că nu şti să pierzi. N-ai ştiut niciodată.

Kriss: (râzând) să nu uităm faimosul incident de la munte de acum câţiva ani când, pentru că te-au falimentat Kat şi Kamille la Monopoly ai aruncat tot jocul cu faţă de masă cu tot.

Kristin: (sec) Se mai întâmplă.

Kim: (zâmbeşte pe sub mustăţi ironic) Mie cel mai tare mi-a plăcut când şi-a pierdut salariul pe două luni la poker pentru că nu vroia să recunoască că nu ştie foarte bine să joace...nebunie, nu ar fi întrebat pe nimeni care sunt regulile exact dar, orgoliul ăla cât casa nici nu-i permitea să recunoască că e pe lângă şi să plece de la masă.

Kristin: (ridică din umeri) Omul cât trăieşte învaţă.

Kamille: (se duce să schimbe muzica) preferata mea a fost faza de acum 2 ani când a pariat cu Kat pe 100 de dolari că o bate la şah. (merge în spatele lui Kristin şi o prinde de ambii umeri) Cum era? Mat în 10 mişcări sau mai puţin? (râde)

Kim: Kat a făcut-o praf.

Kriss: Şi pulbere.

Kamille: Nu i-ai mai răspuns la telefon o lună.

Kim: cred că două zile a studiat apoi partida.

Kriss: A mai citit şi vreo două articole de specialitate.

Kamille: Nu putea pricepe cum i-a dat mat în 5 mişcări.

Kim: Nici acum nu pricepe.

Kriss: Eu n-am mai văzut pe nimeni să piardă în halul ăla.

Kamille: Apoi o săptămână s-a plâns.

Kim: (o imită pe Kristin) Kat a trişat.

Kriss: (luându-se după Kim) Nu se poate aşa ceva.

Kamille: (o imită şi ea pe Kristin) 100 de dolari! 100 de dolari! Pierduţi aiurea în câteva minute.

(încep toţi trei să râdă în hohote. Kristin se ridică şi se îndepărtează de ei. Îi priveşte serioasă. Faţa ei nu spune nimic.)

Kristin: Kat era singura care înţelegea.

Kim: (ironică) Normal, nici ei nu-i prea plăcea să piardă. Din punctul ăsta de vedere vă potriveaţi.

Kristin: ( se repede către Kim şi o ia de guler, nu strigă vorbeşte calm, răspicat şi fără pasiune) Uite ce e, faţă de plapumă. Îţi permiţi cam multe şi ar trebui să te potoleşti. Sunt lucruri care e mai bine să rămână nespuse.

Kim: (cu mâna pe mâna lui Kristin) Ar fi mai bine să te controlezi. Nu este momentul potrivit pentru asta!

Kriss: (încercând să intervină între cele două) Ce lucruri e mai bine să rămână nespuse? (ia mâinile lui Kim şi o trage spre el brusc) Kim?! Pentru ce anume nu e momentul potrivit?

(Kristin face câţiva paşi spre public. Ceilalţi trei îşi îndreaptă atenţia către ea.)

Kristin: (se uită către public şi trage aer adânc în piept): Cum spuneai mai devreme, Kriss? Demonul veşnic îndrăgostit? Demonul care nu ştie să piardă nu prea sună bine, nu? (se întoarce şi începe să se plimbe) Sunt lucruri care e mai bine să nu fie spuse, mai ales în asemenea momente. Glumiţele voastre de mai devreme ar fi fost haioase dacă nu a-ţi fi făcut, din stilul ăsta de a vă arăta afecţiunea faţa de prieteni, un adevărat limbaj comun care numai pe voi vă mai amuză. Şi Kat ştia asta. Şi vă ura pentru asta.

Kamille: (se aşează pe fotoliu picior peste picior) Kat ne ura pentru că facem mişto de tine? Asta este chiar o teorie interesantă. (ridicând mâna către Kim şi Kriss) Staţi jos copii. Doamna profesoară are microfonul. Linişte! Lecţia a început.

(Kim şi Kriss se aşează pe pernele de pe jos)

Kristin: (îi studiază pe toţi trei) Acum trei ani de ziua ei voi a-ţi plecat mai repede. Am rămas numai eu cu ea, aici, în casa asta, în haosul ăsta. M-am dus până la baie şi când m-am întors plângea cu sticla de Jack în mână. Mai ţineţi minte seara aceea? V-aţi distrat copios pe seama noastră. Aceeaşi actori, aceeaşi piesă răsuflată.

Kim: (Kim se uită către Kriss mirată)Eu una nu mai ţin minte nimic. Kriss?

(Kriss ridică din umeri)

Kristin: (vine şi se aşează între Kriss şi Kim) Care e ultima achiziţie, Kristin? S-a adus carne proaspătă la măcelărie? Câţi ani are tipul? Gata, ai renunţat la studenţi şi actori şomeri? Vă sună cunoscut? Nici pe Kat n-aţi iertat-o. A-ţi tocat-o mărunt, mărunt.

Kamille: Hai demonule, hai! Ţi-a pierit brusc inspiraţia. Nu mai scuipi nici o răutate cu limba aia veninoasă?

Kristin: Viermilor! Căpuşe parazite ale societăţii! Nu ştiţi decât să criticaţi şi, dacă cumva cinevă vă răspunde pe aceeaşi mână, plângeţi ca nişte fetiţe trase de codiţe. Cum vreţi să vedeţi sensibilitatea unui om dacă nu faceţi altceva decât să aruncaţi veşnic cu gunoi în el şi să-i readuceţi aminte toate defectele, tot timpul. Credeţi că nu ştiu ce defecte am? Ştiu foarte bine, mult prea bine, dar nu vreau să mi se scoată tot timpul ochii pentru ele. După un timp nu mai are farmec. Te doboară, te îngroapă în propria-ţi mizerie. Prietenii ar trebuie să te ajute să ieşi la lumină, nu să te ducă, şi mai mult, în abis.

Kamille: (se ridică din fotoliu, merge şi o strânge puternic în braţe pe Kristin) Îmi pare rău. Nu mi-am dat seama.

Kim: (se ridică şi vine lângă Kristin şi Kamille) Hai mai bine să terminăm ce am început. Mergem apoi la mine, facem ceva de mâncare, jucăm o partidă şi mai bem ceva în cinstea lui Kat.

(încep toţi să strângă lucrurile care au mai rămas pe scenă)

(heblu)

(Spot pe Kim în centrul scenei. citeşte)

„Nu poate respira fără iubire. Disperat, caută soluţii pe care ştie că nu le va putea pune niciodată în practică. Şchiopătează prin viaţă şi are nevoie de prezenţa Femeii ca de doza zilnică de nicotină. Hingherii realităţii îl fugăresc dar el, solitar, pluteşte împietrit de săgeata unui Cupidon pervers. Ciudat specimen. Se înconjoară de femei, le caută, le studiază, respectă şi iubeşte. Iubirea învinge totul, chiar şi morala şi bunul simţ. Raţiunea dispare în subsidiar atunci când iubeşti. Orb, surd, pluteşti printre norişori şi câinii umblă cu colaci roz în coadă. Nu te poate atinge nimic rău pentru că sufletul tău vibrează la unison cu energiile universului. În tine creşte arborele vieţii udat de fântâna tinereţii. Aşa iubeşte Kriss, patetic, triumfător, căţeluş 12, dacă e necesar. Şi-a pierdut sensul şi acum iubeşte în gol, conştient de imposibilitatea situaţiei. Nu vrea nici să vadă, nici să audă. Ce sens ar avea? În capul lui cântă menestreli renaşcentişti pe sub balconul unei Juliete ciudate şi ascuns desfrânată. Îmi plânge sufletul pentru el, dar e treaba lui să se scuture de praful magic al iubirii şi să revină la realitate. Totuşi, în sufletul lui se ascunde cea mai fermecătoare slăbiciune: nevoia de a fi, la rândul lui, iubit şi admirat. Dincolo de limite, dincolo de cuvinte, dincolo de viaţă.”

(heblu)

SCENA V

(Kriss şi Kim strâng ultimele lucruri. Kim îl studiază cu coada ochiului. Pe fundal cântă Goran Bregovici-Underground Tango)

Kim: Te simţi bine?

Kriss: (îşi caută de lucru cu obiectele din jur) Da, a fost o săptămână dificilă. Atâta tot. Nici tu nu arăţi prea bine.

Kim: (frecându-şi mâinile) Mă gândeam...

Kriss: Prost obicei.

Kim: Da. Cel mai mare defect al meu. Cu toate astea, „cogito ergo sum!”, cum spunea filosoful (râde) Mă simt ciudat. Ca şi când o parte din mine a dispărut. Trebuie să învăţ să fiu, din nou, întregă. Draga de Kat! Câteodată am impresia că eram numai nişte cobai pentru ea. Poate de aceea ne plăcea să îi facem toate jocurile. Acum cine va mai regiza?

Kriss: (îi ia mâinile în ale lui) Cred că, fiecare dintre noi simte acelaşi lucru, dar, va ieşi şi ceva bun din toată tărăşenia asta. Era diabolică, dar era corectă. Ştiai exact cât e ceasul. Nu am să uit cum m-a luat în ultima zi de liceu. „Kriss, te ador, şti asta. Kim e prietena mea. Voi doi, însă, mai mult discutaţi despre relaţia voastră, decât să o trăiţi efectiv. Hotărâţi-vă o dată!” Cred că ne-am cam hotărât, nu?

Kim : (timorată) Da. Nu mai suntem nici unul la vârsta la care să ne facă bine să gândim prea mult. Ar fi cazul să mai şi trăim. De fapt, asta vroia şi ea.

Kriss: (râde, dar aproape îi dau lacrimile) Hai să lăsăm sentimentalismele pentru altă dată. (se desprinde de ea) A fost demult, eram copii şi habar nu aveam de nimic. Acum va fi cu totul şi cu totul altceva.

Kim: Chiar îmi doresc asta. Ce doi nebuni frumoşi eram în liceu. Acum ia te uită la noi. Doi îngeri sparţi care se regăsesc după atât de mult timp.

Kriss: (râde ironic) Draga mea, om fi noi multe, dar îngeraşi nu suntem sigur. Suntem doi oameni realişti şi nu are sens să ne ascundem după degete sau după cuvinte frumoase. Suntem conştienţi amândoi că nu ne vom putea întoarce la iubirea aceea. Am trecut prin prea multe.

Kim: (râde şi ea) Ne-am maturizat prea mult.

Kriss: (oftează) Da. (O ia în braţe) Ne merităm reciproc.

Kim: Şi Kamille?

Kriss: (împăcat) Kamille va rămâne mereu un om important în viaţa mea, aşa cum este un om important şi pentru tine, doar suntem prieteni.

(intră Kamille şi Kristin din bucătărie)

Kamille: Am verificat şi bucătărie şi baia. Lună şi bec peste tot. Mai rămâne să ducem la maşină cutiile astea şi gata.

Kristin: Eu şi Kamille am decis să mergem câteva zile undeva la munte să mai uităm, pe cât posibil, de povestea asta. Ce ziceţi, porumbeilor? Semnaţi?

Kim: (râzând) Semnăm, semnăm!

Kamille: Bun! Rămâne stabilit. Nu vă faceţi griji am să mă ocup eu de tot.

Kriss: (râde) Lasă, mai bine ne ocupăm toţi. Ne-am lămurit ce capacităţi organizatorice ai.

Kamille: (glumind şi ea) Ha! Ha! Bine, dar să şti Kriss, că aveam de gând să pregătesc o porţie dublă de prăjitură cu prune special pentru tine. Te-ai lins pe bot.

Kriss: Prăjitura ta cu prune e demenţială, dar de data asta am să mă mulţumesc cu o porţie obişnuită, ca toţi ceilalţi.

Kristin: Gata copii! Gata! Hai să ducem jos ce mai avem de dus şi să mergem la Kim să mâncăm ceva bun.

(pe jos sunt patru cuti, fiecare inscripţionată cu numele celor patru. Kristin va lua cutia ei. Ceilalţi vor face pe rând la fel)

Kim: Paste cu piept de pui şi sos de smântână. Cum sună?

Kamille: Mai mult decât perfect.

Kriss: (se îndreaptă către cutia cu numele lui, se apleacă să o ridice dar se răzgândeşte.) Aş vrea să vă spun ceva înainte să plecăm.

(fetele lasă jos cutiile din mână şi îşi îndreaptă atenţia către el)

Kim: Suntem toate numai ochi şi urechi.

Kriss: (îşi drege vocea) Voi trei sunteţi oamenii mei dragi, parte din mine, aşa cum era şi Kat. Poate sună penibil, dar chiar cred că noi am fost mereu toţi pentru unul şi unul pentru toţi, chiar şi aşa, în felul nostru ciudat şi ciuntit de a fi şi de a ne exprima. Să nu stricăm asta. Pentru noi şi pentru Kat.

(cei patru se privesc, îşi ridică cutiile, Kriss ia şi cutia lui Kim, fetele spun împreună) Pentru noi şi pentru Kat. (iesi pe uşa din spatele scenei. Kim rămâne în scenă cu jurnalul în mână)

(heblu)

(Camera este golită complet de orice urmă că cineva ar fi locuit acolo. Pe raftul bicbliotecii este aşezată rama în care era poza cu cei cinci pe care a luat-o Kristin. Kim ţine în mână jurnalul. Ceilalţi trei intră unul câte unul pe uşa din spate )

Kriss: Haide Kim. Ai uitat ceva?

Kim: Numai ăsta a mai rămas.

Kriss: Jurnalul, faimosul jurnal. Însoţitorul ei de nedespărţit.

Kamille: Esenţa.

Kristin: Trebuia să il punem cu ea.

(Kim lasă jurnalul în mijlocul scenei)

(ies)