Trăim, undeva dincolo de absurditatea care ne înconjoară, fiecare dintre noi trăieşte o a doua viaţă. Ascunsă, obscură, intesă, depărtată de mizerie, teamă, ură, singurătate. Vorbim două limbi diferite în acelaşi timp. Limba civilizaţiei şchioape în care trăim şi limba noastră, a dorinţelor, a lucrurilor care nu se spun şi care doar se trăiesc. Se trăiesc cu o intesitate care depăşeşte puterea de percepţie a banalului. De undeva apare un vis, o idee strecurată în ambalaj de amor pueril, mental, nedefinibil, dar, mai mult decât trăibil. Şi atunci cazi în ideea lui. Te mai ridici?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu