duminică, 30 ianuarie 2011

La 10 ani de la moartea lui Horia Rusu, fundaţia care îi poartă numele publică discursurile liderului liberal

"Drumul spre libertate: 16 discursuri ale lui Horia Rusu

Cele şase maladii ale spiritului politic românesc, despre care vorbea Horia Rusu, ne bântuie şi astăzi

Pe 29 ianuarie 2001, cu doar câteva zile înaintea congresului Partidului Naţional Liberal, unde îşi depusese candidatura pentru funcţia de preşedinte, Horia Rusu a murit într-un un accident de maşină.  Mulţi dintre cei care l-au cunoscut şi l-au iubit, cărora le-a influenţat viaţa, mulţi dintre liberali şi chiar dintre adversari, se întreabă şi astăzi cum ar arăta politica românească dacă ar trăi Horia Rusu. Poate ar fi arătat altfel. Nu putem şti. Ştim însă că, deşi au trecut zece ani de la moartea sa, multe dintre lucrurile pe care le-a spus sunt valabile şi acum.

Discursurile lui Horia Rusu erau întotdeauna aşteptate cu nerăbdare, atât la Consiliile Naţionale ale PL 93 şi  PNL, cât şi în Parlament, la moţiuni de cenzură împotriva guvernului, la rapoartele prezentate de Virgil Măgureanu ca director al SRI şi la alte evenimente importante. Ce e drept, atunci Parlamentul chiar dezbătea, iar discursurile, chiar dacă erau ale unor partide de opoziţie, chiar erau ascultate.

Când venea rândul lui Horia Rusu şi al lui Dinu Patriciu la tribună, ziariştii se înghesuiau, de fiecare dată, în lojele fostei săli a Camerei Deputaţilor din  Dealul Mitropoliei, chiar dacă până atunci stăteau pe holuri. La partid, Horia putea să schimbe, cu un discurs, soarta unui congres. Umorul de calitate, inteligenţa, stăpînirea mijloacelor retoricii,  cultura şi convingerile profunde, de la care nu a abdicat niciodată, făceau ca discursurile lui Horia Rusu să fie aşteptate, comentate, citate, ţinute minte.

Cu toate că acum zece ani discursurile liberalilor nu se prea vedeau la televizor, unele dintre vorbele lui au devenit folclor: 

  • Daţi-i cartonaşul roşu lui Nicolae Văcăroiu, acest Jean Vlădoiu al politicii  româneşti”,

  • ”Nu cred că actualul guvern, care nu a fost în stare să aplice propriul program scris în româneşte, va fi în stare să aplice programul FMI, scris în englezeşte.”,

  • “Beneficiem, într-adevăr, din `89 încoace de libertate de expresie. Libertatea de expresie însă fără libertatea economică e ca dragostea fără sex”

  • “Există bere şi bere fără alcool, există cafea şi cafea fără cofeină, există ţigări şi ţigări lights, există flori şi flori din plastic, există femei şi femei gonflabile, există liberalism şi social liberalism. Eu beau cafea adevarată, fumez ţigări, ofer flori, iubesc femei şi sunt liberal.”

  • Băutorii de vodcă se integrează mai greu într-o lume în care se bea coniac”.

Deşi pline de umor, doscursurile lui erau serioase şi vorbeau despre lucruri grave. Întotdeauna punea degetul pe rană, pentru că nu-i plăcea să vorbească doar ca să se audă, cum fac cei mai mulţi politicieni.

Publicarea discursurilor lui nu este atât o comemorare, cât un moment de aducere aminte. O confruntare între speranţele, credinţele de-atunci şi realizările sau neîmplinirile de astăzi. Este şi o întâlnire cu istoria liberalismului  românesc, dar şi cu istoria românească a anilor 90,  văzută prin ochii unuia dintre actorii principali.

Este doar o parte dintre discursuri. Cum pe vremea aceea calculatoarele nu aveau răspândirea de acum, unele dintre discursurile sale au fost scrise de mână şi nu mai există. În arhivele Camerei Deputaţilor nu se găsesc discursuri mai vechi de 1996. Aşadar, sunt 18 discursuri.

Horia Rusu s-a dovedit vizionar. Oricum le-am citi, discursurile lui Horia Rusu se vor dovedi deosebit de puternice şi chiar actuale. Nu ştim dacă din fericire sau, mai degrabă, din păcate. Citiţi “Cele şase maladii ale spiritului politic românesc” din 1994 şi veţi vedea. "


http://www.fundatiahoriarusu.ro/wp-content/uploads/brosura-openoffice-cu-copy.pdf

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu