Teiul, copacul care odinioară reprezenta inspiraţia Poetului, a devenit, zilele acestea, punctul central al ultimului episod din bătălia Borbely-Florea, duet încântător al scenei politice autohtone. Povestea „Teiului”, sau a teilor, mai bine zis a început într-o zi de sâmbătă. „Problema depăşeşte deja cadrul juridic, cadrul instituţional. E vorba de bun simţ. M-au scos cei doi basset-houds, cei doi căţei m-au scos la plimbare sâmbătă după-masa (n.r. 5 februarie) şi ne-am dus pe acolo (n.r. zona Ştefan cel Mare-Bolyai, vis-a-vis de Tribunal) şi se opreşte o maşină, coboară domnul Claudiu Maior, vice primar, domnul Filimon, mi se pare, nici nu m-au observat că eram cu gluga (n.r. pe cap) şi, când ne-am recunoscut, le spun „Veniţi, veniţi repede”, nici nu ştiau ce vreau, şi i-am pus mâna acolo, copacul care a fost tăiat acum două ore, zic, „Ce simţi? Spune-mi ce simţi?” Simţi că acest copac are suflet şi că acum a murit, acum două ore. Vezi acolo cele 70-80 de cercuri că era acolo un copac sănătos şi fost tăiat?”, a explicat Laszlo Borbely în cadrul unei dezbateri publice ce a avut loc vineri dimineaţă. Angajaţii Primăriei, prezenţi la dezbatere au încercat să-i explice ministrului cum şi de ce, dar, scoşi la raport ca în clasa a V-a la dirigenţie, au cam rămas fără replică. "Din această comisie fac parte patru consilieri niciunul de specialitate, trei angajaţi ai Primăriei, nu are regulament de organizare şi funcţionare, însă există un regulament de organizare şi tăiere a copacilor. Nu noi am iniţiat modificarea regulamentului. Doi consilieri locali trebuiau să ducă până la capăt finalizarea regulamentului acestei comisii. Nu avem un registru pentru spaţiul verde", a declarat Anca Teban, şefa Biroului Amenajare Peisagistică şi Control Spaţii Verzi din cadrul Primăriei Municipiului despre Comisia care trebuia să taie copacii conform legii. Ba din comisie nu făceau parte specialişti, dar de fapt Comisia nu are regulament, dar era o urgenţă. Ba nu au avut autorizaţie pentru transportul lemnului, aşa că Primăria (în traducere liberă, NOI, Contribuabilii) va mai puşca o amendă pentru transport ilegal de material lemnos. Praf în ochi cu gust de ceai de Tei care ocupă minţile consumatorilor de presă locală şi mai câştigă cinic voturi în campanie. Borbely de la ecologişti, Florea de la cei care vor avea acum spaţiu pentru parcat maşinile în zona Tribunalului. „Verzii”, respectiv reprezentanţii ONG-urilor locale s-au făcut foc şi pară. "S-a făcut chirurgie cu drujba, tăierile se fac de mai mult timp şi credem că sunt interese obscure, se face exploatare forestieră. Garda de Mediu a favorizat până acum tăierile şi nu a dat amenzi doar cu intervenţia dumneavoastră (n.r. a Ministrului Borbely). Amenda trebuia aplicată primarului, viceprimarului, să nu plătească târgumureşenii", au spus reprezentanţii Asociaţiei Valea Soarelui în cadrul dezbaterii. Corect, spunem noi. Dar unde au fost dezbaterile publice atunci când „Drujba lui Dumnezeu” a defrişat pădurile din judeţele limitrofe Mureşului şi nu numai. Domnul Ministru nu suferea atunci pentru acei copaci?
Pentru că episodul „Centura Ocolitoare” s-a consumat şi în acest serial al bătăliei s-a ajuns la episodul „Teiul”, le dedicăm celor doi oameni politici o poezie pe măsura bătăliei:
„Dragostea din Tei”
Ma-ia-hii
Ma-ia-huu
Ma-ia-hoo
Ma-ia-haa
Alo, Salut, sunt eu, Ministrul,
Şi te rog, măi Floricea , primeşte amenda mea.
Alo, alo, sunt eu Floricel,
Ţi-am dat lopată şi cazma,
Să-ţi sapi groapa cu ea.
Vreau să pleci dar tu tai tei,
Bieţii mei tei, bieţii mei tei,
Chipul tău şi dragostea ta pentru tei,
Îi provoacă doar pe ai mei.
Te sun, să-ţi spun, ce simt acum,
Alo, mi-ai tăiat fericirea.
Alo, alo, sunt iarăşi eu, Florinel,
Ţi-am dat cu flit, şi sunt voinic,
Ma-ia-hii
Ma-ia-huu
Ma-ia-hoo
Ma-ia-haa
Material publicat în Săptămânalul Ziarul de Mureş, luni 14 februarie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu