SCENA III

(În mansardă domină acelaşi haos. Mandy e singură, stă pe canapea cu o doză de bere în mână. Dosarul adus de Mike este pe masă nedeschis.)

MANDY: Cum am ajuns aici? Ce cărări nenorocite m-au adus în punctul ăsta idiot? Un banc vechi, slab şi de prost gust la care râzi din obligaţie. Dar asta e realitate nu vreo închipuire a unei minţi mai mult sau mai puţin bolnave. Realitate. Dură, crudă şi aiurea. Urăsc realitatea. (scoate dintr-un sertar de sub masă un pliculet transparent) Nu că asta ar fi o rezolvare. O amăgire temporară, doar, care ne poate ajuta să nu luăm decizii pripite. (deschide pliculeţul şi varsă conţinut pe o coală albă de hârtie şi îşi pregăteşte un joint de iarbă) Punct terminus într-o lume în care invizibilul a devenit vizibil. Păcat că numai pentru o emisferă. Cealaltă emisferă doarme liniştită în somnul iraţional al convenţionalului. Lipseşte sensul. Oare îl vom găsi împreună sau separat?

(Intră Helen grăbită. Lasă uşa de la intrare larg deschisă.)

HELEN: Scuze că nu te-am mai sunat. (începe să răscolească prin hainele din living şi din dormitor)

MANDY: De ce n-ai închis uşa?

HELEN: Nu stau. N-ai văzut pantalonii ăia verzi?

MANDY: În dulapul din dormitor pe raft.

HELEN: (este în dormitor şi deschide dulapul pentru a lua pantalonii) Stacy are avion dimineaţă. Pleacă la maică-sa pentru trei luni. I-am promis că o duc la aeroport şi nu am chef să mă trezesc la patru să o duc. Mergem din seara asta, mâine la zece sunt înapoi în oraş şi vin direct aici.

MANDY: Am treabă dimineaţă şi plec devreme.

HELEN: Atunci îmi rezolv ce am de rezolvat şi....

MANDY: Ne vedem mâine seară.

HELEN: (în timp ce iese pe uşă) Te sun!

(Helen iese. Mandy îşi mai ia o doză de bere din frigider, vine în living se opreşte cu berea în mână în mijlocul camerei şi se uită la dosarul de pe masă. Dictează o scrisoare unui scrib invizibil)

MANDY: „Pentru început îţi mărturisesc că aceasta nu este o scrisoare de dragoste, în sensul clasic al noţiunii, asta pentru că limbajul meu va fi veşnic simbolist şi niciodată romantic. De altfel, o înşiruire a motivelor pentru care te iubesc o consider absurdă. „De ce iubeşti pe cineva?” Verbul în sine, în viaţa reală, nu suportă înaintea sa o interogaţie. Iubeşti pur şi simplu. Asta te poate duce oriunde, chiar şi în iad. Nu pot trăi nici cu tine nici fără tine. Atunci ce sens mai are să explici de ce iubeşti? Simplul fapt că nu poţi învăţa să respiri fără o anumită persoană este o explicaţie suficientă. Nu pot avea încredere în tine. Mă iubeşti când ai chef şi cum ai chef. Fugi şi eu nu te pot face să stai. Râzi şi lumea mea devine mai bună. Pleci, în urma ta rămâne urâtul, frumosul iese o dată cu tine pe uşă. Mă uit în oglindă. Reflexia care se uită la mine nu-mi aparţine. Este o umbră a imaginaţiei care nu a reuşit să treacă pragul realităţii. În drama personală nu putem trasnpune sentimentele în cuvinte care să fie înţelese de muritori. Zeii nu îngăduiesc asta şi noi, furnicile care din nefericire am ajuns să populăm lumea asta, nu putem depăşi stadiul reproducerii pentru supravieţuire. Eu nu pot depăşi stadiul de larvă. Pentru mine iubirea rămâne elementul primordial al existenţei umane. Mă obosesc obstacolele pe care le ridici pentru a demonstra ceva ce nu are nevoie de argumente sau de explicaţii. Ceva ce, în viziunea mea, se întâmplă în mod natural, ceva ce nu are nevoie de intermediar, nici de traducere oficială, nici de schiţe complicate pentru a putea fi trasnpus în realitate. Să parafrazăm: restul e tăcere.”

(heblu)

SCENA II

SCENA II

(Mandy şi Mike stau în living pe canapea. Pe masă se află un dosar voluminos şi un plic normal. Beau cafea şi fumează)

MANDY: Spune-mi ce ai reuşit?

MIKE: Ţi-am spus la telefon şi rezultatul e în faţa ta.

MANDY: Fă-mi un rezumat.

MIKE: Uite cum stă treaba...ăăă...Sigur nu a fost dificil ce m-ai rugat să fac. Ai în dosar absolut toate datele pe care le-ai cerut. În legătură cu banii, nu am cum să-ţi dau toată suma acum, dar ai aici (arată înspre plic) o parte care te va acoperi până săptămâna viitoare. Luni îţi dau restul. (Ia dosarul voluminos în mână) Eşti sigură că vrei să faci asta?

MANDY: (ia plicul şi numără banii) 2.000 de euro din 5.000 nu e rău şi la cum arată dosarul ăla cred că am să găsesc acolo tot ce-mi trebuie. Ştiam eu că eşti omul potrivit pentru job-ul ăsta.

MIKE: (ţine încă dosarul în mână) Mandy, te mai întreb o dată. Eşti sigură că vrei să deschizi dosarul ăsta?

MANDY: Nu suport să nu ştiu.

MIKE: Nu te-ai schimbat deloc.

MANDY: Scumpule, dacă ai de gând să-mi ţi acum teorii despre drepturile omului şi alte maimuţăreli din seria asta las-o baltă. Nu am apelat la tine pentru că ai fi vreun stâlp al moralităţii.

MIKE: Moralitatea n-are a face. Vreau să fi sigură că vrei să faci asta. Dacă citeşti ce e aici nu te văd bine. Ţi-am cerut doar să te mai gândeşti puţin.

MANDY: M-am gândit de 100 de ori. M-am răzgândit de 1.000 de ori înainte să apelez la „serviciile” tale. Nu este altă soluţie. Îmi trebuie un motiv să urăsc. Un motiv concret. Altfel o să mă arunc de pe bloc şi la cât de bine îmi ies lucrurile în ultima vreme am ferma convingere că dacă o fac îmi rup dracului piciorul şi iaraşi nu am rezolvat nimic.

MIKE: (râde) Eşti culmea!

MANDY: Poate. Apreciez grija ta. Ştiu deja cam tot. Ceea ce e în dosar nu poate decât să-mi confirme sau să-mi infirme ceea ce ştiu. De obicei am dreptate.

MIKE: Poate de data asta te înşeli.

MANDY: Nu prea am obiceiul.

MIKE: (pune dosarul pe masă) Cum consideri. Cred că acum suntem chit. Ca prieten sper să te mai gândeşti şi să nu iei decizii pripite.

MANDY: Tu şti ce e în dosar.

MIKE: Normal şi nu sunt cele mai bune veşti pentru tine. Uite ce e. Ai fost alături de mine într-un moment dificil. Pe scurt, m-ai scos din rahat când nu dădea nimeni doi bani pe mine. Eu nu uit lucrul ăsta. Ştiu că eşti un om raţional, sufletist şi multe altele. Nu stau să-ţi fac acum statuie, dar răul, de genul celui care e în dosar, poate corupe până şi pe cel mai bun om. Sper să nu fie şi cazul tău.

MANDY: Sfinţenia mea îţi promite că nu va face gesturi necugetate. Acum eşti mulţumit?

MIKE: Nu e vorba dacă sunt sau nu sunt mulţumit. Puţin îngrijorat. Atâta tot. Dacă mai ai nevoie de ceva şti unde să mă găseşti.

(Mike se ridică şi pleacă. Mandy rămâne pe canapea cu dosarul pe măsuţa din faţă.)

(heblu)

SCENA I

SCENA I

(În dormitor Helen doarme împrăştiat pe saltea. Mandy intră în mansardă cu câte o plasă în fiecare mână, traversează camera di zi împiedicându-se de diverse lucrui şi bombănind înjurături. Ajunge în bucătărie scoate din plase diverse cumpărături şi începe să prepare două cafele 3 în 1 cu lapte)

MANDY:

Adevărul este că numai aşa poţi începe o zi ca asta. Haos generalizat şi miros de cafea proastă. Oamenii normali îşi încep ziua cu mic dejun elegant, poate chiar romantic. Eu cu piaţa, cumpărături şi dezordine. Orice început are un final şi a venit timpul să punem punct dezastrului ăsta. Uşor de zis greu de aplicat dar om trăi ş-om vedea.

(În dormitor Helen se trezeşte. Ameţită de somn intră în living.)

HELEN:

Cât e ceasul?

MANDY:

12.30

HELEN:

Cred că aş putea să dorm aici zile întregi. (Îşi aprinde o ţigară dintr-un pachet de pe măsuţa din living şi iese din scenă pe o uşă care dă în baie.)

(Sună telefonul lui Mandy. În timp ce vorbeşte la telefon duce cănile de cafea una câte una din bucătărie în living.)

MANDY: Alo? Salut! Pot vorbi, nu se aude nimic în baie. Nu. Nu pot să-ţi spun exact o oră. Auzi? Ăsta e numărul tău? Te sunt eu peste vreo oră şi stabilim exact. Ne auzim mai târziu. Mike? Sper că merită să ies din casă pentru treaba asta? Perfect. Ne auzim mai târziu atunci. Te pup. Pa.

(Încă în pijama, Helen iese din baie şi vine în living. Se aşează pe canapea şi îşi aprinde o ţigară)

MANDY: Ţi-am făcu cafea.

HELEN: 3 în 1?

MANDY: Da.

HELEN: De două sptămâni promiţi că iei şi tu cafea normală.

MANDY: Am zis că o să iau, n-am promis nimic.

HELEN: E cu lapte?

MANDY: Da.

(În timp ce bea din cafea, Helen găseşte pe masă o oglindă şi începe să-şi studieze faţa)

HELEN: Faci cea mai bună cafea 3 în 1. Mersi. Iarăşi am cearcăne până-n gură. Cred că e de la ceai.

MANDY: (având aerul că este a mia prostie pe care o aude de la Helen) Sunt curioasă cum ai reuşit să ajungi la concluzia asta?

HELEN: Pur şi simplu. Când nu beau ceai seara nu am a doua zi cearcăne. O săptămână cât am stat la mama am băut în fiecare seară două trei pahare din alea mari de ceai. În fiecare dimineaţă când mergeam la baie mă îngrozeam. Cearcăne până-n gură.

MANDY: În genereal când dormi la mine nu ai cearcăne.

HELEN: Pentru că nu mai am ceai aici şi nu s-a gândit nimeni să-mi cumpere.

MANDY: Asta trebuie să fie explicaţia. Dacă era vreo aluzie să şti că nu m-am prins. Mi-e foame. Îmi fac un sandwich. Vrei? (se ridică de pe canapea şi merge înspre bucătărie să-şi pregătească de mâncare. Va mânca în picioare sprijinindu-se de bar.)

HELEN: O să mănânc la mama.

MANDY: Sunt convinsă.

HELEN: Nu crezi că e cam devreme pentru ironii?

MANDY: Dar nu eram deloc ironică. Sunt 100% sigură că faci ceea ce spui şi spui ceea ce faci. Bine, nu atunci când spui că după două zile sau trei, dar la un moment dat tot faci ceea ce ai spus.

HELEN: Noroc că-mi atragi tu tot timpul atenţia. Ce faci azi?

MANDY: Curăţenie. M-am săturat de haosul din casa asta. Bănuiesc că pot să nu mizez pe ajutorul tău.

HELEN: Dacă am timp vin şi facem împreună.

MANDY: Când o să-mi văd ceafa poate. Ai treabă multă azi?

HELEN: O grămadă şi deja sunt în întârziere. Cu ce să mă îmbrac?

MANDY: Cu haine.

HELEN: Ai o dispoziţie înfloritoare azi. De obicei dai sfaturi mai utile.

MANDY: Oricum te schimbi de 10 ori înainte să ieşi din casă aşa că nu are sens să-ţi dau vreun sfat în domeniul ăsta.

(Helen merge în dormitor unde începe să probeze mai multe ţinute. Hainele pe care le schimbă le auncă care pe unde. Mandy a terminat de mâncat şi se aşează pe canapea în living. Îşi aprinde o ţigară şi începe să citească dintr-o carte. Uşa dintre dormitor şi living este deschisă şi Helen apare în uşă.)

HELEN: Cum îmi stă?

MANDY: Bine.

HELEN: Nici măcar nu te-ai uitat la mine!

MANDY: (cu nasul în carte) Cureaua nu se potriveşte. Am atenţie distributivă. Cât m-aş concentra nu pot să nu te observ.

HELEN: Ziceai că te apuci de curăţenie.

MANDY: Până nu pleci nu are sens. Ar fi ca şi când te-ai plimba cu mătura de nuiele după un uragan.

HELEN: (râde ca un copil şi merge în dormitor să-şi schimbe cureaua) Sper că acum am aprobarea ta. Te sun când îmi termin treaba.

MANDY: Mda, am mai auzit asta.

(Helen îşi dă ochii peste cap şi începe să înghesuie o serie de obiecte, machiaje, oglindă, placă de întins părul, un măr, bigudiuri într-o geantă mare)

HELEN: Vorbim mai târziu la telefon.

MANDY: Aha. Pa.

HELEN: Pa.

(Helen iese. Mandy fuge după ea cu telefonul ei în mână. Conversaţia se aude din exterior cele două fiind în scara blocului)

MANDY: Helen! Nu ai uitat nimic?

HELEN: Mersi. Ce m-aş face fără tine.

MANDY: Ai găsi pe altcineva.

(Mandy se întoarce în livind şi îşi ia telefonul să-l sune pe Mike)

MANDY: ...Salut Mike. Poţi veni la mine peste jumate de oră? OK. Te aştept. Îţi fac o cafea? Bine. Ne vedem. Pa.

(heblu)

MANSARDA

MANSARDA

PERSONAJELE

MANDY-28 de ani liber profesionist, personalitate liberă şi controversată, sexualitate ambiguă, plină de paradoxuri.

HELEN-25 de ani, lucrează la o firmă de prelucrare a maselor plastice, blondă platinat dă impresia unei femei uşoare

MIKE-34 de ani, prieten bun cu Mandy, expert în calculatoare, spirit rebel, intră în tot felul de încurcături

Acţiunea piesei se desfăşoară într-un oraş mic, nelocalizat. Mandy locuieşte într-o mansardă. Dormitorul şi baia sunt separat în timp ce living-ul şi bucătăria sunt despărţite doar de un bar lat şi destul de înalt. În casă domneşte un haos general. Haine împrăştiate peste tot, cărţi aruncate care pe unde, pachete goale de ţigări, sticle pe jumătate pline şi doze de bere, pahare cu ceai şi cafea lăsate la întâmplare, scrumiere pline etc. În dormitor singurele obiecte de mobilier sunt un dulap burduşit cu haine şi o saltea pusă direct pe jos.

Jos pălăria!

În această seară am avut plăcerea de a-l revedea pe fostul meu coleg Remus Grama în postura de dirijor. A fost o plimbare prin Roma pe ritmurile lui Respighi. Frumos şi melancolic pentru mine. Mulţumiri celor care au făcu posibil acet concert al tinerelor talente mureşene. Cu asta trebuie să ieşim în faţă. Jos PĂLĂRIA pentru Remus, pianista Andrada Stoica şi întrega Orchestră a Filarmonicii Târgu Mureş. Talente există!

Hai să dăm mână cu mână....

"Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor va fi împărăţia cerurilor". Nu-mi stă în fire să citez din Biblie, dar, azi nu am de ales. Pentru mine, traducerea acestei fraze ar suna cam aşa: cu cât şti mai puţin, cu atât eşti mai fericit. Sigur traducerea nu este una oficială. MediaSind a trasnmis un apel săptămâna aceasta către toate organizaţiile care organizează manifestări, comemorări, conferinţe, reuniuni şi câte şi mai câte, în altă limbă decât cea română să asigure o traducere oficială sau un exemplar în scris al discursurilor pentru a evita situaţiile ca cea de săptămâna trecută când soţia ambasadorului Ungariei a vorbit din suflet şi nimeni nu a mai înţeles nimic.  Asta ca să fim politically corect. Vă prezint, fără niciun alt comentariu, textul integral al comunicatului transmis de jurnalişti, răspunsul celor de la Consiliul Naţional Secuiesc şi replica MediaSind la acest răspuns.

Şi s-a primit răspuns:
"Stimatã doamnã!
La prima vedere solicarea Dvs. pare corectã, si demnã de luat în vedere. Dacã însã ne gândim un pic, trebuie sã observãm, cã porneste dintr-o premisã falsã, acea cã prin evenimentele ca cel din 15 martie noi dorim sã transmitem un mesaj pentru populatia românã din tarã, care trebuie sã ajungã nedistorsionat la aceasta. În realitate, astfel de evenimente sunt organizate de de cãtre si pentru maghiarii din Tg-Mures, Cluj, sau Miercuea Ciuc. Este deci normal si logic, ca cei care iau cuvântul sã vorbeascã în limba lor maternã.
Cora Muntean: Asta însã nu presupune, cã dorim sa ne închidem, sã excludem românii (inclusiv reprezentntii presei) de la aceste evenimente. Poate participa oricine, si poate sã relateze în presa de limba româna orice corespont, fãrã nici o îngrãdire, însã cei care vin la eveniment trebuie sã stie, cã acolo se va vorbi în limba maghiarã. Consider, cã este important, ca presa românã sã prezinte publicului român aceste evenimente, iar prezentarea sã fie corect si la obiect. Tot asa de bine cred cã sunteti de acord, cã este si în interesul trusturilor si agentiilor de presã sã aibã reprezentanti la aceste evenimente, ca sã-si informeze publicul despre cele întâmplate acolo. Pentru a evita problemele ca cel ivit la Tg-Mures, o solutie foarte simplã este aceea, ca agentiile de presã românesti sã aibã mãcar pe teritoriul Tinutului Secuiesc corespondenti, care cunosc bine limba maghiarã. Astefel pot relata corect despre evenimente, pot avea contacte cu populatia de aici, fãrã sã fie nevoie de interpreti si alte costuri suplimentare.
Cu respect
Árus Zsolt"

Răspunsul MediaSind:
"Stimate domn,

Codul bunelor maniere spune că e frumos să i te adresezi unei persoane în limba pe care aceasta o înţelege. Solicitarea noastră a pornit de la ideea că trăim în România şi limba oficială este cea română. La fel şi legea aplicabilă. Nu vă contestă nimeni dreptul de a vă exprima în limba maternă, garantat de lege, se întâmplă şi la Parlamentul European – cu menţiunea că acolo se asigură traducere. Şi nu sunt decât 23 de limbi!

“Ţinutul Secuiesc”, promovat de dumneavoastră, se referă la o realitate geografică din statul recunoscut oficial drept România. Vorbind deci despre România, nu credem că aveţi vreo competenţă în ce priveşte politica de personal a unei entităţi, fie ea şi media.

Faptul că nu doriţi să asiguraţi traducere oficială e dreptul dumneavoastră, dar o opţiune extrem de proastă, în opinia noastră. În funcţie de atitudinea dumneavoastră, ne rezervăm dreptul de a decide dacă mai participăm sau nu la evenimentele la care ne invitaţi.

Vă mulţumim, o zi buna!

PS Preşedintele CNS, Izsak Balazs, este, după ştiinţa noastră, traducător autorizat şi activează în domeniu. Presupunem că este cel mai în măsură să vadă utilitatea unei traduceri autorizate, astfel că întrebarea noastră este: pe el l-aţi consultat?"

P.S.(al meu): Probabil vom pune toţi mână de la mână fie să luăm lecţii de limba maghiară, fie să ne angajăm noi un traducător. :))

Roaba, carnea şi cablul, meniul „de criză” al hoţilor din Mureş

Primim zilnic la redacţie buletinul de presă de la Inspectoratul judeţean de Poliţie Mureş. Majoritatea incidentelor raportate privesc furturi, din maşini, din locuinţe, din curţi, de pe unde apucă infractorul să se strecoare. Ceea ce mă surprinde, însă, este lista bunurilor pe care „hoţii” le sustrag. De exemplu, ieri, am avut aşa: 9,5 kg de carne, tichete de masă şi mult, mult cablu de telefon. De altfel, cablul de telefon este la mare căutare. Săptămâna trecută am avut şi un cazan şi o roabă sau chiar vin. Orice. Tot ce poate fi valorificat în vreun fel, fie prin vânzare, fie prin consumare, intră în atenţia infractorilor. Marea lor majoritate au vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani. Fură de nevoie. Nu cred că cineva ar fura carne sau cazane şi roabe pentru a-şi testa calităţile de spărgător sau pentru a intra în vreun top macabru al infractorilor de elită. Suntem în Târgu Mureş nu în Ocean’s Eleven. Oamenii fură pentru că nu au ce mânca sau ce da de mâncare copiilor lor. Important este că am ieşit din criză, conform guvernanţilor. 0,1% creştere pe nu ştiu ce trimestru şi la nu ştiu ce indicatori. La Mureş aşteptăm un mini boom economic. Mă bucur, numai de s-ar simţi asta şi la nivelul categoriilor sociale care îşi întregesc veniturile cu carnea sau cu tichetele de masă furate. În rest, vorba unui distins politician: „Să trăiţi bine!”

Editorial publicat in Cotidianul Zi de Zi, marti, 22 martie