Despre alegerea rectorului UPM

Am scris în ultima săptămână trei materiale în Cotidianul 24 de Ore Mureşene despre alegerea viitorului rector al Universităţii „Petru Maior” din Tîrgu-Mureş. Am încercat în fiecare material să prezint publicului aspectele importante atât din procedura de alegere cât şi din planurile manageriale ale celor doi. Mai ales că acest public nu este familiarizat cu modul de organizare şi de funcţionare a unei Universităţi. Nu am să fac vorbire aici despre cei doi candidaţi. Alegerea rectorului depinde de votul pe care îli vor da joi cadrele didactice din UPM şi reprezentanţii studenţilor. Aceştia sunt cei care cunosc cel mai bine problemele cu care se confruntă şi ce aşteptări au de la viitorul rector al Universităţii. Am absolvit 2 specializări ale acestei Universităţi, studii de licenţă şi un master. Mama mea lucrează în această universitate de aproximativ 25 de ani, dar asta nu a însemnat că mi-am luat diploma cu pile. Rezultatele obţinute au fost pe munca depusă ca şi student. M-am implicat şi în activităţi extracuriculare. Cunosc bine aparenţele şi dedesubturile din UPM. Chiar dacă la modul general aş putea scrie o listă lungă cu aspecte pozitive şi negative din UPM nu o voi face. La fel cum nu cred că trebuie să-ţi denigrezi ţara nu cred că trebuie să denigrezi unitatea de învăţământ în care te-ai format ca şi adult. Dezbaterea din jurul alegerii viitorului rector au suscitant, însă, discuţii care au depăşit cadrul strict academic. Faptul că pentru prima dată se organizează un adevărat scrutin electoral a dus mocirla campaniilor electorale politice în mediul academic. Este ruşinos pentru toţi aceia care au alimentat în vreun fel sau altul asemena dispute. Este ruşinos că ne interesează mai mult atacurile personale sau susţienerea anumitor interese de grup decât o dezbatere reală. Este ruşinos să spunem că mass-media, în totalitatea sa, defăimează UPM. Este ruşinos ca interesul economic să şteargă opiniile individuale exprimate într-un spaţiu public. Este ruşinos să nu vedem pădurea de copaci afirmând că toate cadrele didactice sunt incompetente şi că toţi studenţi sunt nişte looseri care nu-şi merită diplomele de licenţă. Am citit planurile de management prezentate de cei doi. Nu m-au impresionat, dar nu pe mine trebuiau să mă impresioneze. Există întotdeauna loc de mai bine.

La grevă, mon chere, la grevă!!!

Am renunţat pentru o perioadă să mai scriu pe blog. Am vrut să mă detaşez, oarecum, de cotidian, de politică, de tot ceea ce ne înconjoară, însă toată lumea trebuie să aibă o supapă. Unii strigă în stradă pe ger. Eu prefer să scriu. Mâine în 24 de Ore Mureşene public un editorial pe tema alegerilor anticipate aşa că nu vă stresez aici cu acest subiect. Breakin news-ul cu greva parlamentarilor USL a venit după ce am terminat de scris editorialul de mâine aşa că să facem câteva precizări.
BREAKING NEWS!!!
"PARLAMENTARII USL INTRĂ ÎN GREVĂ!"
Aşa, şi?
Nu am nicio culoare politică. PDL+UDMR+UNPR nu-mi sunt simpatici deloc. Aceeaşi antipatie mă încearcă şi faţă de PSD+PNL+PC. Dacă ar fi după "mintea capului meu" nu ar exista partide politice. Sunt toate o apă şi-un pământ.
DAR:
Din 2008, de când au ocupat uninominal fotoliile din Senat şi Camera Deputaţilor, parlamentarii de toate culorile, iniţiale sau ulterior arborate, au făcut un singur lucru: au apăsat sau nu pe buton la comanda partidului din care fac parte.
Guvernul şi-a asumat răspunderea pe tot ce se putea, de înţeles, oarecum, într-o legislatură cu o majoritate fragilă. Parlamentarii Guvernului au salutat în poziţie de drepţi. Cei ai Opoziţiei au depus moţiuni de cenzură şi excepţii de neconstituţionalitate.
ORI, o ţară nu poate fi condusă prin asumări+moţiuni+excepţii. Cel puţin aşa cred eu.
Ei bine, AZI, când strada huiduie orice făţău de politician suficient de idiot pentru a-şi arăta mecla, când Europa e în pragul colapsului financiar, când gazul e scump şi zăpada dă de furcă şoferilor, când magazinele sunt pline dar omul de rând abia îşi permite strictul necesar, parlamentarii USL fac grevă pentru că ăialalţi nu vor anticipate. (noroc că îşi vor dona indemnizaţiile că dacă nu erau chiar penibili n.r.)
O să scadă cursul leu-euro? NU
O să crească pensiile şi salariile? NU
O să se reducă TVA-ul? NU
O să fie litrul de benzină mai ieftin? NU
Greva parlamentarilor USL nu va rezolva nimic, nu va declanşa alegeri anticipate, nu-l va determina pe Băsescu să-şi pună cenuşă în cap şi nici să înţeleagă că România e o ţară, nu o barcă.
În schimb, parlamentarii USL vor avea mai mult timp la dispoziţie să apară la TV să ne spună ce rău o ducem, cât e Băsescu de dictator şi ce Guvern de idioţi avem. Şi cam atât.
După cum scriam nu de mult:
"Să vorbim puţin de legea fundamentală, cărticica aceea cu care se bat în piept toţi membrii de partid, indiferent de culoarea politică. Potrivit acesteia, „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi UNICA autoritate legiuitoare a ţării.” (art. 61) Atenţie, cuvântul UNICA nu desemnează o revistă mondenă. Tot în cărticică scrie aşa, „Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.” (art. 102). Ei bine, la noi Guvernul spune cam aşa: „Parlamentul ne blochează, funcţionează greoi, trebuie să luăm măsuri urgente pentru a stopa criza, bla, bla, bla, deci ne asumăm răspunderea şi nu mai trecem niciun proiect important prin UNICA autoritate legiuitoare.” Parlamentarii, care uită cu toţii că fac parte din organul reprezentativ suprem al Poporului Român, sunt împărţiţi în două găşti. Gaşca formată din cei a căror coloană vertebrală nu reprezintă altceva decât un cordon ombilical ce duce direct la Guvern şi restul, a doua gaşcă, una care se bucură de statutul de parlamentar, plimbă hârtii pe la Curtea Constituţională şi dă din gură pe la televizor. Doamnelor şi domnilor parlamentari, galbeni, roşii, verzi, portocalii sau orice alte culori mai arboraţi! Din moment ce de 3 ani nu aţi legiferat în niciunul din domeniile fundamentale, unde tot cărticica mea spune că trebuie lege organică, nu credeţi ca aţi devenit irelevanţi? Moral şi legal, ar trebui să vă daţi cu toţii demisia. Economia la bugetul de stat ar fi una simţitoare, mai ales pentru următoarele 6-7 luni." (Editorial publicat în http://www.24deoremuresene.ro/ pe 11 decembrie 2011)

Maricica şi Feng-Shui

“Maricica e leneşă. Maricica e comodă. Maricica a lenevit toate zilele de Sărbători. A făcut un mic efort şi a mai şi cugetat. I-a fost greu, leneveala era mai mare decât gândul, aşa mi-a spus, dar cugetând şi butonând Tv-ul a avut o idee sclipitoare.

Începutul…

După cum spuneam mai sus, această stimabilă Domnişoară Maricica a lenevit şi a butonat telecomanda TV-ului până i-a ras bateriile. Pe undeva i-a fost de folos…A dat peste o emisiune în care se discuta despre Feng-shui. Maricica deveni foarte interesată despre subiect aşa că s-a hotărât să vadă care e treaba cu acest feng-shui şi la ce foloseşte.

Feng-shui tradus din chineză înseamnă vânt şi apă şi are la bază crearea unui echilibru între energiile Yin şi Yang. Combină 5 elemente- apă, lemn, foc, pământ şi metal-elemente care chipurile e bine să le avem în casă cu toţii.

Ea mai află de la respectiva emisiune că mediul în care trăim trebuie divizat în 9 zone, N, N-V, N-E, V…etc fiecare zonă fiind responsabilă de ceva.
În fine, ideea e că Maricia deja se vedea cu busola în mână stând cu faţa către nord căutând cele 9 zone de influenţă.

Maricica a fost vrajită

Feng-shui-ul i-a plăcut atât de mult Maricicăi încât după terminarea emisiunii a dat o căutare pe Google să afle cât mai multe informaţii despre această perfectă soluţie de rezolvare a armoniei. Era prinsă în mrejele Feng-shui-ului. Oh,da!!! A găsit!!! Deja se vedea golind casa şi redecorând-o în stil Feng-shui. Nu contează că trebuie să scoată mobila şi că îşi va rupe spatele şi unghiile, va avea armonia mult dorită. Mi-a povestit că a găsit multe site-uri pe această temă, dar unul singur i-a captat atenţia. Zicea aşa: ”acest mesaj se adresează tuturor persoanelor care vor să îşi schimbe viaţa”. A stat puţin şi a cugetat la această frază, dar s-a hotărât să citească mai departe. ”Opreşte-te puţin” şi s-a oprit.”Uită-te la oamenii din jurul tău. Ce fac ei?” se uită. Nu vedea pe nimeni decât reflexia ei într-o oglindă. Se vedea pe ea stând la calculator căutând cu disperare elemente de feng-shui să îi echilibreze viaţa. A văzut exact ceea ce trebuia.
“Feng-shui este calea care vă poate transforma viaţa. trebuie doar să urmezi nişte paşi:
- să fi convins că există viaţă armonioasă – aici deja îşi punea semen de întrebare
- să vrei cu adevărat să îţi schimbi viaţa – aici subconştientul ei cerea cu ardoare schimbarea şi ea începu să aprobe în gând
- să crezi cu adevărat în dorinţa ta de schimbare – aici deja dădea din cap, poate chiar involuntar
- să iei hotărârea de a-ţi schimba viaţa – aici ar fi strigat în portavoce dacă ar fi avut aşa ceva


Sfârşitul

Beculeţele i s-au aprins. A realizat că, de fapt, ea era nemulţumită cu propria ei viaţă. Feng –shui ar trebui să facă cu sentimentele ei , cu trăirile ei, cu tot ce o înconjoară ca să poată avea armonie şi echilibru în casă.

Mi-a spus că Feng-shui cu viaţa, înseamnă să te cunoşti pe tine, să te accepţi pe tine, să vrei să schimbi ceea ce consideri că trebuie schimbat şi să descoperi în tine bunul simţ.

Pentru Maricica lecţia de Feng-shui a fost o adevărată provocare pe care a acceptat-o cu braţele deschise pentru că este UN OM ( să fi om e lucru mare) şi capul ei trebuie să stea mereu sus.

Carla”

Carla ne scrie despre Crăciun...

"Cheers to the freakin’holidays !!!

Mai sunt câteva zile până la Crăciun şi pe mine mă apucă cinismul. E un fel de autoapărare şi cinismul ăsta...autoapărare care nu neapărat te satisface dar foloseşte atunci când te ia paranoia Sărbătorilor de iarnă. Nu eşti foarte mulţumit că vine Crăciunul şi trebuie să zâmbeşti şi să te prefaci că te bucuri. Poate unii nu se prefac, poate unii chiar se bucură, dar pe mine singurul lucru care ma încântă când vin Sărbatorile este că vin cu zile libere. Zile în care pot să lenvesc până mă plictisesc de leneveală şi atunci lenevesc din nou.
E bine şi că văd brazi împodobiţi, dar cel mai bine este când primesc cadouri!!! Nu contează ce, mă bucur şi la o pereche de şosete cu inimoare, ideea e că s-a gândit cineva la mine.
Din nou mă loveşte cinismul şi mă gândesc dacă chiar mă bucur că vine Crăciunul...hm...nu cred...nu mă bucur deoarece nu împodobesc brad, deşi am intenţionat, ceea ce m-ar binedispune, aş fi happy o oră, două. Nu mă bucur pentru că la radio vor fi colinde, le urăsc, nu ma bucur că magazinele vor fi închise nu am unde să mă plimb, nu mă bucur că vin colindătorii şi îmi strica siesta mea de leneveală maximă şi nu mă bucur că peste tot va mirosi a sarmale.
Mă panichează ideea cadourilor pe care le fac...Dacă nu le plac cadourile, dacă nu ştiu să le aprecieze aşa cum aş vrea eu pentru că eu consider că am facut cel mai grozav cadou din lume...dacă iubitului meu nu îi place cadoul, mamei mele, tatălui meu etc..dacă îl aruncă într-un sertar şi uită de el după ce eu am colindat de nebună magazinele, am tras cu cleştele de la fiecare ca să aflu cam ce şi-ar dori de Crăciun şi am golit stocurile site-urilor de shopping online.

Crăciunul poate fi magic în doi

De la cinism trec puţin la melancolia care mă încearcă şi mă gândesc că aceste Sărbători de iarnă sunt ocazia perfectă să stau cu iubitul meu, să ne fugărim prin casă ca nişte copii, să mâncăm dulciuri ca sparţii şi să ne uităm la filme. Să ne bem dimineaţa cafeaua cu lapte, să ieşim seara la plimbare şi să umplem casa cu miros de portocale. Ce poate fi mai frumos de atât?
Oh,da...Crăciunul poate fi magic în doi! Poate fi ....

Cei singuri

Pentru persoanele singure în această perioadă a Sărbatorilor, care de fapt nu sunt mare lucru,sunt un adevărat chin.O încercare a nervilor şi a stăpânirii de sine. Am fost şi eu în papucii lor şi poate am să mai fiu,ştiu ce vorbesc.
Îţi vin în minte momentele pe care ţi le-ai imaginat de-a lungul anului, că vei împodobi bradul cu persoana iubită, că vei deschide cadoul primit cu un zâmbet larg până la urechi şi mai încolo dacă s-ar putea, că vă sărutaţi lângă brad şi altele. Te trezeşti brusc din visare si de fapt eşti singură. Depresia e pe tine.
Chiar dacă de-a lungul anului suntem singuri şi ne simţim ok, când se apropie Crăciunul şi Anul Nou ne ajunge inevitabilul din urmă şi cedăm nervos. Ne trezim că nu mai trebuie să mergem la birou, că nu mai putem să ne îngropăm în muncă să uităm de probleme, ne trezim că pe casa scării se colindă cu patos şi noi ne uităm la TV. Apoi ne gândim la prieteni,oare ce fac, dacă să mergem cu ei să ne petrecem Anul Nou sau mai bine să stăm în casă să plângem după fostul iubit sau să ne plângem de milă. Ne gândim că depresia noastră nu vrem să fie cunoscută şi de alţii cu atât mai putin văzută şi ne închidem în casă. Oare asta e soluţia? Poate ar trebui să ieşim din casă în momentele astea, să ne plimbăm, să ne pişte frigul şi să facem shopping.
Cu cât se apropie Crăciunul cu atât devenim mai panicaţi şi ne încearcă tot felul de sentimente. Cel mai bine este să ne acceptăm singurătatea, să fim fericiţi cu noi înşine. Până la urmă ne naştem singuri şi murim singuri. Totul va fi roz, într-o zi.


Acum că m-a lovit din nou cinismul nu rămâne decât să aştept Crăciunul, să treacă şi Revelionul şi totul să revină la normal. Normalul meu!!! Poate fi un normal mai bun,poate fi unul mai bun, până la urmă ce e viaţa fără surprize??!!


CHEERS TO THE FREAKIN’ HOLIDAYS!!!
WISH YOU ALL A BETTER NEW YEAR!!!"
Carla ICHIM

To Like or not to Like Facebook

Carla este juniorul meu, ne-am întâlnit când eram în liceu şi îi spun Junior pentru că seamănă cu mine din anumite puncte de vedere. Din alte puncte de vedere ne diferenţiem total. Dezbaterile noastre pro şi contra includ multe subiecte, unul dintre acestea fiind Facebook.

Facebook-istul convins din mine îi spune „Nu ai Facebook, nu exişti!” Desigur, este mai mult o glumă. De ce stăm pe Facebook? Carla mi-a trimis un text în care îşi exprimă argumentele pentru care „Nu vrea să LIKE Facebook”. Pentru echilibru scriu şi eu de I Like Facebook! Ziua de ieri mi se pare reprezentativă:

14.30: Conferinţă de presă PPMT (Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania, proaspăt apărut pe scena politică. Un instrument al Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania condus de Pastorul....(epitetele le scot :P) Laszlo Tokes)

Aproximativ 15-30 până pe la 21.00: Adunarea Naţională a CNMT, peste 12 vorbitori care ne-au spus cât de greu le e maghiarilor de pretutindeni şi cât de necesară este autonomia.

Ei bine, mi-ar fi plăcut după o astfel de zi să ies la un suc/bere cu prietenii, să stăm face to face şi să povestim, DAR, sincer, nu cred că suportam să mai aud pe cineva vorbind, despre orice. Aşa că....am ajuns acasă în jur de 22.00 şi am deschis Facebook, am ascultat nişte muzică, am citit nişte poezii, m-am mai pus la curent cu ce face restul lumii, cei în a căror fişă de post nu scrie că trebuie să suporte zilnic aberaţiile politicienilor. O refulare virtuală, tristă, uneori amuzantă, dar 100% reală.

Sunt de acord cu ce spune Carla, tocmai de aceea şi postarea asta. Părerea ei o citiţi mai jos.....

“Nu vreau să LIKE facebook !!!

Mda, deci e clar… nu vreau facebook. De unde a început acestă isterie a facebook-ului???

Motto-ul „nu ai facebook, înseamnă că nu exişti” este atât de hilar incât chiar îmi place... ok... şi ce dacă nu am facebook? Şi ce dacă nu exist pentru toţi cei care folosesc facebook şi ajung să devină obsedaţi de vieţile altora, a celora care sunt atât de doritori de atenţie încât îşi expun vieţile pe wall postând tot felul de poze gen: „în vară în Croaţia” sau „eu cu iubi” sau „ieşită cu fetele” etc...

Măi... culmea este că oamenii îşi fac încontinuu conturi pe facebook şi nu se mai satură. Dacă nu ai, încearcă să te convingă : „Fă-ţi!!! Fă-ţi!!! ah, ce mă enervezi că nu ai facebook... !!!” ok... şi ce??? Nu am nevoie să mă caute nimeni pe facebook. Cel mai nasol lucru este că prima întrebare care îţi este adresată de un tip după ce îţi află numele este dacă ai facebook. Dar de ce ar vrea cineva să îţi vadă pagina de facebook atâta timp cât te poate vedea în faţă? Mai nasol decât nasolul anterior este atunci când doi baieţi povestesc despre o fată: „ măi, o ştii pe... Maricica...?” acum vine partea nasoală... zice „nu... are facebook?”

Oh, Dumnezeule... deci e absolut penibil !!!! Poate că sunt old fashion-ed, deşi nu cred...dar chiar aşa?

Pe wall găseşti orice

Dacă iubitul sau iubita ta are cont pe facebook şi faci tu cumva să dai de el, ai încurcat-o.

Vezi când şi cu cine s-a „împrietenit”, îi vezi comentariile scrise de alte persoane pe wall-ul lui/ei dar când mai şi intri la FRIENDS şi vezi că 80% din „amici” sunt sex opus al posesorului contului ţi se lasă genunchii. Crede-mă, ştiu. Intervine gelozia, iese scandal monstru şi pa-pa încredere. Este extrem de dăunator pentru o relaţie care se vrea a fi de dragoste. Culmea este că sunt mulţi oameni care flirtează pe facebook. Serios... abia aşteaptă să ajungă la birou să poată naviga pe super social network. Pe bune...nu te gândeşti la partenerul tău de viaţă când te întreţii cu nesimţire pe reţelele sociale cu alte persoane???

Deci, facebook-ul este singurul mod în care îţi poţi face prieteni??? Pe bune... sunt o grămadă de demenţi în lumea asta care au facebook şi cu care te „împrieteneşti” şi te agaţă... habar nu ai cine e... poate fi un obsedat sexual sau poate fi o nebună de care să nu mai scapi never ever, că tu odată te-ai vrăjit pe facebook. Sunt numeroase astfel de cazuri şi lumea nu se lasă.

Până la urmă trăim într-o ţară democrată, cu idei moderne, oameni plictisiţi... şi normal că se caută ceva sare şi piper în viaţă... pentru unii e facebook-ul... ok... succes la like-uri !!!”

Carla

Căutând fericierea

Juniorul meu, cum îmi place să-i spun încă din liceu, mi-a trimis un text. Îl public aici pentru că e scris din suflet şi descrie, cu adaptările de rigoare, ceea ce simt şi eu în anumite momente.

“Fericrea mea ??? La naiba…

Ştiu, recunosc, cu greu, dar o fac….ştiu ca nu sunt un om bun. Din păcate nu mai sunt. Am fost o dată, dar pe parcursul vieţii am pierdut această calitate.

Aş vrea să mai fiu o dată un om bun, să fiu cel mai bun, cel mai corect, cel mai onest om din lume, aş vrea să zică prietenii mei despre mine că sunt un om excepţional, dar nu sunt. Aş vrea să nu fi minţit niciodată oamenii pe care îi iubeam, aş fi vrut să nu fi înşelat pe nimeni nici măcar cu gândul, aş fi vrut să nu fi avut niciodată gânduri negre şi aş fi vrut ca părinţii mei să fie mândrii de unica lor, frumoasă, deşteaptă şi mirobolantă fiică. Aş fi vrut să fac alţi oameni fericiţi.

Din păcate, în această “călătorie” numită viaţă, ne dăm cu capul de situaţii dureroase, situaţii neaşteptate şi situaţii care îţi marchează existenţa de multe ori nu în sensul bun. Ajungi să te simţi ca o măsuţă de cafea fără un picior. Nu stă ceşcuţa de cafea pe ea ….aşa cum nici la mine nu au stat sentimentele bune, încrederea, siguranţa etc. Doar eu- măsuţa. Egoism, “calitate” care am dobândit-o pe parcurs.

Dacă ar fi să mă gândesc la toate situaţiile care mi-au creat această stare ar însemna să cad într-un abis mai adânc decât cel în care mă aflu în prezent. Aş putea rapid să mă gândesc doar la toate relaţiile eşuate, la timpul pierdut, la sentimentele investite, la nopţile nedormite, la ignoranţă, la dorul de după despărţire, la mirosul lui, la felul în care îşi aranja cămaşa în pantaloni, la felul în care îşi sufla nasul, la cum nu se dădea cu cremă etc…

Nu pot spune că nu am şi eu demonii şi piticii mei, care, de multe ori, chiar fac party cu DJ în interiorul meu, dar tânjesc şi eu după puţină fericire.

Cu toţii tânjim la fericire, dar până la urmă ce înseamnă asta???

Adică fericirea se presupune că înseamnă a fi fericit în fiecare zi, nu doar 2-3 zile pe săptămână…să fi fericit ca te-ai trezit dimineaţa, să fi fericit ca mergi la birou, să fi fericit că trebuie să duci cafelele şefilor tăi, să zâmbeşti 80% din zi, să râzi cu poftă, să conduci cu viteza luminii să ajungi acasă să îţi săruţi iubitul, să devii o bucătăreasă profesionistă din dragoste, să cânţi la duş….mai exista asta?

Mă gândesc când am avut aceste sentimente ultima dată… Fericirea mea??? La naiba….am pierdut-o!! a trecut pe lângă mine!!! Vine?? Am simţit-o??? hm….sunt foarte confuză….Nu ştiu …cred că a murit!!! dar eu totuşi sper, că deh..speranţa moare ultima şi aştept cu nerăbdare învierea fericirii mele.”

Carla

Căutând fericierea

Juniorul meu, cum îmi place să-i spun încă din liceu, mi-a trimis un text. Îl public aici pentru că e scris din suflet şi descrie, cu adaptările de rigoare, ceea ce simt şi eu în anumite momente.

“Fericrea mea ??? La naiba…

Ştiu, recunosc, cu greu, dar o fac….ştiu ca nu sunt un om bun. Din păcate nu mai sunt. Am fost o dată, dar pe parcursul vieţii am pierdut această calitate.

Aş vrea să mai fiu o dată un om bun, să fiu cel mai bun, cel mai corect, cel mai onest om din lume, aş vrea să zică prietenii mei despre mine că sunt un om excepţional, dar nu sunt. Aş vrea să nu fi minţit niciodată oamenii pe care îi iubeam, aş fi vrut să nu fi înşelat pe nimeni nici măcar cu gândul, aş fi vrut să nu fi avut niciodată gânduri negre şi aş fi vrut ca părinţii mei să fie mândrii de unica lor, frumoasă, deşteaptă şi mirobolantă fiică. Aş fi vrut să fac alţi oameni fericiţi.

Din păcate, în această “călătorie” numită viaţă, ne dăm cu capul de situaţii dureroase, situaţii neaşteptate şi situaţii care îţi marchează existenţa de multe ori nu în sensul bun. Ajungi să te simţi ca o măsuţă de cafea fără un picior. Nu stă ceşcuţa de cafea pe ea ….aşa cum nici la mine nu au stat sentimentele bune, încrederea, siguranţa etc. Doar eu- măsuţa. Egoism, “calitate” care am dobândit-o pe parcurs.

Dacă ar fi să mă gândesc la toate situaţiile care mi-au creat această stare ar însemna să cad într-un abis mai adânc decât cel în care mă aflu în prezent. Aş putea rapid să mă gândesc doar la toate relaţiile eşuate, la timpul pierdut, la sentimentele investite, la nopţile nedormite, la ignoranţă, la dorul de după despărţire, la mirosul lui, la felul în care îşi aranja cămaşa în pantaloni, la felul în care îşi sufla nasul, la cum nu se dădea cu cremă etc…

Nu pot spune că nu am şi eu demonii şi piticii mei, care, de multe ori, chiar fac party cu DJ în interiorul meu, dar tânjesc şi eu după puţină fericire.

Cu toţii tânjim la fericire, dar până la urmă ce înseamnă asta???

Adică fericirea se presupune că înseamnă a fi fericit în fiecare zi, nu doar 2-3 zile pe săptămână…să fi fericit ca te-ai trezit dimineaţa, să fi fericit ca mergi la birou, să fi fericit că trebuie să duci cafelele şefilor tăi, să zâmbeşti 80% din zi, să râzi cu poftă, să conduci cu viteza luminii să ajungi acasă să îţi săruţi iubitul, să devii o bucătăreasă profesionistă din dragoste, să cânţi la duş….mai exista asta?

Mă gândesc când am avut aceste sentimente ultima dată… Fericirea mea??? La naiba….am pierdut-o!! a trecut pe lângă mine!!! Vine?? Am simţit-o??? hm….sunt foarte confuză….Nu ştiu …cred că a murit!!! dar eu totuşi sper, că deh..speranţa moare ultima şi aştept cu nerăbdare învierea fericirii mele.”

Carla