Epopeea electorala a UDMR

Apariţia mai multor formaţiuni maghiare a pus pe jar UDMR care scăzuse oricum în sondaje o dată cu măsurile anticriză promovate şi susţinute de coaliţia de guvernare. În acest moment formaţiunea cu cele mai vechi state de plată la nivel de conducere a României are două probleme importante pentru electorat pentru care trebuie să găsească o soluţie.
Prima este legată de legea minorităţilor naţionale. Liderii Uniunii au declarat, nu o dată, că rămânerea la guvernare depinde de adoptarea acestui act normativ. Cum în România să ai o lege importantă adoptată de Parlament este un adevărat miracol divin, cel mai probabil problemele minorităţilor naţionale vor fi adoptate prin asumare de răspundere. A 14-a a Guvernului Boc. A doua problemă este legată de „Ţinutul Secuiesc”. Primul pas a fost făcut în urmă cu o săptămână când în cadrul UDMR a fost înfiinţat Consiliul Aleşilor Locali din Ţinutul Secuiesc, continuând săptămâna aceasta cu faimoasa reprezentanţă a Ţinutului cu pricina în spaţiul Ungariei de la Bruxelles.
Promisiuni etnice pentru păstrarea unui electorat coerent. UDMR se va lupta până la capăt pentru a obţine ceea ce şi-a propus şi se pare că cei din USL nu ar fi dispuşi să negocieze decât fără ridicarea problemei autonomiei. Oare cât va mai trece până când un partid românesc va avea suficientă forţă să formeze un Guvern fără UDMR? Guvern care să şi reziste. Până atunci, UDMR rămâne partidul care face orice pentru a obţine ceea ce şi-a propus.

Editorial publicat in Cotidianul Zi de Zi, marti, 31 mai 2011

Puţină de pollitică etnică

Ultimul subiect cu iz etnic este cel legat de înfiinţarea la Bruxelles a unei reprezentanţe a Ţinutului Secuiesc. Cum mâine puteţi citi în Zi de Zi pe larg despre acest subiect nu vă încarc acum atenţia cu detalii tehnice. Personal consider că asemenea subiecte (a se vedea şi problema cetăţeniei maghiare, scandalul soţia ambasadorului etc) nu fac decât să creeze discuţii lipsite de sens practic. Fiecare popor are elementele lui extremiste. Nu există pădure fără uscături. Că actuala putere nu reacţionează la gesturi nepotrivite ale partenerilor de guvernare nu trebuie să surprindă pe nimeni. Închid ochii la fel cum au făcut toţi cei care au depins în vreun fel sau altul de cei 5% ai UDMR. Îngrijorător pentru mine este faptul că niciun partid politic din această ţară nu a reuşit în 20 de ani să nu aibă nevoie de cei 5% pentru a guverna. Asta mă sperie de-a dreptul. Ceea ce mă bucură este că, până acum, nu a mai ieşit nimeni în stradă într-o reeditare nedorită a evenimentelor din martie 90. Populaţia arată mai multă minte decât marea majoritate a politicienilor.

Mâine caută Ziarul de Mureş!

De obicei, şedinţele Consiliului Judeţean sunt destul de disciplinate şi scurte. Aşa a început şi şedinţa de joia trecută cu „doamna de fier” într-o formă de zile mari. Până la penultimul proiect de pe ordinea de zi. Spiritele au părut că încep să se încingă o dată cu proiectul privind stabilirea criteriilor de performanţă pentru managerul Aeroprotului Transilvania. Fără a se reuşi. În schimb la stabilirea aceloraşi criterii pentru managerul Parcului Industrial tensiunile s-au transforme în schimburi acide de replici şi încăpăţânări de copil răzgâiat.

..............................................................................................................................................................................

Dorin Florea a dorit să omagieze gestul Ministrului Transporturilor de a muta calea ferată din oraş. Lucrurile nu au mers taman pe placul lui aşa că soluţia de rezervă a găsit-o madam Ciobanu în tolba de chichiţe juridice.

Pe larg, Luni, 30 mai în ZIARUL DE MUREŞ

Despre festivităţile de absolvire şi întâlnirea de 10 ani!

Pentru cei care au absolvit acum Liceul, pentru cei care vor fi boboci la toamnă, pentru cei care au uitat de cât timp au absolvit liceul.

În fiecare an, echipa Zi de Zi încearcă să acopere cât mai multe dintre festivităţile de absolvire ale liceelor din oraş, indiferent că se numesc Grup Şcolar sau Colegiu Naţional. De ce? Simplu: este un moment important pentru mii cetăţeni ai acestui oraş. În viaţa unui tânăr este poate cel mai important moment. Deciziile pe care cei care au lăsat copilăria în urmă trebuie să le ia în această perioadă le vor afecta probabil întreaga viaţă.

Este adevărat că festivităţile blochează practic circulaţia în oraş, mai ales când se suprapun cu zilele oraşului. Un mic sacrificiu pentru generaţia viitoare. Şi cei care în aceste zile s-au bucurat de larma creată în oraş din cauza lor vor avea cuvinte nu tocmai politicoase către cei care îşi vor organiza festivităţile peste zece ani.

Pe teren fiind în demersul nostru de a scrie despre cât mai mulţi absolvenţi, am ajuns joi dimineaţă la ora 9.00 la festivitatea de absolvire de la Grupul Şcolar "Gheorghe Şincai". Chiar dacă liceul nu mai funcţionează în locaţia de acum 10 ani când eu eram proaspăt absolvent, am retrăit oarecum emoţiile pe care le aveam atunci. Sigur mulţi dintre cei care mi-au fost profesori la acest liceu în trecut au părăsit corpul profesoral. Pe o parte i-am revăzut joi chiar dacă timpul nu mi-a permis să stau de vorbă cu ei. (de la 10.00 trebuia să fiu la altă festivitate)

Spuneam că m-am emoţionat pentru că azi voi participa la întâlnirea de 10 ani de la terminarea liceului. Din păcate va fi o adunare restrânsă. Spun din păcate pentru că marea majoritate a foştilor mei colegi nu vor participa la acest moment. Motivele lor sunt diverse şi am încercat, în măsura în care construcţia mea internă îşi permite, să-i înţeleg pe fiecare. Nu am fost cea mai unită clasă şi cred că există încă multe resentimente care îi fac pe unii să uite un lucru pe care eu îl consider important. Am ajuns la Şincai în clasa a X-a şi trei ani de zile am petrecut multe ore în compania aceloraşi oameni. Indiferent cum au fost ei, indiferent cum sunt acum cred că trebuie să arătăm respect faţă de o tradiţie care are menirea de a-ţi reaminti cine ai fost, cine eşti şi unde vrei să ajungi. Poate nu mai avem nimic în comun acum, poate nu am avut niciodată foarte multe lucruri în comun, dar am fost colegi şi chiar dacă anii, distanţele şi mentalităţile ne-au schimbat, undeva în noi rămânem nişte elevi care, la un moment dat au făcut parte din acelaşi colectiv. Raluca Mureşan şi Ana Moca, fostele mele colege au depus reale eforturi pentru a lua legătura cu cât mai multă lume şi am tot respectul pentru eforturile organizatorice pe care le-au depus. Sper, încă, cu toate că mai sunt numai câteva ore, să avem surprize şi colegi care nu erau foarte siguri sau care îşi găseau tot felul de scuze să se răzgândească măcar în al 12-lea ceas. Nu de alta, dar la un moment dat am certitudinea că vor regreta că au pierdut acest moment.

Hai la teatru neamule

Vineri seara, începând cu orele 19.30, Sala Mică a Teatrului Naţional Târgu Mureş găzduieşte o nouă reprezentaţie a Spectacolului 3D "O călătorie spre centrul pământului" după Jules Verne. Am fost la premiera spectacolului şi cred că este o experienţă interesantă care merită trăită. Dacă sfârşitul de săptămână vă prinde prin capitala naţiunii, vă invit în Godot unde prietena mea Ionela Nedelea va juca mâine seară spectacolul "Simply Marylin". Este un spectacol faţă de care au am o afinitate deosebită şi cum voi fi în Bucureşti merită să îmbin utilul cu plăcutul. Aşadar, teatru este cât cuprinde, tembelizorul a spus de dimineaţă că vremea se încălzeşte la sfârşit de săptămână, deci nu prea sunt motive de stat în casă.

Have a nice week-end!

Pauzele şoferilor de autobuz

Salutare naţiune!

Am revenit în lumea vituală. Între job şi munca la piesa de teatru nu a prea rămas timp în ultima vreme pentru scris pe blog. Primele patru scene din noua piesă, ce se cheamă "Mansarda" sunt gata şi postate în spaţiul virtual. Mai este ceva până să fie gata piesa, dar sau cel puţin sper că va fi gata până la sfârşitul lunii mai. Totul depinde de timp şi de inspiraţie.

Au trecut Sărbătorile Pascale, a trecut 1 Mai, a trecut şi tot PD-L-ul central prin orăşelul nostru, Ponta e prin zonă cu raliul care a cam blocat circulaţia prin oraş, începe să fie cald afară, ce mai, viaţa merge înainte.

Să-i lăsăm puţin deoparte pe "iubiţii" noştri politicieni şi să vorbim despre lucruri ceva mai apropiat de cotidian:

"În fiecare dimineaţă parcurg drumul din cartierul Tudor spre centrul municipiului utilizând mijloacele de transport în comun. Prefer să circul aşa decât cu maşina datorită traficului, costului benzinei şi a lipsei acute de locuri de parcare. Chiar îmi place să circul cu autobuzul sau microbuzul. Cu toate acestea, în decurs de o săptămână am trăit două situaţii care m-au contrariat. În primul caz şoferul microbuzului a „parcat” în aproprierea staţiei de la Corina pentru a intra într-un magazin de produse auto. A ieşit după câteva minute ţinând în mână un flacon de plastic. Bănuiesc că era ulei de motor sau un alt produs din această gamă. Al doilea incident a avut loc ieri. Şoferul autobuzului a „tras pe dreapta” în faţa unui magazin de pâine pentru a-şi cumpăra doua cornuri, tot în cartierul Tudor pe bulevard. Pasagerii au aşteptat cuminţi în autovehicol privind contrariaţi la acţiunile şoferului. Ambele incidente au avut loc înainte de ora 9 dimineaţa, oră de vârf la care oamenii se grăbesc de obicei să ajungă la muncă. Oare astfel de întâmplări sunt normale? Oare plătitorii de taxe, impozite, abonamente, bilete trebuie să aştepte în maşină până îşi rezolvă şoferii problemele? Oare aceşti şoferi sunt suprasolicitaţi şi nu au când să-şi cumpere produsele de care au nevoie? Trebuie să facă asta în timpul programului? Răspunsul, din păcate, în mentalitatea în care trăim, este pozitiv pentru toate aceste întrbări. La noi, totul şi orice este posibil." (Editorial: Mentalitatea tuturor posibilităţilor, Zi de Zi, 5 Mai, 2011).

SCENA IV

SCENA IV

(Mansarda în care locuieşte Mandy este într-o ordine desăvârşită. Au trecut trei luni de zile. Mandy lucrează pe un laptop în living. Intră Helen.)

HELEN: Văd că absenţa mea îţi prieşte.

MANDY: Îţi dai mult prea multă importanţă.

HELEN: Aşa m-ai obişnuit.

MANDY: Te-ai obişnuit singură. Vizitele tale au mereu un scop bine determinat. Ce vrei?

HELEN: Vroiam să te văd. Atât. Dacă te deranjează plec.

MANDY: Nu mă deranjează. M-ai văzut. Poţi să pleci.

HELEN: Nu fi aşa.

MANDY: Aşa cum?

HELEN: Te-am văzut în club zilele trecute. Te-ai făcut că nu mă vezi. Erai cu toată „trupa”. Kim m-a salutat şi nu avea nicio obligaţie. Puteai măcar să dai din cap.

MANDY: Kim face ce vrea, eu fac ce vreau. Trăim în democraţie. Nu te-am văzut.

HELEN: Obişnuiai să mă vezi peste tot.

MANDY: Apreciez că foloseşti timpul trecut. Dacă nu te superi am treabă aşa că treci la subiect. Nu vreau să te reţin.

HELEN: Nu te înţeleg. Eşti cel mai mişto om şi când te apucă „bâţul” eşti de nerecunoscut. Credeam că în „trupa” asta Kim e capul răutăţilor.

MANDY: Îmi dai prea mult credit. Pe bune nu înţeleg ce cauţi aici. Dacă ai ceva de spus spune şi go away! Chiar trebuie săţi desenez că nu am chef şi timp de fazele astea acum.

HELEN: Nu caut nimic. Vroiam să te văd şi să te întreb ce faci. Dacă e prea mult pentru tine plec. Te-ai trezit cu faţa la cearceaf azi şi nu se poate discuta cu tine.

MANDY: M-am trezit cât se poate de normal. Nu obişnuieşti să faci vizite de curtoazie şi îţi repet să nu-ţi mai dai atâta importanţă. Simplul fapt că nu ţi-am luat cheile nu înseamnă nimic. Putem trece la subiect?

HELEN: Am avut timp să mă gândesc în ultimele luni. Ştiu că greşesc mult dar ştiu că tu eşti singurul om din lumea asta care mă înţelege. Nu mai vreau să fiu aşa. Să şti că s-a terminat totul între mine şi Mark. Plec de la firmă şi vreau să încep ceva singură. Nu mai avea niciun sens să continui. Ai avut dreptate. Totul era construit pe prea multe minciuni. O să vezi că o să fac în aşa fel încât să fie bine.

(Mandy se ridică şi ia de pe un raft dosarul pe care l-a adus Mike cu ceva timp în urmă. Îl trânteşte în faţa lui Helen pe podea.)

MANDY: De câte ori ai spus asta? Am mai avut discuţia asta şi anul trecut, şi acum doi ani. De fapt, de când ne ştim avem mereu discuţia asta. Mi-e silă deja.

HELEN: Ce e asta? (arată spre dosarul de pe jos)

MANDY: (ridică dosarul) Nimic. Una dintre multele mele prostii. Să trecem peste. Ţi-e foame?

HELEN: Ai ceva bun de mâncare?

MANDY: (merge în bucătărie) Putem improviza ceva. Paste, ton, suc de roşii, parmezan.

HELEN: (vine în bucătărie) Ulei de măsline ai?

MANDY: Mai trebuie să fie pe undeva.

HELEN: Lasă că mă ocup eu de mâncare. Du-te şi termină ce ai de făcut.

MANDY: (râde) Fiecare cu domeniul ei. Faci şi un ceai?

HELEN: Da, negru?

MANDY: Cu lapte.

HELEN: Perfect. (O opreşte pe Mandy care vrea să meargă în living.) Îmi pare rău, sincer. Înţelegi că numai aici mă simt acasă? Practic, este singura casă pe care am avut-o vreodată. Sau pe care am vrut să o am.

MANDY: Mai bine să nu avem discuţia asta acum. Vezi ce faci cu ceaiul ăla.

(Helen este în bucătărie şi pregăteşte de mâncare. Mandy lucrează la laptop)

HELEN: Cum de ai ieşit în club?

MANDY: Mă plictiseam, simţeam nevoia să văd oameni.

HELEN: Ţi-am spus că stai prea mult în casă.

MANDY: Nu mai mult decât de obicei. Cum de te-ai decis, în sfârşit, să pleci de la firmă?

HELEN: Nu mai suport să lucrez acolo.

MANDY: Lor le-ai spus?

HELEN: Urmează săptămâna asta.

MANDY: (bombănind pentru ea) Nu puteam să mă aştept la un „da” simplu. (cu voce tare) De ce numai săptămâna asta?

HELEN: Aştept să vină toţi în oraş. Nu vreau să explic acelaşi lucru de mai multe ori. O să fie toţi marţi aici şi atunci le spun.

MANDY: Sunt curioasă ce reacţii vor fi.

HELEN: Nu va fi deloc uşor, dar simt că asta trebuie să fac. Ştiu că m-ai mai auzit de multe ori spunând asta...

MANDY: Stai liniştită, ca de obicei, nu cred niciun cuvânt.

HELEN: E dreptul tău. Ai să vezi că de data asta nu va mai fi la fel.

MANDY: Ce înseamnă de data asta? Şi ce nu va mai fi la fel?

HELEN: De ce vrei să fi azi un om dificil?

MANDY: Nu răspunde cu o întrebare.

HELEN: De ce nu? Am uitat. Numai tu ai voie să faci asta.

MANDY: Nu, pentru că eu nu uit întrebarea iniţială.

HELEN: Tot ce îţi pot spune acum este că încerc să fac să fie bine pentru toată lumea. Trebuie să ai încredere în mine.

MANDY: (se enervează brusc) Încredere? Îmi pare rău dar, din punctul meu de vedere, nici măcar nu cunoşti definiţia cuvântului. Oricum, ai mult tupeu.

HELEN: Nu ai niciun motiv să ai încredere în mine?

MANDY: Nu.

HELEN: Atunci cred că nu mai este nimic de spus.

(Helen iese trântind uşa după ea)

(heblu)