SCENA IV

SCENA IV

(Mansarda în care locuieşte Mandy este într-o ordine desăvârşită. Au trecut trei luni de zile. Mandy lucrează pe un laptop în living. Intră Helen.)

HELEN: Văd că absenţa mea îţi prieşte.

MANDY: Îţi dai mult prea multă importanţă.

HELEN: Aşa m-ai obişnuit.

MANDY: Te-ai obişnuit singură. Vizitele tale au mereu un scop bine determinat. Ce vrei?

HELEN: Vroiam să te văd. Atât. Dacă te deranjează plec.

MANDY: Nu mă deranjează. M-ai văzut. Poţi să pleci.

HELEN: Nu fi aşa.

MANDY: Aşa cum?

HELEN: Te-am văzut în club zilele trecute. Te-ai făcut că nu mă vezi. Erai cu toată „trupa”. Kim m-a salutat şi nu avea nicio obligaţie. Puteai măcar să dai din cap.

MANDY: Kim face ce vrea, eu fac ce vreau. Trăim în democraţie. Nu te-am văzut.

HELEN: Obişnuiai să mă vezi peste tot.

MANDY: Apreciez că foloseşti timpul trecut. Dacă nu te superi am treabă aşa că treci la subiect. Nu vreau să te reţin.

HELEN: Nu te înţeleg. Eşti cel mai mişto om şi când te apucă „bâţul” eşti de nerecunoscut. Credeam că în „trupa” asta Kim e capul răutăţilor.

MANDY: Îmi dai prea mult credit. Pe bune nu înţeleg ce cauţi aici. Dacă ai ceva de spus spune şi go away! Chiar trebuie săţi desenez că nu am chef şi timp de fazele astea acum.

HELEN: Nu caut nimic. Vroiam să te văd şi să te întreb ce faci. Dacă e prea mult pentru tine plec. Te-ai trezit cu faţa la cearceaf azi şi nu se poate discuta cu tine.

MANDY: M-am trezit cât se poate de normal. Nu obişnuieşti să faci vizite de curtoazie şi îţi repet să nu-ţi mai dai atâta importanţă. Simplul fapt că nu ţi-am luat cheile nu înseamnă nimic. Putem trece la subiect?

HELEN: Am avut timp să mă gândesc în ultimele luni. Ştiu că greşesc mult dar ştiu că tu eşti singurul om din lumea asta care mă înţelege. Nu mai vreau să fiu aşa. Să şti că s-a terminat totul între mine şi Mark. Plec de la firmă şi vreau să încep ceva singură. Nu mai avea niciun sens să continui. Ai avut dreptate. Totul era construit pe prea multe minciuni. O să vezi că o să fac în aşa fel încât să fie bine.

(Mandy se ridică şi ia de pe un raft dosarul pe care l-a adus Mike cu ceva timp în urmă. Îl trânteşte în faţa lui Helen pe podea.)

MANDY: De câte ori ai spus asta? Am mai avut discuţia asta şi anul trecut, şi acum doi ani. De fapt, de când ne ştim avem mereu discuţia asta. Mi-e silă deja.

HELEN: Ce e asta? (arată spre dosarul de pe jos)

MANDY: (ridică dosarul) Nimic. Una dintre multele mele prostii. Să trecem peste. Ţi-e foame?

HELEN: Ai ceva bun de mâncare?

MANDY: (merge în bucătărie) Putem improviza ceva. Paste, ton, suc de roşii, parmezan.

HELEN: (vine în bucătărie) Ulei de măsline ai?

MANDY: Mai trebuie să fie pe undeva.

HELEN: Lasă că mă ocup eu de mâncare. Du-te şi termină ce ai de făcut.

MANDY: (râde) Fiecare cu domeniul ei. Faci şi un ceai?

HELEN: Da, negru?

MANDY: Cu lapte.

HELEN: Perfect. (O opreşte pe Mandy care vrea să meargă în living.) Îmi pare rău, sincer. Înţelegi că numai aici mă simt acasă? Practic, este singura casă pe care am avut-o vreodată. Sau pe care am vrut să o am.

MANDY: Mai bine să nu avem discuţia asta acum. Vezi ce faci cu ceaiul ăla.

(Helen este în bucătărie şi pregăteşte de mâncare. Mandy lucrează la laptop)

HELEN: Cum de ai ieşit în club?

MANDY: Mă plictiseam, simţeam nevoia să văd oameni.

HELEN: Ţi-am spus că stai prea mult în casă.

MANDY: Nu mai mult decât de obicei. Cum de te-ai decis, în sfârşit, să pleci de la firmă?

HELEN: Nu mai suport să lucrez acolo.

MANDY: Lor le-ai spus?

HELEN: Urmează săptămâna asta.

MANDY: (bombănind pentru ea) Nu puteam să mă aştept la un „da” simplu. (cu voce tare) De ce numai săptămâna asta?

HELEN: Aştept să vină toţi în oraş. Nu vreau să explic acelaşi lucru de mai multe ori. O să fie toţi marţi aici şi atunci le spun.

MANDY: Sunt curioasă ce reacţii vor fi.

HELEN: Nu va fi deloc uşor, dar simt că asta trebuie să fac. Ştiu că m-ai mai auzit de multe ori spunând asta...

MANDY: Stai liniştită, ca de obicei, nu cred niciun cuvânt.

HELEN: E dreptul tău. Ai să vezi că de data asta nu va mai fi la fel.

MANDY: Ce înseamnă de data asta? Şi ce nu va mai fi la fel?

HELEN: De ce vrei să fi azi un om dificil?

MANDY: Nu răspunde cu o întrebare.

HELEN: De ce nu? Am uitat. Numai tu ai voie să faci asta.

MANDY: Nu, pentru că eu nu uit întrebarea iniţială.

HELEN: Tot ce îţi pot spune acum este că încerc să fac să fie bine pentru toată lumea. Trebuie să ai încredere în mine.

MANDY: (se enervează brusc) Încredere? Îmi pare rău dar, din punctul meu de vedere, nici măcar nu cunoşti definiţia cuvântului. Oricum, ai mult tupeu.

HELEN: Nu ai niciun motiv să ai încredere în mine?

MANDY: Nu.

HELEN: Atunci cred că nu mai este nimic de spus.

(Helen iese trântind uşa după ea)

(heblu)