Carla ne scrie despre Crăciun...

"Cheers to the freakin’holidays !!!

Mai sunt câteva zile până la Crăciun şi pe mine mă apucă cinismul. E un fel de autoapărare şi cinismul ăsta...autoapărare care nu neapărat te satisface dar foloseşte atunci când te ia paranoia Sărbătorilor de iarnă. Nu eşti foarte mulţumit că vine Crăciunul şi trebuie să zâmbeşti şi să te prefaci că te bucuri. Poate unii nu se prefac, poate unii chiar se bucură, dar pe mine singurul lucru care ma încântă când vin Sărbatorile este că vin cu zile libere. Zile în care pot să lenvesc până mă plictisesc de leneveală şi atunci lenevesc din nou.
E bine şi că văd brazi împodobiţi, dar cel mai bine este când primesc cadouri!!! Nu contează ce, mă bucur şi la o pereche de şosete cu inimoare, ideea e că s-a gândit cineva la mine.
Din nou mă loveşte cinismul şi mă gândesc dacă chiar mă bucur că vine Crăciunul...hm...nu cred...nu mă bucur deoarece nu împodobesc brad, deşi am intenţionat, ceea ce m-ar binedispune, aş fi happy o oră, două. Nu mă bucur pentru că la radio vor fi colinde, le urăsc, nu ma bucur că magazinele vor fi închise nu am unde să mă plimb, nu mă bucur că vin colindătorii şi îmi strica siesta mea de leneveală maximă şi nu mă bucur că peste tot va mirosi a sarmale.
Mă panichează ideea cadourilor pe care le fac...Dacă nu le plac cadourile, dacă nu ştiu să le aprecieze aşa cum aş vrea eu pentru că eu consider că am facut cel mai grozav cadou din lume...dacă iubitului meu nu îi place cadoul, mamei mele, tatălui meu etc..dacă îl aruncă într-un sertar şi uită de el după ce eu am colindat de nebună magazinele, am tras cu cleştele de la fiecare ca să aflu cam ce şi-ar dori de Crăciun şi am golit stocurile site-urilor de shopping online.

Crăciunul poate fi magic în doi

De la cinism trec puţin la melancolia care mă încearcă şi mă gândesc că aceste Sărbători de iarnă sunt ocazia perfectă să stau cu iubitul meu, să ne fugărim prin casă ca nişte copii, să mâncăm dulciuri ca sparţii şi să ne uităm la filme. Să ne bem dimineaţa cafeaua cu lapte, să ieşim seara la plimbare şi să umplem casa cu miros de portocale. Ce poate fi mai frumos de atât?
Oh,da...Crăciunul poate fi magic în doi! Poate fi ....

Cei singuri

Pentru persoanele singure în această perioadă a Sărbatorilor, care de fapt nu sunt mare lucru,sunt un adevărat chin.O încercare a nervilor şi a stăpânirii de sine. Am fost şi eu în papucii lor şi poate am să mai fiu,ştiu ce vorbesc.
Îţi vin în minte momentele pe care ţi le-ai imaginat de-a lungul anului, că vei împodobi bradul cu persoana iubită, că vei deschide cadoul primit cu un zâmbet larg până la urechi şi mai încolo dacă s-ar putea, că vă sărutaţi lângă brad şi altele. Te trezeşti brusc din visare si de fapt eşti singură. Depresia e pe tine.
Chiar dacă de-a lungul anului suntem singuri şi ne simţim ok, când se apropie Crăciunul şi Anul Nou ne ajunge inevitabilul din urmă şi cedăm nervos. Ne trezim că nu mai trebuie să mergem la birou, că nu mai putem să ne îngropăm în muncă să uităm de probleme, ne trezim că pe casa scării se colindă cu patos şi noi ne uităm la TV. Apoi ne gândim la prieteni,oare ce fac, dacă să mergem cu ei să ne petrecem Anul Nou sau mai bine să stăm în casă să plângem după fostul iubit sau să ne plângem de milă. Ne gândim că depresia noastră nu vrem să fie cunoscută şi de alţii cu atât mai putin văzută şi ne închidem în casă. Oare asta e soluţia? Poate ar trebui să ieşim din casă în momentele astea, să ne plimbăm, să ne pişte frigul şi să facem shopping.
Cu cât se apropie Crăciunul cu atât devenim mai panicaţi şi ne încearcă tot felul de sentimente. Cel mai bine este să ne acceptăm singurătatea, să fim fericiţi cu noi înşine. Până la urmă ne naştem singuri şi murim singuri. Totul va fi roz, într-o zi.


Acum că m-a lovit din nou cinismul nu rămâne decât să aştept Crăciunul, să treacă şi Revelionul şi totul să revină la normal. Normalul meu!!! Poate fi un normal mai bun,poate fi unul mai bun, până la urmă ce e viaţa fără surprize??!!


CHEERS TO THE FREAKIN’ HOLIDAYS!!!
WISH YOU ALL A BETTER NEW YEAR!!!"
Carla ICHIM

To Like or not to Like Facebook

Carla este juniorul meu, ne-am întâlnit când eram în liceu şi îi spun Junior pentru că seamănă cu mine din anumite puncte de vedere. Din alte puncte de vedere ne diferenţiem total. Dezbaterile noastre pro şi contra includ multe subiecte, unul dintre acestea fiind Facebook.

Facebook-istul convins din mine îi spune „Nu ai Facebook, nu exişti!” Desigur, este mai mult o glumă. De ce stăm pe Facebook? Carla mi-a trimis un text în care îşi exprimă argumentele pentru care „Nu vrea să LIKE Facebook”. Pentru echilibru scriu şi eu de I Like Facebook! Ziua de ieri mi se pare reprezentativă:

14.30: Conferinţă de presă PPMT (Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania, proaspăt apărut pe scena politică. Un instrument al Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania condus de Pastorul....(epitetele le scot :P) Laszlo Tokes)

Aproximativ 15-30 până pe la 21.00: Adunarea Naţională a CNMT, peste 12 vorbitori care ne-au spus cât de greu le e maghiarilor de pretutindeni şi cât de necesară este autonomia.

Ei bine, mi-ar fi plăcut după o astfel de zi să ies la un suc/bere cu prietenii, să stăm face to face şi să povestim, DAR, sincer, nu cred că suportam să mai aud pe cineva vorbind, despre orice. Aşa că....am ajuns acasă în jur de 22.00 şi am deschis Facebook, am ascultat nişte muzică, am citit nişte poezii, m-am mai pus la curent cu ce face restul lumii, cei în a căror fişă de post nu scrie că trebuie să suporte zilnic aberaţiile politicienilor. O refulare virtuală, tristă, uneori amuzantă, dar 100% reală.

Sunt de acord cu ce spune Carla, tocmai de aceea şi postarea asta. Părerea ei o citiţi mai jos.....

“Nu vreau să LIKE facebook !!!

Mda, deci e clar… nu vreau facebook. De unde a început acestă isterie a facebook-ului???

Motto-ul „nu ai facebook, înseamnă că nu exişti” este atât de hilar incât chiar îmi place... ok... şi ce dacă nu am facebook? Şi ce dacă nu exist pentru toţi cei care folosesc facebook şi ajung să devină obsedaţi de vieţile altora, a celora care sunt atât de doritori de atenţie încât îşi expun vieţile pe wall postând tot felul de poze gen: „în vară în Croaţia” sau „eu cu iubi” sau „ieşită cu fetele” etc...

Măi... culmea este că oamenii îşi fac încontinuu conturi pe facebook şi nu se mai satură. Dacă nu ai, încearcă să te convingă : „Fă-ţi!!! Fă-ţi!!! ah, ce mă enervezi că nu ai facebook... !!!” ok... şi ce??? Nu am nevoie să mă caute nimeni pe facebook. Cel mai nasol lucru este că prima întrebare care îţi este adresată de un tip după ce îţi află numele este dacă ai facebook. Dar de ce ar vrea cineva să îţi vadă pagina de facebook atâta timp cât te poate vedea în faţă? Mai nasol decât nasolul anterior este atunci când doi baieţi povestesc despre o fată: „ măi, o ştii pe... Maricica...?” acum vine partea nasoală... zice „nu... are facebook?”

Oh, Dumnezeule... deci e absolut penibil !!!! Poate că sunt old fashion-ed, deşi nu cred...dar chiar aşa?

Pe wall găseşti orice

Dacă iubitul sau iubita ta are cont pe facebook şi faci tu cumva să dai de el, ai încurcat-o.

Vezi când şi cu cine s-a „împrietenit”, îi vezi comentariile scrise de alte persoane pe wall-ul lui/ei dar când mai şi intri la FRIENDS şi vezi că 80% din „amici” sunt sex opus al posesorului contului ţi se lasă genunchii. Crede-mă, ştiu. Intervine gelozia, iese scandal monstru şi pa-pa încredere. Este extrem de dăunator pentru o relaţie care se vrea a fi de dragoste. Culmea este că sunt mulţi oameni care flirtează pe facebook. Serios... abia aşteaptă să ajungă la birou să poată naviga pe super social network. Pe bune...nu te gândeşti la partenerul tău de viaţă când te întreţii cu nesimţire pe reţelele sociale cu alte persoane???

Deci, facebook-ul este singurul mod în care îţi poţi face prieteni??? Pe bune... sunt o grămadă de demenţi în lumea asta care au facebook şi cu care te „împrieteneşti” şi te agaţă... habar nu ai cine e... poate fi un obsedat sexual sau poate fi o nebună de care să nu mai scapi never ever, că tu odată te-ai vrăjit pe facebook. Sunt numeroase astfel de cazuri şi lumea nu se lasă.

Până la urmă trăim într-o ţară democrată, cu idei moderne, oameni plictisiţi... şi normal că se caută ceva sare şi piper în viaţă... pentru unii e facebook-ul... ok... succes la like-uri !!!”

Carla

Căutând fericierea

Juniorul meu, cum îmi place să-i spun încă din liceu, mi-a trimis un text. Îl public aici pentru că e scris din suflet şi descrie, cu adaptările de rigoare, ceea ce simt şi eu în anumite momente.

“Fericrea mea ??? La naiba…

Ştiu, recunosc, cu greu, dar o fac….ştiu ca nu sunt un om bun. Din păcate nu mai sunt. Am fost o dată, dar pe parcursul vieţii am pierdut această calitate.

Aş vrea să mai fiu o dată un om bun, să fiu cel mai bun, cel mai corect, cel mai onest om din lume, aş vrea să zică prietenii mei despre mine că sunt un om excepţional, dar nu sunt. Aş vrea să nu fi minţit niciodată oamenii pe care îi iubeam, aş fi vrut să nu fi înşelat pe nimeni nici măcar cu gândul, aş fi vrut să nu fi avut niciodată gânduri negre şi aş fi vrut ca părinţii mei să fie mândrii de unica lor, frumoasă, deşteaptă şi mirobolantă fiică. Aş fi vrut să fac alţi oameni fericiţi.

Din păcate, în această “călătorie” numită viaţă, ne dăm cu capul de situaţii dureroase, situaţii neaşteptate şi situaţii care îţi marchează existenţa de multe ori nu în sensul bun. Ajungi să te simţi ca o măsuţă de cafea fără un picior. Nu stă ceşcuţa de cafea pe ea ….aşa cum nici la mine nu au stat sentimentele bune, încrederea, siguranţa etc. Doar eu- măsuţa. Egoism, “calitate” care am dobândit-o pe parcurs.

Dacă ar fi să mă gândesc la toate situaţiile care mi-au creat această stare ar însemna să cad într-un abis mai adânc decât cel în care mă aflu în prezent. Aş putea rapid să mă gândesc doar la toate relaţiile eşuate, la timpul pierdut, la sentimentele investite, la nopţile nedormite, la ignoranţă, la dorul de după despărţire, la mirosul lui, la felul în care îşi aranja cămaşa în pantaloni, la felul în care îşi sufla nasul, la cum nu se dădea cu cremă etc…

Nu pot spune că nu am şi eu demonii şi piticii mei, care, de multe ori, chiar fac party cu DJ în interiorul meu, dar tânjesc şi eu după puţină fericire.

Cu toţii tânjim la fericire, dar până la urmă ce înseamnă asta???

Adică fericirea se presupune că înseamnă a fi fericit în fiecare zi, nu doar 2-3 zile pe săptămână…să fi fericit ca te-ai trezit dimineaţa, să fi fericit ca mergi la birou, să fi fericit că trebuie să duci cafelele şefilor tăi, să zâmbeşti 80% din zi, să râzi cu poftă, să conduci cu viteza luminii să ajungi acasă să îţi săruţi iubitul, să devii o bucătăreasă profesionistă din dragoste, să cânţi la duş….mai exista asta?

Mă gândesc când am avut aceste sentimente ultima dată… Fericirea mea??? La naiba….am pierdut-o!! a trecut pe lângă mine!!! Vine?? Am simţit-o??? hm….sunt foarte confuză….Nu ştiu …cred că a murit!!! dar eu totuşi sper, că deh..speranţa moare ultima şi aştept cu nerăbdare învierea fericirii mele.”

Carla

Căutând fericierea

Juniorul meu, cum îmi place să-i spun încă din liceu, mi-a trimis un text. Îl public aici pentru că e scris din suflet şi descrie, cu adaptările de rigoare, ceea ce simt şi eu în anumite momente.

“Fericrea mea ??? La naiba…

Ştiu, recunosc, cu greu, dar o fac….ştiu ca nu sunt un om bun. Din păcate nu mai sunt. Am fost o dată, dar pe parcursul vieţii am pierdut această calitate.

Aş vrea să mai fiu o dată un om bun, să fiu cel mai bun, cel mai corect, cel mai onest om din lume, aş vrea să zică prietenii mei despre mine că sunt un om excepţional, dar nu sunt. Aş vrea să nu fi minţit niciodată oamenii pe care îi iubeam, aş fi vrut să nu fi înşelat pe nimeni nici măcar cu gândul, aş fi vrut să nu fi avut niciodată gânduri negre şi aş fi vrut ca părinţii mei să fie mândrii de unica lor, frumoasă, deşteaptă şi mirobolantă fiică. Aş fi vrut să fac alţi oameni fericiţi.

Din păcate, în această “călătorie” numită viaţă, ne dăm cu capul de situaţii dureroase, situaţii neaşteptate şi situaţii care îţi marchează existenţa de multe ori nu în sensul bun. Ajungi să te simţi ca o măsuţă de cafea fără un picior. Nu stă ceşcuţa de cafea pe ea ….aşa cum nici la mine nu au stat sentimentele bune, încrederea, siguranţa etc. Doar eu- măsuţa. Egoism, “calitate” care am dobândit-o pe parcurs.

Dacă ar fi să mă gândesc la toate situaţiile care mi-au creat această stare ar însemna să cad într-un abis mai adânc decât cel în care mă aflu în prezent. Aş putea rapid să mă gândesc doar la toate relaţiile eşuate, la timpul pierdut, la sentimentele investite, la nopţile nedormite, la ignoranţă, la dorul de după despărţire, la mirosul lui, la felul în care îşi aranja cămaşa în pantaloni, la felul în care îşi sufla nasul, la cum nu se dădea cu cremă etc…

Nu pot spune că nu am şi eu demonii şi piticii mei, care, de multe ori, chiar fac party cu DJ în interiorul meu, dar tânjesc şi eu după puţină fericire.

Cu toţii tânjim la fericire, dar până la urmă ce înseamnă asta???

Adică fericirea se presupune că înseamnă a fi fericit în fiecare zi, nu doar 2-3 zile pe săptămână…să fi fericit ca te-ai trezit dimineaţa, să fi fericit ca mergi la birou, să fi fericit că trebuie să duci cafelele şefilor tăi, să zâmbeşti 80% din zi, să râzi cu poftă, să conduci cu viteza luminii să ajungi acasă să îţi săruţi iubitul, să devii o bucătăreasă profesionistă din dragoste, să cânţi la duş….mai exista asta?

Mă gândesc când am avut aceste sentimente ultima dată… Fericirea mea??? La naiba….am pierdut-o!! a trecut pe lângă mine!!! Vine?? Am simţit-o??? hm….sunt foarte confuză….Nu ştiu …cred că a murit!!! dar eu totuşi sper, că deh..speranţa moare ultima şi aştept cu nerăbdare învierea fericirii mele.”

Carla

Soluţii există, mai trebuie puţină voinţă

Modalităţile juridice de colaborare dintre instituţiile statului, fie de nivel central, fie de nivel local şi organizaţiile non-guvernamentale sunt multiple, instrumentele puse la dispoziţie de legislaţia românească, chiar dacă sunt perfectibile, sunt suficiente pentru a se putea asigura finanţarea unor activităţi prestate în folosul comunităţii. Prestaţiile oferite de organizaţiile non-guvernamentale cu obiect de activitate în sfera serviciilor sociale intră în categoria celor vitale pentru o societate care se doreşte a fi democratică. Desigur, condiţiile socio-economice actuale determină administraţiile locale să subţieze fondurile acordate serviciilor sociale, aspect ce trebuie înţeles. Totuşi, există modalităţi prin care o administraţie locală poate susţine asemenea servicii, modalităţi ce nu implică un transfer direct al sumelor.

Ţinând cont de activităţile specifice şi de serviciile speciale furnizate de către Institutul Est European, de exemplu, consider că municipalitatea Târgu-Mureş are la dispoziţie modalităţi de susţinere financiară, chiar indirectă. Spre exemplu, în ceea ce priveşte costurile legate de expertizele medico-legale necesare a fi efectuate victimelor violenţei în familie, Primăria poate încheia un Protocol cu Institutul de Medicină Legală, în baza căruia aceste costuri să fie decontate direct fără ca aceste sume să mai cadă în sarcina IEESR. Desigur, aceste costuri ar putea fi decontate de către municipalitate numai pentru acele cazuri în care victimele, în urma analizei dosarul de asistenţă socială, nu au posibilitatea financiară de a le achita.

De asemenea, în ceea ce priveşte în general finanţarea organizaţiilor mai sus menţionate, atât timp cât motivaţia lipsei de fonduri rezidă în colectarea anevoioasă a impozitelor şi taxelor locale, municipalitatea poate lua în considerare varianta ca o cotă parte a încăsărilor ocazionate de organizarea a diverse manifestări populare (Festivaluri, Târguri, Zilele Oraşului) să fie virată organizaţiilor non-guvernamentale care oferă servicii sociale. Promovarea unei hotărâri de consiliu local în acest sens ţine doar de voinţă politică iar comercianţii care achită taxe consistente pentru a fi prezenţi la aceste manifestări ar avea satisafacţia de a aduce un plus subsatanţial în comunitatea locală. Pornind tot de la motivaţia încasărilor reduse consider că o altă măsură de suplimentare a finanţărilor reduse ar fi preluarea sistemului naţional prin care 2% din impozit se virează organizaţiilor non-guvernamentale pe plan local. Astfel, municipalitatea poate derula o campanie în plan local prin care cetăţenii să aibă posibilitatea ca un anumit procent din impozitul plătit administraţiei locale să-l vireze direct prestatorilor de servicii sociale. Din momentul în care plata, până la un anumit termen a impozitului este însoţită de o deducere, nu vedem de ce, în loc ca acea sumă să fie dedusă, cetăţeanul să nu o redirecţioneze către organizaţia non-guvernamentală aleasă, cu obligativitatea ca serviciile sociale prestate să fie pe raza municipiului. Fără îndoială, aceste ultime două variante trebuie însoţite de o campanie susţinută de conştientizare şi informare a cetăţenilor faţă de importanţa activităţilor derulate de ong-urile axate pe serviciile sociale.

În ceea ce priveşte instituirea unei comisii pentru îmbunătăţirea dialogului şi colaborării între Primăria Târgu-Mureş şi organizaţiile non-guvernamentale care prestează servicii sociale, consider că un asemenea demers ar fi relevant numai pentru negocierea unor contracte de colaborare solide, care să prevadă modalităţi juridice clare şi fără drept de tăgadă în cazul în care unul dintre parteneri nu îşi respectă obligaţiile. De cele mai multe ori, contractele de colaborare încheiate sunt standard, neadaptate nevoilor şi necesităţilor specifice fiecărei organizaţii în parte. Din acest punct de vedere o comisie formată nu numai din reprezentanţi ai celor două tabere, dar şi din specialişti independenţi în domenii de activitatea conexe serviciilor prestate de organizaţiile non-guvernamentale, de la care să emane un document personalizat şi fundamentat o consider necesară.

Indiferent de soluţiile posibile, de modalităţile de punere în practică a acestora, esenţial pentru îmbunătăţirea relaţiilor municipalitate-organizaţii non-guvernamentale ce prestează servicii sociale, este asumarea de către administraţia locală a rolului fundamental pe care trebuie să-l joace în asigurarea unor servicii sociale elementare în orice stat civilizat pentru persoanele care au nevoie de aceste servicii. Fără această asumare, fără conştientizarea că persoanele în cauză se află acum în necesitate şi trebuie ajutate, nu atunci când vor exista fonduri, fără voinţa factorilor de decizie de a găsi soluţii oportune şi la timp, orice instrument juridic, orice sursă de finanţare evidenţiată, rămâne fără efect.

Depoziţie susţinută în cadrul Audierii Publice "Implicarea Primăriei Târgu-Mureş în sprijinirea serviciilor sociale prestate de organizaţii neguvernamentale".

Mă forţez să nu-mi fie ruşine

Mă forţez să nu-mi fie ruşine de:

• faptul că trăiesc într-o ţară unde un om intră pe un teren sportiv pentru a-i dau un pumn în cap unui jucător al echipei adverse.
• faptul că cea mai vizualizată poză pe internet este a şefului de stat hăhăind cu toată dantura înconjurat de feţe bisericeşti.
• faptul că niciuna dintre instituţiile statului nu mai înţelege să funcţioneze potrivit legii şi al bunului simţ.
• privirile din ochii bunicilor care nu mai înţeleg nimic din lumea în care trăiesc şi care îşi văd pensiile subţiindu-se anual.
• şefii de instituţii care apar alcoolizaţi la televizor sau de cei cărora, atunci când le adresezi o întrebare îţi răspund că nu au habar despre ce vorbeşti.
• edilii locali care se exprimă incoerent crezând că limbajul colorat îi face mai interesanţi.
• colegii din media, directori de trusturi care exploatează fără neruşinare dramele din vieţile celorlalţi.
• incapacitatea celor chemaţi să aplice legea, de prea multe ori cu mâinile legate de interesele economice ale altora.
• prostituţia intelectuală în care ne complacem pentru că undeva în procesul de tranziţie se pare că ne-am pierdut coloana vertebrală.

Încerc, caut în mine resurse pentru a nu mă ruşina că sunt cetăţean român şi trăiesc în România.

Încă mai rezist, relativ, dar oare cât voi mai putea rezista.

Doar o zi de marţi?

Nu am ascultat "live" discursul regelui pentru că număram puţinii spectatori neînregimentaţi de la depunerea de coroane din centru. Am citit, însă, discursul în jurul căruia au existat atâte discuţii. Traian Băsescu, cel care aşa cum am mai scris ocupă vremelnic un scaun prea mare pentru îngustimea sentimentelor sale a lipsit. Din punctul meu de vedere a făcut foarte bine. Zâmbetul său cvasi-tâmp şi chelia lucitoare ar fi distras cu siguranţă atenţia de la vorbele pe care le-a rostit Majestatea Sa. Nu sunt regalistă, nici nu-mi place să port patriotismul la rever ca pe o butonieră de faţadă. Ostaşii alianiaţi azi în centru au intonat imnul, integral şi corect. Politicienii se foiau, oamenii treceau aproape impasibili pe stradă. Azi e doar marţi, servici şi servicii, facturi restante, obligaţii de faţadă ale unora.

S-a ridicat părul pe mine ascultând imnul. Şi marţea, de obicei, nu se întâmplă nimic.

Am citit discursul Majestăţii Sale. Persoana Regelui mă lasă sincer rece. Discursul l-am citit ca pe o capodoperă a ceea ce ar trebui să însemne mesajul pe care un om de Stat are obligaţia de a-l transmite. "Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie. Cinismul, interesul îngust și lașitatea nu trebuie să ne ocupe viața. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil și generos."

Pe mine lectura m-a emoţionat. Şi marţea, de obicei, nu se întâmplă nimic.

La Tribunal am găsit copii de clasa a VI-a mai coerenţi în exprimare decât 80% din politicieni, dar şcoala românească este un dezastru ambulant. „Nu ştiu ce voi face peste câţiva ani însă nu ştiu dacă voi fi în măsură să decid dacă o persoană este vinovată sau dacă a greşit sau nu. Nu mă simt bine să acuz oamenii aş vrea să las această meserie de judecător în mâna altor oameni care au sânge rece. Nu mă văd în stare să decid soarta unui om”, mi-a spus o fetiţă.

Inocenţa şi coerenţa lor m-a impresionat. Şi marţea, de obicei, nu se întâmplă nimic.

Povestea unei emoţionante zile de marţi, mâine în Zi de Zi