...perpetuum mobile...

Sting ţigara în scrumiera plină şi foaia goală stă în faţa mea...De ce? Talentul tău este inspiraţia mea..o declaraţie ce poate însemna totul sau...nimic. de data asta nimic. Literele îşi găsesc singure cursul pe tastură şi nu eu scriu, ceva din mine le îndeamnă să se aşeze în ordine. Un text ce zace, undeva în mine căutându-şi un drum, chiar dacă, poate, e unul greşit. Să mă abţin? Din nou de ce? Un „de ce?” obsedant care îşi caută poteca de ieşire. Nu există atei, există oameni care îşi neagă credinţa, oricare ar fi ea. În seara asta un eu egoist nu mai poate accepta negarea, nu ca literă de lege. Demonii s-au adunat şi cântă, pentru ultima dată cântă un...refren de undeva de sus de pe dealuri. Auzit printre picăturile unei comedii del arte prost reînviate. Am îngropat tot ce era de îngropat, am trăit aproape tot ce era de trăit. Sau nu? Mai avem ceva de degustat? O pereche de bocanci, un sul de lână, cinci cravate atârnate de clanţa uşii, zece cărţi începute şi neterminate. Câteva filme văzute şi golite de semnificaţie. Câteva iluzii aruncate...unde? la ce coş?...doar facem colectare diferenţiată. Sticlă, hârtie, plastic. Cioburi care dor, bileţelele lăsate prin casă, ambalejele care îşi aşteaptă locul în gunori. Şi încă o ţigară...nu e ultima. Prea multe frustrări pentru un singur fum. Trăim dintr-o frustrare-n alta, le consumăm într-un gând, dar nu încetăm...nu ne oprim, nu avem cum...continuăm să iubim...

Carla ne scrie despre iubire

Te iubesc! “Două cuvinte care schimbă totul. Îţi schimbă starea de spirit, îţi schimbă viaţa, îţi schimbă gândirea, te schimbă pe tine ca persoană. Tu ce simţi când spui cuiva “te iubesc”? Simţi că sufletul îţi zburdă de fericire? Simţi că ai ţopăi prin casa de bucurie şi că nimeni şi nimic nu e mai puternic decât tine în momentele acelea? Ce simţi când îţi spune cineva ”te iubesc”? Te simţi cel mai frumos copil din întreaga lume? A IUBÍ - . 1) (persoane de sex opus) A trata cu sentimente de dragoste. 2) A trata cu un deosebit atasament sufletesc IUBÍRE -. 1) v. A IUBI și A SE IUBI. 2) Sentiment de afecțiune față de o persoană de sex opus; dragoste; amor. 3) Atașament sufletesc (simpatie, prietenie, afecțiune) puternic față de cineva sau ceva. După cum ştim cu toţii, există mai multe tipuri de iubire. Iubirea faţă de părinţi, iubirea faţă de fraţi, faţă de copii, iubirea faţă de prietenii adevăraţi şi să nu uităm de simpaticele animăluţe care şi ele se bucură de iubirea noastră, a oamenilor. Însă iubirea care ne luminează sufletul şi fără de care nu putem exista este cea faţă de partenerul nostru de viaţă. Atunci când iubim ne simţim euforici de parcă nu ar exista nimic care să ne trezească din mrejele dragostei. Totul este colorat în jurul nostru, toată lumea e veselă şi ajungem să facem tot feluri de lucruri ţăcănite, din dragoste. Te iubesc pe toate limbile Pământului, dar mai ales pe limba mea. Singurul fel în care te iubesc este felul meu. Nu există doi oameni care să iubească la fel, unul dintre parteneri întotdeauna iubeşte mai mult. Oarecum e bine pentru că altfel nu ar exista sentimentul de completare, dar în acelaşi timp e şi trist pentru că unul din parteneri se simte uşor neîndreptăţit că oferă mai multe sentimente decât primeşte. Asta nu e deloc o problema, aş spune. Mi-a spus cineva ”învaţă să te bucuri pentru că oferi, nu pentru că primeşti”. Este un sentiment fantastic de plăcut să oferi, atunci când o faci din suflet. Sunt o sută de moduri de a spune cuiva “te iubesc”. Putem lăsa bileţele prin casă, ne putem împletici picioarele prin pat, putem găti din dragoste, putem scrie numele persoanei iubite pe nisipul de pe plaja mării, etc. Personal consider că există un singur mod fizic în care să spui aceste două cuvinte – îmbrăţişarea sinceră." Carla

Să-ţi spun ce este dragostea adevărată?

În urmă cu ceva timp Carla îmi scria un text despre iubire. Sincer, nu-l mai găsesc şi, recunosc, ăsta este un subiect greu de abordat. Am să o rog să-mi mai trimită o dată textul ei, dar azi am decis să scriu eu. Şi nu e deloc uşor. Aş vrea să evit şabloanele. Mai ales că în acest domeniu sunt cu nemiluita. Dacă te apuci să cauţi în îţelepciunea altora vei găsi multe definiţii, multe experienţe însumate în vorbe de înţelepciune. Dar, până la urmă, fiecare simte altfel. Aş puta acum să scriu pagini întregi, să vorbesc în ele despre diversele tipuri de iubire. Despre iubirea aceea solidă care se traduce atât de des în prietenie, despre nevoia de a consuma fiinţa celuilalt, de a o absorbi în tine pentru a te simţi întreg, despre iubirea de mamă pe care o simşi acut atunci când ţi-e rău şi proverbiala mâncare făctuă de mama te vindecă de orice. Acest sentiment cretin are atât de multe forme încât ar deveni obositoare enumerarea lor. Nu vreau nici să critic, nici să ridic în slăvi acest sentiment, indiferent sub ce formă s-ar manifesta nu putem scăpa de el. Dharles Dickens în Marile Speranţe: "Să-ţi spun ce este dragostea adevărată? E credinţă oarbă, e umilinţă fără preget, supunere şi dăruire împotriva ta însuţi, împotriva lumii întregi. Dragostea înseamnă să îţi dai inima şi sufletul întreg celui care ţi le va zdrobi."

Carla ne scrie impresii din Anglia

Endless youth Era o pauză între cursuri. Stăteam la restaurantul hotelului la care eram cazate şi urma să luăm masa de prânz. Singura masă ocupată era cea la care stăteam noi,4 cursante. Eram cu toate "apăsate" şi adormite de vremea ploioasă din acea zi, plictisite de cursurile de business english şi probabil plictisite una de cealaltă. Fiecare din noi eram cu gândul acasă. La familie, la copii, la iubit, la supa făcută de mama şi cu siguranţă la patul de acasă. Ploua într-una de azi dimineaţă şi nici măcar o plimbare la magazine nu puteam face la terminarea cursurilor. Poate va fi mai frumos spre seară. Se face ora 12:30 şi restaurantul se umple de localnicii din Bromley, care vin zi de zi la masa de pranz şi cină. Aceşti clienţi fideli sunt oameni cu vârste cuprinse între 50 şi 80 de ani. Azi a fost girls day out Azi au venit doar doamne. Toate aranjate, frumos îmbrăcate doar în culori vii, coafate, parfumate. Erau optimiste, bucuroase că au ajuns la bătrâneţe şi o trăiesc încântate. Se cunosc cu tot staff-ul hotelului şi al restaurantului. Ospătarii le sărută pe obraz, le cunosc pe nume şi ştiu deja care ce şi cum mănâncă. Sunt cu toţi o familie. Am ieşit la o ţigară în afara clădirii (pt că William de la recepţie a zis că mă amendează dacă mă prinde că fumez în cameră sau oriunde altundeva decât afară) când una dintre doamne a ieşit şi mi-a spus: "o să te laşi tu într-o zi şi eu am făcut-o" . Mi-a povestit că a fumat de la 20 de ani până la 50, dar s-a plictisit şi a renunţat. Mă uitam la ea cu admiraţie...era atât de cochetă. Acum avea în jur de 70 de ani şi încă se vedeau urme de frumuseţe pe faţa ei. Avea rimel şi o dungă subţire la ochi, purta o haină Burberry şi mirosea a parfum scump (ca să vezi ce spirit de observaţie am). Am intrat în vorbă şi cu prietenele ei şi spuneau că ele se întâlnesc o dată pe săptămână şi ies la pranz. Mi-au povestit şi de petrecerile de Crăciun pe care le organizează şi cum dansează ele până dimineaţa. Erau mortale :) Într-o altă seară din zilele trecute a fost un fel de party mai soft, tot cu bătrânei. Veneau cupluri ţinându-se de mână la 70-80 de ani, socializau cu alţii de vârsta lor, se distrau, beau vin şi bere, era o altmosferă foarte plăcută. O imagine de neuitat, cel puţin pentru mine. Ar fi minunat, chiar de vis, ca toate cuplurile din lumea asta să se iubească atât şi să fie la fel de uniţi ca şi cei pe care i-am vazut aici, în Bromley. Toate astea mă duc cu gândul la diferenţa de cultură şi de nivel de trai dintre "bătrânii" noştri şi cei de aici. Aceştia sunt vizibil bucuroşi că şi-au făcut un rost în viaţă, că şi-au ajutat copiii, i-au crescut, i-au căsătorit şi acum le-a venit rândul lor să se simtă bine. Textul meu nu va schimba nimic, nu va schimba mentalitatea bătrâneilor români ( deşi aş vrea, ar fi şi ei mai fericiţi) e doar o mică poveste despre ceea ce am vazut aici. Probabil că nu se întâmplă asta în toată Londra (pentru că în rest am văzut doar tineret, de toate tipurile, atât ziua cât şi noapte, dar despre asta o să vă povestesc altă dată) dar ar fi minunat ca toţi oamenii de vârsta a 3-a să încerce să îşi mai trăiască viaţa care le-a mai rămas. Este absolut încântător să vezi astfel de oameni care nu se lasă învinşi de bătrâneţe şi boli. O astfel de bătrăneţe îmi doresc şi eu şi vă doresc şi vouă. Carla @ Bromley, London

Exact ce ne mai lipsea

Carla a găsit pe net un articol care arată că inventivitatea umană şi cpacitatea acestei specii de a se adapta la viaţa socială poate atinge cam orice limite. Este vorba despre o şcoală de prostituţie. Eu personal sunt de acord cu legalizarea prostituţiei chiar dacă nu cred că trebuie neapărat să ai cursuri speciale pentru a practica meseria asta. Sunt de acord cu legalizarea pentru că e mai bine ca aceste lucruri să se desfăşoare într-un cadru organizat, bine supravegheat din care să intre şi la bugetul de stat decât să fie lăsat la voia sorţii şi a clanurilor mafiote aşa cum se întâmplă azi. Carla ne scrie despre cum vede ea această şcoală de prostituate. Eu mă întreb un singur lucrur: oare e suficient bac-ul profesional pentru a te înscrie la cursurile astea sau e ok chiar şi cu zece clase? „De ce mă mai mir nu ştiu. Dacă s-au scris cărţi despre cum să cucereşti un milionar imediat după căsătoria Monicăi cu Iri de ce nu s-ar face o şcoală care să te înveţe cum să te prostituezi? Era exact ceea ce lipsea omenirii în general. Şcoala de prostituţie Am citit un articol în care se scria aşa: ”O firmă din Spania abordează într-un mod ceva mai diferit piaţa muncii, oferind cursuri profesioniste de prostituţie pentru oricine doreşte să înveţe această meserie.” Deci … este ceva în neregulă cu mine şi nu îmi dau seama ..? Să fie lumea chiar atât de „open minded” şi să accepte o asemenea invenţie? Adică mie nu mi se pare ceva normal. Da, prostituate sunt, au fost şi vor fi mereu. Este cea mai veche meserie din lume, dar serios…. Să faci o şcoală de prostituţie? Şi cursurile costă 124 euro, lejer chiar. Vă rog să mă scuzaţi că mă repet dar sunt în stare de şoc. Mă gândesc la faptul că eu îmi doresc copilaşi şi până cresc ei câte invenţii de genul ăsta or să mai fie… Oricum ziarele, revistele glossy, emisiunile de la Tv sunt pline de exemple negative, dar o şcoală de prostituţie…. Parţial de acord Da. Uite aş putea face un compromis cu mine însămi şi să spun aşa: aş fi de acord cu această şcoală de prostituţie( ah, mă zgârie pe creier) dacă ar frecventa-o toate cele care deja practică meseria asta. Cele de la colţuri, cele de pe coridoarele hotelurilor de lux şi nu numai, şi în special cele de pe centură. Aş fi de acord dacă le-ar învăţa igiena personala şi intimă, dacă le-ar învăţa să folosească prezervativul, dacă le-ar explica exact cum stă treaba cu bolile cu transmisie sexuală şi alte câte şi mai câte. “Ceea ce urmează să înveţe în timpul seminariilor sexuale le va fi de mare ajutor practicanţilor acestui curs şi îi va ajuta să "câştige foarte mulţi bani, foarte simplu dar şi foarte repede", specifică firma iberică în anunţurile sale.” Păi chiar aşa. Adică de ce să meargă fetiţele la serviciu? De ce să se chinuie să lucreze pe un salariu de rahat sau să fie barmaniţe sau de ce să mai viseze vreodată fetiţele la cariere? De ce să se obosească să înveţe nopţile şi să ia lecitină în sesiuni, când ele pot să meargă la o şcoală profesionistă de prostituate!? Şi mai mult de atât, nu trebuie să învete 4,5,6 ani să aibă o meserie din care să facă nişte bănuţi pentru că uite: “Procesul de educaţie în arta prostituţiei durează o săptămână, câte două ore în fiecare zi. Odată ce au finalizat cursul absolvenţilor li se oferă un job pe post de profesori în cursurile de prostituţie.” Eu nu mai ştiu ce să zic … No more commets. Comentaţi voi.” Carla

Ştirea TABU...varianta de blog...frustrările noastre

...cele de toate zilele. Ştirea TABU este o rubrică de vineri pe care o scriu în 24 Ore Mureşene. Poate mă vor certa "şefii" dar "să trăiţi!" în această seară/noapte de marţi îmi veni un chef nebun să scriu, pe blog, până la ziarul de vineri mai este şi nervii mei nu mai suportă aşteptarea. Am greşit numărul de "ii-uri", mă scuzaţi. Am repetat a X-a din cauza matematicii, puteam la fel de bine să rămân pe vară la gramatică. Deci, despre frustrări... le avem, toţi. Le acceptăm prea puţini. "Loc de exprimare personal" ce nu e clar aici? Nu-ţi place, nu citi, mergi mai departe. 80% in site-urile de ştiri nu folosesc diacritice. Corect sau nu un "ă" şi un "â" există în limba asta cu un scop. Şi asta e o frustrare.

(Dragă Alexandra, ai o problemă cu subiectul sau modul de scriere al textelor pe care mi le trimite Carla. Bun. Ai tot dreptul. Te rog, chiar insist, să-mi trimiţi un text, despre orice. Promit să-l public. În spaţiul meu, ţi-l ofer. Un anonim care suferă, de frustrări gramaticale. Sau convenţionale?)

Revenind...

să trecem peste frustrările mărunte...să ne aplecăm puţin asupra frustrărilor care, fie că ne place sau nu, ne afectează viaţa de zi cu zi (şi aici, pentru că respect oamenii cu care am lucrat îi salut pe colegii de la Zi de Zi, nu pot scrie aceste cuvinte fără să mă gândesc la ei n.r.).

Deci...

ce urât am început, sau nu?...

Doamnă Ionela Ciotlăuş, domnule Ciprian Dobre,

În ciuda "zvonişticii" care vă zumzăie prin urechi cum că "m-a cumpărat Florea" vă aduc în atenţie următoarele:

1. conduita PNL, în ansamblul său, din ulitmele luni mă determină să mă ruşinez de orientările liberale în care am crezut mult timp.

2. Folosirea deficitară a termenilor vă aparţine, aveţi oameni valoroşi, care stau într-o penumbră politică pentru că ordinele pe filieră politică le sunt defavorabile.

3. Lăsaţi orgoliul să doarmă somnul dulce al ignoranţei. Nu de alta, dar nu există bani care să cumpere non-ignoranţa.

4. Acta, non verba!

Cometatorilor care văd, cu ochiul gramatcii, nu cu cel al minţii. Vă jur, pe ce vă este vouă sfânt, că am detestat materia asta toată viaţa mea, poate învăţaţi să depăşiţi forma şi să priviţi esenţa. dacă nici asta nu vă convine mergeţi mai departe.

Frustraţilor sexuali vă repet: spargeţi seminţe la broasca cheii. dacă asta vă ajută, eu ce aş putea să vă fac?

Criticilor, aveţi "drept la replică" pe ziar, pe blog, nu aveţi decât să înghiţiţi în sec.

În rest, nu mă condamnaţi, poate nu vă place ce şi cum scriu, poate da, poate sunteţi frustraţi, poate nu...vorba colegului Giurgea, e părerea mea, nu vă convine? Mergeţi mai departe.veţi găsi, sigur, una care să fie în asentimentul ddumneavoastră.

"You are the result of 4 billion years of evolution. Fucking act like it!"

Colega mea, Ana Maria Gajdo, scria, nu de mult, un editorial în 24 Ore Mureşene despre asumarea responsabilităţii. Am să postez la final link-ul unde puteţi citi exact ce scria Ana. Mie mi-a plăcut. Şi nu numai pentru că lucrând în presă înţeleg perfect la ce se referă ci pentru că observ, în ultima perioadă, că oamenii sunt viteji sub protecţia anonimatului sau a cvasi-anonimatului, dar atunci când vine vorba să-şi asume, să strige în piaţa publică nemulţumirea sau dezaprobarea, tac chitic şi se ascund după paiele colorate ce le ornează paharele. Aveam la un moment dat o poză de profil pe Facebook care spunea: "You are the result of 4 billion years of evolution. Fucking act like it!" (Eşti rezultatul a 4 miliarde de ani de evoluţie. Comportă-te ca atare!) Mare adevăr grăia zicala în engleză. În română adevărul rămâne nealterat. Pentru că, dacă tot ne pretindem homo sapiens sapiens, bipezi cu gândire logică ce au depăşit stadiul nevoilor primare, înseamnă că avem şi capacitatea de a ne comporta ca atare. Fiecare are dreptul la o opinie. De la extratereşti, atentatele din 11 septembrie, pantofi, Facebook, literatură, muzică, politică etc, indiferent de subiect, fiece biped care doreşte a se numi om poate avea propria sa părere. Mai mult, trăind într-o lume liberă, are dreptul de a-şi exprima respectiva părere. Nu am să fac acum teoria libertăţi de exprimare, atât de prost înţeleasă de unii. Am să observ, umil chiar, că mulţi au opinii, au dreptul să şi le exprime, dar o fac "la colţ", fără să şi le asume. Mai mult, chiar, se folosesc de diverse "deghizări" pentru a transmite mesaje, cred ei, "subliminale". Ştiu, am spus că nu am să fac teoria liberei exprimări, dar trebuie să subliniez câteva lucruri. Această liberă exprimare, atât de des folosită de unii drept stindard de atac, NU înseamnă că poţi spune ce vrei, cum vrei. Trebuie, cred eu, să ţi cont de dreptul celui de lângă tine de a spune ce doreşte să spună. Trebuie să ai capacitatea de a accepta că alţii pot avea alte puncte de vedere, chiar radical diferite de al tău şi, o dată ce emiţi oareşce pretenţii de inteligenţă, trebuie să-ţi asumi ceea ce spui. Poate e greşit, poate nu e general acceptat de societate, poate e chiar scris cu greşeli gramaticale. Oricum, este un punct de vedere, are dreptul să fie exprimat şi, mai ales, trebuie asumat.

http://www.24deoremuresene.ro/articole/detalii-stire/inapoi/stii-tv-24-ore-radio-son/articol/fiecare-sa-isi-asume-responsabilitatea.html