Despre imagine şi stil cu Nicolas Vartan (II)

„Oamenii politici din România au sărit câteva etape de educaţie”

Rep.: De ce trebuie să înţeleagă oamenii politici ce este un consilier de imagine?
N.V.: În general oamenii politici din România au sărit câteva etape de educaţie. Asta este problema. Dacă nici măcar astăzi nu există funcţia de consilier de imagine personală la ministere, instuţii şi la persoanele publice, în general. Mă întreb ce curaj au ca să se expună în media când ei ştiu foarte bine că nu funcţionează când un vot depinde de imaginea ta. Mereu povestesc această mică anecdotă de la alegerile din SUA când a fost ales Kennedy preşedinte. Situaţia era următoarea: Nixon, adversarul său era un om cu greutate şi experienţă iar Kennedy era un necunoscut, un playboy, nu-l cunoştea nimeni, zâmbea frumos şi era bronzat, dar în rest nu avea nimic la activ greu, politic vorbind, era un necunoscut. Nixon era foarte bolnav, tocmai ieşise din spital şi arăta ca dracu la interviul televizat, celebrul interviu televizat. Toată lumea se aştepta ca câteva sute de mi de americani să treacă de partea lui Kennedy dacă va reuşi la interviu. Consilierii de imagine i-au recomandat să-şi schimbe cămaşa pentru că, la acea oră, televiziunea era alb-negru iar el avea cămaşă albă. Aceştia i-au spus că această cămăşa o să-i taie gâtul la televizor. I-au recomandat o cămaşă bleu pentru ca trecerea de la corp spre faţă să fie mai discretă şi să nu apară şters pe micul ecran. A acceptat cu greu acest lucru. Apoi nu a vrut să se machieze şi îi sclipea faţa. Asta creează un discomfort spectatorului şi poate denota fie că respectivul nu e sigur pe el, fie că are emoţii sau chiar o lipsă de igienă. Până la urmă a acceptat să-şi pună un pic de pudră pe faţă. Toate aceste lucruri au făcut ca în acea seară, când s-au numărat voturile câteva milioane au trecut de partea lui Kennedy. Sigur nu doar din cauza asta, dar asta a fost esenţialul. Lumea era sătulă de război şi de bătrâni care nu-i duc nicăieri.

Rep.: Cum vezi stilul românilor?
N.V.: Cei din străinătate sunt mult mai conştienţi de importanţa imaginii în reuşita unei cariere, în reuşita unui discurs, în orice demers profesional sau personal pe care îl faci şi nu îşi permit să facă gafe. În România, şi se ştie foarte bine lucrul acesta, este o societate de tip second-hand. Nu ştiu ce au făcut 20 de ani pentru că este imens, este o generaţie în care nu se vede nimic. Eu totdeauna am spus că suntem un popor „pitoresc” şi m-am săturat să nu te creadă nimeni sau să-ţi pună la îndoială competenţa ta ca profesionist şi ca specialist în orice ar fi când te vede cum arăţi. Ca un cerşetor, ca un om care nu judecă. Toată strada românească şi toată televiziunea românească, pentru că cea mai bună metodă să înţelegi unde se situează o ţară ca nivel de standard de viaţă, de calitatea comunicării, de unitate, de integrare socială, arată un popor înapoiat, care a fost oprit din istoria lui câteva zeci de ani, şi apoi acum am trecut la o chestie, deşi suntem europeni, suntem de fapt nişte păsărele exotice din America de Sud. Toată cultura românului este telenovelă sau falsele vip-uri de 3 lei, inculte şi cu fundul gol de la TV.

Rep: Care este cea mai mare greşeală pe care un om politic o poate face, din punct de vedere al vestimentaţiei?
N.V.: Nu se poate ca oamenii politici să apară la televizor în mânecă scurtă. Este indamisibil, cum să te îmbraci într-un lucru care nu există. Cămaşa cu mânecă scurtă este un lucru pentru viaţa privată sau este pentru uniforme. Niciodată un om nu-şi poate permite să apară în faţa nimănui într-o chestie profesională în cămaşă cu mânecă scurtă. Dacă vrei să fi schic pentru că trebuie să ţinem ochii pe tendinţe şi să trăim în epoca noastră, poţi să pui un polo, tricuo cu guleraş şi cu un costum de in şi este ok. La bărbaţi este interzis.

Rep: Reproşezi străzii varietatea sau uniformitatea?
N.V.: Strada este uniformă. Toată lumea are panaloni trei sferturi. Toţi sunt diformi, pentru că nu au nicio noţiune despre ce înseamnă silueta, iluzia optică, cum se lucrează cu culoarea care este o armă extraordinară în comunicare. Dacă o foloseşti prost nici nu exişti, eşti şters din faţa omului. Dacă şti să o foloseşti te susţine fără prea mari eforturi pentru că vorbeşte în locul tău. Orice culoare trasnmite un mesaj subliminal. Chiar dacă ai aceste noţiuni şi de duci să faci cumpărături nu au ce să cumperi pentru că nu e decât o turcismă şi o ucraineană, un second hand. Nu se poate.

_va urma_