Rep.: Dacă magazinele din România nu sunt bune, unde facem cumpărăturile?
N.V.: Cei peste 150 de clienţi cu care am lucrat la Bucureşti în ultimii doi-trei ani au înţeles foarte bine şi nici nu mai vor să audă de România. Cumpărăturile se fac la Paris, la Milano, la New York, pentru că sunt mult mai ieftine, sunt de marcă şi ai garanţia unei calităţi care te serveşte multă vreme. În România, în schimb, mai există posibilitatea să îţi faci haine la comandă, ceea ce nu mai există în occident pentru că costă sume fabuloase. Ori aici încă se poate, mulţi oameni au maşini, ştiu să coasă, deci nu e mare lucru pentru că materiale sunt. Nu contează atât de mult de unde ai cumpărat ceva, ceea ce contează este să-ţi stea bine. Haina, în sine, nu are nicio valoare. Dacă ea te serveşte şi îţi serveşte cauza atunci capătă o funcţionalitate, altfel nu are niciun sens. Absolut niciun sens. Am renunţat de mult la podoabe şi la reguli somptuoase şi la ornamentaţie pentru că nu mai e nevoie. Viaţa este altfel. Trebuie să ţinem cont de progresul şi de evoluţia socială, de evoluţiile psihologice, de schimbările economice.
Rep: De fapt, ce reproşezi societăţii româneşti?
N.V.: Nu se simte nicăieri dinamism, optimism, acţiune, activitate, unde este senzualitatea. Chiar dacă nu vorbim despre profesie, vorbim despre individ, ca să se simtă bine, să se simtă înţeles, să se simtă iubit, să fie văzut, să nu fie şters în mulţime. Când vorbesc cu oamenii observ că nu sunt conştienţi poate, dar spun Doamne e aşa un lucru nepaipomenit, pentru că îţi schimbă viaţa. Spun da, dar dumneavoastră de ce nu vă gândiţi pentru că de aceea sunt consilieri în jurul nostru ca să ne ajute, să luăm pe scurtătură drumul şi să ajungem acolo unde vrem.
Rep: Ce reguli de bază ar trebui să urmărim?
N.V.: Întotdeauna trebuie să-ţi pui întrebările corecte. Cine sunt? Câţi ani am? Unde merg? Numai aşa poţi să asiguri echilibrul cu locul unde te duci, cu oamenii cărora te adresezi şi ce vreau să obţin prin acţiunea pe care o fac. Care este mesajul pe care vreau sa-l transmit. În funcţie de asta poţi să şti exact ce trebuie să faci şi ce nu trebuie să faci. Trebuie să fi sincer cu tine. Trişarea nu funcţionează niciodată.
Rep: Trebuie să fii mereu la modă?
N.V.: Moda intervine în imaginea de sine la sfârşit. Înainte de toate este cunoaşterea de sine. Trebuie să ştii exact cine eşti, ce fel de morfologie ai, în funcţie de tipurile de morfologie prinicipală care există. De exemplu, la femei idealul de morfologie este clepsidra, asta înseamnă că umerii şi şoldurile sunt echilibrate şi talia este marcată. În funcţie de acest lucru ştim cum să ne îmbrăcăm, cum să echilibrăm lucrurile. Dacă nu avem această morfologie, care nu există la 90% din populaţie, atunci aducem corectările necesare, prin croi, prin culoare, prin volum, prin imprimeuri, prin calitatea texturii materialului s.a.m.d. Totul se poate face, nu e niciun secret, nu am inventat nimic. De când e lumea lume aceste lucruri există, dar nu sunt puse conştient în servirea persoanei, asta este problema, cu atât mai mult cu cât suntem o lume globalizată şi amestecată ne adresăm oamenilor care nu au aceeaşi educaţie şi cultură cu noi. Nu au fost la aceeaşi şcoală cu noi, în satul nostru şi nu au aceleaşi reprezentări simbolice sau nu au aceeaşi vectori de imagine ca noi. Atunci trebuie să putem comunica cu toată lumea, să convingem pe toată lumea. Nu numai atât să convingem, trebuie să anticipăm şi să influenţăm cu eleganţă în favoarea noastră ca să obţinem ceea ce ne dorim. Avem un scop, dacă nu avem niciun scop nu avem de ce să discutăm despre imagine pentru că nu e nici bine, nici rău. Nu aceştia sunt termenii că e bine sau nu e bine. E convingător sau nu e convingător, e credibil sau nu e credibil. Te-a făcut de râs sau nu te-a făcut de râs. Trebuie să urmărim aceşti indici în fiecare secundă. Când nu vorbim, înainte de a spune „Bună Ziua”, deja am spus aproape totul despre noi.
_Va urma _
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu