Citatul zilei, episodul 4

“Mi-am amintit de o dimineaţă în care am descoperit gogoaşa unui vierme de mătase în scorbura unui copac, în clipa când fluturele sfărma învelişul şi se pregatea să iasă. Am aşteptat o bună bucată de timp, dar prea întârzia să iasă şi eram grăbit. Enervat, m-am aplecat şi am început să îl încalzesc cu rasuflarea mea. Il incalzeam nerabdator si minunea a inceput sa se infiripe sub ochii mei, intr-un ritm mai rapid decat al naturii. Invelisul s-a desfacut, fluturele a iesit tarandu-se, si n-am sa uit niciodata dezgustul de care am fost cuprins atunci: aripile ii erau inca lipite si se chinuia zbatandu-se cu tot trupusorul lui sa si le desfaca. Aplecat asupra lui, il ajutam cu rasuflarea mea. In zadar. O rabdatoare maturatie era necesara, si desfacerea aripilor trebuia sa se faca incet, la soare, acum era prea tarziu. Rasuflarea mea obligase fluturele sa se iveasca, mototolit inainte de soroc. Se zbatea disperat si dupa cateva secunde mi-a murit in palma. Cred ca acel mic cadavru e cea mai mare greutate pe care o am pe constiinta. Pentru ca azi inteleg foarte bine, fortarea marilor legi e un pacat de moarte. In treburi din astea nu trebuie sa ne grabim, sa fim nerabdatori, ci sa urmam cu incredere ritualul vesnic. Ah! daca acel fluturas ar putea sa imi zboare mereu pe dinainte si sa imi indice calea.” Nikos Kazantzakis-Alexis Zorba