Câteodată un gol imens mă năpădeşte şi încep să-mi aduc aminte lucruri şi oameni pe care am încercat să-i trec sub cortina timpului. Nu ştiu de ce aş vrea ca lucrurile să fie la fel de simple cum erau cu ceva ani în urmă, cu toate că simplitatea asta e doar o iluzie, un vis scornit de o imaginaţie bolnavă care atunci când se plictiseşte scorneşte în trecut feţe şi întâmplări care nu ar trebui să iasă din scorbura în care au fost îngropate. Ce penibil!!!! Cât de uşor ne este să ne complicăm inutil viaţa şi să analizăm totul în zeci de mi de feluri. Orice ar fi creat fiinţa asta stupidă care se numeşte OM a făcut o mare greşeală: I-A PERMIS SĂ GÂNDEASCĂ! Ar trebui să nu mai gândim, să ne bucurăm pentru o frunză sau o rază de soare, pentru un zâmbet sau o lacrimă pur şi simplu, doar pentru că există. Suntem autorii morali a tuturor tragediilor şi gândurilor negre care ne bântuie nopţile. De fapt, creatura asta primară n-ar putea supravieţui fară dezastre, tragedii şi alte lucruri de genul astă şi, cum natura are limitele ei, găsim felurite modalităţi de-a inventa noi înşine noi şi noi tragedii stupide care de fapt există doar în bolnava noastră imaginaţie. Un individ scrie o poezie la fel cum stau şi eu şi scriu aiurelile astea târziu în noapte. După câţiva ani alt individ o găseşte simpatică şi începe să analizeze: de ce a folosit cuvântul astă? Oare ce vrea să spună cu asta? NIMIC!!!!!!!!!!!!! Poate pur şi simplu se plictisea. Te-ai gândit vreodată că omul acela a aşternut nişte cuvinte pe o bucată de hârtie fără să vrea să spună nimic? Te-ai gândit vreodată că poate acele cuvinte erau pur şi simplu în el şi au găsit un moment când omul nostru nu gândea şi s-au gândit să iasă afară? Dacă răspunsul este nu înseamnă că ar trebui să încerci să nu te mai gândeşti, mai şti ce operă ai putea scoate la iveală. Asta fac eu acum, încerc să nu mai gândesc pentru ca să pot crea, înerc să nu mai gândesc pentru că fiecare gând îmi provoaă o durere asurzitoare de ceafă şi mă împiedică să mă bucur pentru că trăiesc, iubesc şi sunt iubită, respir, ninge, mi-e bine, fumez şi uite aşa uit, sub povara gândurilor idoate, că lumea şi viaţa înseamnă mai mult deât banalul cotidian, decât orice pot eu concepe prin gând.
SĂ TRĂIM DECI!!!
Fain!
RăspundețiȘtergere