Despre absenţa oamenilor toxici

Fie că ne place sau nu să recunoaştem, suntem înconjuraţi de oameni toxici, oameni care e plâng toată ziua, oameni care au uitat să se mai bucure de lucrurile mărunte, oameni prea obosiţi şi prea stresaţi ca să observe că au ajuns să le facă rău celor din jur. Am încercat să pun o distanţă între asemenea oameni şi mine, am încercat şi în mare parte cred că am reuşit. A iubi, înainte de toate, indiferent că iubeşti viaţa, un om, un animal, un copac sau ce vreţi voi. Să iubeşti pur şi simplu de dragul de a iubi. Am în jurul meu mulţi oameni minunaâi. Din acest punct de vedere mî consider unul dintre cei mai bogaţi oameni din oraşul acesta mizer de multe ori. Acelor oameni care au fost alături de mine mereu, indiferent cât de nasol a fost să stai lângă un om cu sensul pierdut:

"I-am zis migdalului
Frate, vorbeşte-mi despre Dumnezeu,
Şi migdalul a înflorit."

"Dacă nencesitatea, fascinată de cântecul unui suflet de om de pe pământ, ar putea să-şi schimbe cursul! dacă am putea, prin plâns, prin râs, prins cântec, să creăm o altă lege care să facă ordine în haos! De-ar putea glasul blând, lăuntric, să acopere urletul acela! Când sunt binedispus ori mânios, când mă apropii de omul pe care îl iubesc, când nedreptatea mă sugrumă şi îmi ridic glasul rebel împotriva Domnului, a diavolului, ori a trimişilor lor pe pământ, aud cum monştrii din mine urlă şi izbesc portiţa lăuntrică mai să o spargă, să iasă din nou în lumină şi să apuce armele! Sunt cel din urmă şi cel mai iubit vlăstar şi nu le-a mai rămas altă speranţă, nici alt refugiu decât în mine! Dacă le-a mai rămas vreo răzbunare, vreo bucurie ori vreo suferinţă, numai prin mine o pot împlini. Dacă voi muri, vor pieri odată cu mine. O armată de monştri păroşi vor coborâ âmpreună cu mine în mormânt. Poate de aceea mă chinuie şi sunt atât de grăbiţi, de aceea tinereţea mea a fost atât de nerăbdătoare, de nesupusă şi de chinuită."

Foto: Marta Bevacqua
Citate: Nikos Kazantzakis