SCENA II

SCENA II

(Mandy şi Mike stau în living pe canapea. Pe masă se află un dosar voluminos şi un plic normal. Beau cafea şi fumează)

MANDY: Spune-mi ce ai reuşit?

MIKE: Ţi-am spus la telefon şi rezultatul e în faţa ta.

MANDY: Fă-mi un rezumat.

MIKE: Uite cum stă treaba...ăăă...Sigur nu a fost dificil ce m-ai rugat să fac. Ai în dosar absolut toate datele pe care le-ai cerut. În legătură cu banii, nu am cum să-ţi dau toată suma acum, dar ai aici (arată înspre plic) o parte care te va acoperi până săptămâna viitoare. Luni îţi dau restul. (Ia dosarul voluminos în mână) Eşti sigură că vrei să faci asta?

MANDY: (ia plicul şi numără banii) 2.000 de euro din 5.000 nu e rău şi la cum arată dosarul ăla cred că am să găsesc acolo tot ce-mi trebuie. Ştiam eu că eşti omul potrivit pentru job-ul ăsta.

MIKE: (ţine încă dosarul în mână) Mandy, te mai întreb o dată. Eşti sigură că vrei să deschizi dosarul ăsta?

MANDY: Nu suport să nu ştiu.

MIKE: Nu te-ai schimbat deloc.

MANDY: Scumpule, dacă ai de gând să-mi ţi acum teorii despre drepturile omului şi alte maimuţăreli din seria asta las-o baltă. Nu am apelat la tine pentru că ai fi vreun stâlp al moralităţii.

MIKE: Moralitatea n-are a face. Vreau să fi sigură că vrei să faci asta. Dacă citeşti ce e aici nu te văd bine. Ţi-am cerut doar să te mai gândeşti puţin.

MANDY: M-am gândit de 100 de ori. M-am răzgândit de 1.000 de ori înainte să apelez la „serviciile” tale. Nu este altă soluţie. Îmi trebuie un motiv să urăsc. Un motiv concret. Altfel o să mă arunc de pe bloc şi la cât de bine îmi ies lucrurile în ultima vreme am ferma convingere că dacă o fac îmi rup dracului piciorul şi iaraşi nu am rezolvat nimic.

MIKE: (râde) Eşti culmea!

MANDY: Poate. Apreciez grija ta. Ştiu deja cam tot. Ceea ce e în dosar nu poate decât să-mi confirme sau să-mi infirme ceea ce ştiu. De obicei am dreptate.

MIKE: Poate de data asta te înşeli.

MANDY: Nu prea am obiceiul.

MIKE: (pune dosarul pe masă) Cum consideri. Cred că acum suntem chit. Ca prieten sper să te mai gândeşti şi să nu iei decizii pripite.

MANDY: Tu şti ce e în dosar.

MIKE: Normal şi nu sunt cele mai bune veşti pentru tine. Uite ce e. Ai fost alături de mine într-un moment dificil. Pe scurt, m-ai scos din rahat când nu dădea nimeni doi bani pe mine. Eu nu uit lucrul ăsta. Ştiu că eşti un om raţional, sufletist şi multe altele. Nu stau să-ţi fac acum statuie, dar răul, de genul celui care e în dosar, poate corupe până şi pe cel mai bun om. Sper să nu fie şi cazul tău.

MANDY: Sfinţenia mea îţi promite că nu va face gesturi necugetate. Acum eşti mulţumit?

MIKE: Nu e vorba dacă sunt sau nu sunt mulţumit. Puţin îngrijorat. Atâta tot. Dacă mai ai nevoie de ceva şti unde să mă găseşti.

(Mike se ridică şi pleacă. Mandy rămâne pe canapea cu dosarul pe măsuţa din faţă.)

(heblu)