Juniorul meu, cum îmi place să-i spun încă din liceu, mi-a trimis un text. Îl public aici pentru că e scris din suflet şi descrie, cu adaptările de rigoare, ceea ce simt şi eu în anumite momente.
“Fericrea mea ??? La naiba…
Ştiu, recunosc, cu greu, dar o fac….ştiu ca nu sunt un om bun. Din păcate nu mai sunt. Am fost o dată, dar pe parcursul vieţii am pierdut această calitate.
Aş vrea să mai fiu o dată un om bun, să fiu cel mai bun, cel mai corect, cel mai onest om din lume, aş vrea să zică prietenii mei despre mine că sunt un om excepţional, dar nu sunt. Aş vrea să nu fi minţit niciodată oamenii pe care îi iubeam, aş fi vrut să nu fi înşelat pe nimeni nici măcar cu gândul, aş fi vrut să nu fi avut niciodată gânduri negre şi aş fi vrut ca părinţii mei să fie mândrii de unica lor, frumoasă, deşteaptă şi mirobolantă fiică. Aş fi vrut să fac alţi oameni fericiţi.
Din păcate, în această “călătorie” numită viaţă, ne dăm cu capul de situaţii dureroase, situaţii neaşteptate şi situaţii care îţi marchează existenţa de multe ori nu în sensul bun. Ajungi să te simţi ca o măsuţă de cafea fără un picior. Nu stă ceşcuţa de cafea pe ea ….aşa cum nici la mine nu au stat sentimentele bune, încrederea, siguranţa etc. Doar eu- măsuţa. Egoism, “calitate” care am dobândit-o pe parcurs.
Dacă ar fi să mă gândesc la toate situaţiile care mi-au creat această stare ar însemna să cad într-un abis mai adânc decât cel în care mă aflu în prezent. Aş putea rapid să mă gândesc doar la toate relaţiile eşuate, la timpul pierdut, la sentimentele investite, la nopţile nedormite, la ignoranţă, la dorul de după despărţire, la mirosul lui, la felul în care îşi aranja cămaşa în pantaloni, la felul în care îşi sufla nasul, la cum nu se dădea cu cremă etc…
Nu pot spune că nu am şi eu demonii şi piticii mei, care, de multe ori, chiar fac party cu DJ în interiorul meu, dar tânjesc şi eu după puţină fericire.
Cu toţii tânjim la fericire, dar până la urmă ce înseamnă asta???
Adică fericirea se presupune că înseamnă a fi fericit în fiecare zi, nu doar 2-3 zile pe săptămână…să fi fericit ca te-ai trezit dimineaţa, să fi fericit ca mergi la birou, să fi fericit că trebuie să duci cafelele şefilor tăi, să zâmbeşti 80% din zi, să râzi cu poftă, să conduci cu viteza luminii să ajungi acasă să îţi săruţi iubitul, să devii o bucătăreasă profesionistă din dragoste, să cânţi la duş….mai exista asta?
Mă gândesc când am avut aceste sentimente ultima dată… Fericirea mea??? La naiba….am pierdut-o!! a trecut pe lângă mine!!! Vine?? Am simţit-o??? hm….sunt foarte confuză….Nu ştiu …cred că a murit!!! dar eu totuşi sper, că deh..speranţa moare ultima şi aştept cu nerăbdare învierea fericirii mele.”
Carla
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu