În fiecare an, echipa Zi de Zi încearcă să acopere cât mai multe dintre festivităţile de absolvire ale liceelor din oraş, indiferent că se numesc Grup Şcolar sau Colegiu Naţional. De ce? Simplu: este un moment important pentru mii cetăţeni ai acestui oraş. În viaţa unui tânăr este poate cel mai important moment. Deciziile pe care cei care au lăsat copilăria în urmă trebuie să le ia în această perioadă le vor afecta probabil întreaga viaţă.
Este adevărat că festivităţile blochează practic circulaţia în oraş, mai ales când se suprapun cu zilele oraşului. Un mic sacrificiu pentru generaţia viitoare. Şi cei care în aceste zile s-au bucurat de larma creată în oraş din cauza lor vor avea cuvinte nu tocmai politicoase către cei care îşi vor organiza festivităţile peste zece ani.
Pe teren fiind în demersul nostru de a scrie despre cât mai mulţi absolvenţi, am ajuns joi dimineaţă la ora 9.00 la festivitatea de absolvire de la Grupul Şcolar "Gheorghe Şincai". Chiar dacă liceul nu mai funcţionează în locaţia de acum 10 ani când eu eram proaspăt absolvent, am retrăit oarecum emoţiile pe care le aveam atunci. Sigur mulţi dintre cei care mi-au fost profesori la acest liceu în trecut au părăsit corpul profesoral. Pe o parte i-am revăzut joi chiar dacă timpul nu mi-a permis să stau de vorbă cu ei. (de la 10.00 trebuia să fiu la altă festivitate)
Spuneam că m-am emoţionat pentru că azi voi participa la întâlnirea de 10 ani de la terminarea liceului. Din păcate va fi o adunare restrânsă. Spun din păcate pentru că marea majoritate a foştilor mei colegi nu vor participa la acest moment. Motivele lor sunt diverse şi am încercat, în măsura în care construcţia mea internă îşi permite, să-i înţeleg pe fiecare. Nu am fost cea mai unită clasă şi cred că există încă multe resentimente care îi fac pe unii să uite un lucru pe care eu îl consider important. Am ajuns la Şincai în clasa a X-a şi trei ani de zile am petrecut multe ore în compania aceloraşi oameni. Indiferent cum au fost ei, indiferent cum sunt acum cred că trebuie să arătăm respect faţă de o tradiţie care are menirea de a-ţi reaminti cine ai fost, cine eşti şi unde vrei să ajungi. Poate nu mai avem nimic în comun acum, poate nu am avut niciodată foarte multe lucruri în comun, dar am fost colegi şi chiar dacă anii, distanţele şi mentalităţile ne-au schimbat, undeva în noi rămânem nişte elevi care, la un moment dat au făcut parte din acelaşi colectiv. Raluca Mureşan şi Ana Moca, fostele mele colege au depus reale eforturi pentru a lua legătura cu cât mai multă lume şi am tot respectul pentru eforturile organizatorice pe care le-au depus. Sper, încă, cu toate că mai sunt numai câteva ore, să avem surprize şi colegi care nu erau foarte siguri sau care îşi găseau tot felul de scuze să se răzgândească măcar în al 12-lea ceas. Nu de alta, dar la un moment dat am certitudinea că vor regreta că au pierdut acest moment.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu