Zmeul şi merele de aur

În grădina fermecată Zmeul îşi păzea merele de aur. Mulţi cavaleri doreau să ajungă la unul din aceste fructe dar le era temă. Auziseră cu toţii de zmeul cel fioros, dar niciunul nu stătuse cu el faţă-n faţă. Teama îi împiedica să se apropie prea tare de gardul cel mare de fier forjat care înconjura grădina. Stăteau la câţiva metri depărtare şi îi auzeau doar mormăiturile şi răgetele. Într-o zi un băiat mic şi pricăjit trecu pe lângă grădină şi văzu mulţi cavaleri adunaţi acolo. Le ascultase povestea şi decise să se întoarcă spre seară să încerce să vadă cum arată zmeul ăsta şi cel face atât de fioros. Zis şi făcut. Seara după ce cavalerii se întoarseră la casele lor se apropie de grădină şi intră încet pe poarta cea mare. NU văzu nimic, auzi doar un sforăit înfundat. Se apropie de creatura din faţa lui şi privi atent. Zmeul îi simţi prezenţa şi se ridică în picioare. Băiatul, deloc impresionat de ce avea în faţa ochilor îl întrebă: "De ce la toţi cavaleri le e frică de tine? Nu eşti deloc aşa de fioros." Zmeul rupse un măr de aur dintr-un copac şi îi spuse: "Pentru că aşa au învăţat ei. Ei sunt cavaleri, eu sunt zmeu, deci trebuie să fiu fioros şi ei trebuie să se teamă." "Bine, dar merele tale nici măcar nu sunt de aur."