No other comment

Filosofii, cred, ne spun că a greşi este omenesc. În micimea noastră ne consolă adăugând că a ierta este divin. Dar nici greşeala, nici iertarea nu pot exista una fără cealaltă. De ceva vreme, chiar dacă nu la intervale regulate, văd că unii se tot înţeapă. Dau şi primesc cu dezinvoltura unor adevăraţi boxeri profesionişti. Doar că „mişcările” lor sunt departe de a fi profesioniste. Şi chiar dacă am putea avea o dezbatere întreagă legată de natura divină a iertării sau de cea umană a greşelii, în cazul de faţă nu cred că vreunul e mai mult sau mai puţin divin. Nici mai mult sau mai puţin uman. Doar oameni mici. Oamenii pot şi trebuie cred eu să aibă păreri diferite, acelaşi subiect poate fi văzut din multe perspective şi atât timp cât acestea sunt analizate din punctul de vedere al argumentelor pro şi contra toată lumea are ceva de învăţat. În ultimul timp, însă, se pare că de la tălpică la opincă moda e să ataci, personal, să-ţi alegi adjectivele cele mai urâte care pot caracteriza o persoană. Cred că suntem singura ţară din lumea asta în care Preşedintele şi Primul Ministru au făcut un pact prin care se obligă să se adreseze unul altuia respectuos. Şi să nu-şi facă publice caracterizări denigratoare. Peştele de la cap se-npute, nu? Ei bine mai avem şi noi cunoştiinţe care se pare că nu pot „coabita” nici măcar în mediul virtual. Totuşi o urmă de respect ar fi de apreciat. Că doar ne credem ce va mai deştepţi decât ei.