luni, 18 iulie 2011

Jur că-mi plac unghiile!!!

Recunosc! Am o problemă cu unghiile mele. Le rod. Prost obicei, ştiu şi, dacă din întâmplare uit cumva, sunt destui care să-mi aducă aminte lucrul ăsta. Acestea fiind spuse şi cu riscul de a-mi ridica femeile în cap vreau să scriu despre unghii. În urmă cu ceva ani, când criza nu-şi arătase colţii, vinerea era seara fetelor. "Gaşca" de câte 7 sau 8 gagici mergeam în oraş, ba la un restaurant, ba prin club sau amândouă. Într-o astfel de seară am decis să mergem "La Mitică". La un moment dat, una dintre prietenele mele o întreabă pe o alta: Tu unde mergi la unghii? Acolo în gang? La auzul acestor cuvinte am avut convingerea fermă că va urma o discuţie lungă la care eu nu voi lua parte. În următoarele zeci de minute, nu ştiu câte zeci, din punctul meu de vedere puteau să treacă 10 ore, am aflat tot ce nu vroiam să ştiu despre acest subiect. Unde, cine, ce modele face, cât costă. Unghii false. Înţeleg, desigur, perfect de ce femeile au obsesii cu chestiile astea. Motivele nu sunt foarte departe de meşe, machiaj, vopsit de păr, tocuri, fuste, ciorapi, implanturi, liposucţii şi lista poate continua lung şi bine. Fiecare cu piticii lui, spun eu, şi nu mă bag în piticii celorlalţi. DAR, nu pot să înţeleg ceva. Nu s-a ajuns cam prea departe? Pe bune. Ţine-ţi minte cum ziarele promovau tineri scriitori publicând romane în seriale scurte? În curând vom avea unghii false digitale pe care vei putea citi întregi romane, la fel de digitale sau blogurile unora cu pitici. Poate nici nu e o idee rea. Se mai cultivă nişte Pitzi?

2 comentarii: