Exact ce ne mai lipsea

Carla a găsit pe net un articol care arată că inventivitatea umană şi cpacitatea acestei specii de a se adapta la viaţa socială poate atinge cam orice limite. Este vorba despre o şcoală de prostituţie. Eu personal sunt de acord cu legalizarea prostituţiei chiar dacă nu cred că trebuie neapărat să ai cursuri speciale pentru a practica meseria asta. Sunt de acord cu legalizarea pentru că e mai bine ca aceste lucruri să se desfăşoare într-un cadru organizat, bine supravegheat din care să intre şi la bugetul de stat decât să fie lăsat la voia sorţii şi a clanurilor mafiote aşa cum se întâmplă azi. Carla ne scrie despre cum vede ea această şcoală de prostituate. Eu mă întreb un singur lucrur: oare e suficient bac-ul profesional pentru a te înscrie la cursurile astea sau e ok chiar şi cu zece clase? „De ce mă mai mir nu ştiu. Dacă s-au scris cărţi despre cum să cucereşti un milionar imediat după căsătoria Monicăi cu Iri de ce nu s-ar face o şcoală care să te înveţe cum să te prostituezi? Era exact ceea ce lipsea omenirii în general. Şcoala de prostituţie Am citit un articol în care se scria aşa: ”O firmă din Spania abordează într-un mod ceva mai diferit piaţa muncii, oferind cursuri profesioniste de prostituţie pentru oricine doreşte să înveţe această meserie.” Deci … este ceva în neregulă cu mine şi nu îmi dau seama ..? Să fie lumea chiar atât de „open minded” şi să accepte o asemenea invenţie? Adică mie nu mi se pare ceva normal. Da, prostituate sunt, au fost şi vor fi mereu. Este cea mai veche meserie din lume, dar serios…. Să faci o şcoală de prostituţie? Şi cursurile costă 124 euro, lejer chiar. Vă rog să mă scuzaţi că mă repet dar sunt în stare de şoc. Mă gândesc la faptul că eu îmi doresc copilaşi şi până cresc ei câte invenţii de genul ăsta or să mai fie… Oricum ziarele, revistele glossy, emisiunile de la Tv sunt pline de exemple negative, dar o şcoală de prostituţie…. Parţial de acord Da. Uite aş putea face un compromis cu mine însămi şi să spun aşa: aş fi de acord cu această şcoală de prostituţie( ah, mă zgârie pe creier) dacă ar frecventa-o toate cele care deja practică meseria asta. Cele de la colţuri, cele de pe coridoarele hotelurilor de lux şi nu numai, şi în special cele de pe centură. Aş fi de acord dacă le-ar învăţa igiena personala şi intimă, dacă le-ar învăţa să folosească prezervativul, dacă le-ar explica exact cum stă treaba cu bolile cu transmisie sexuală şi alte câte şi mai câte. “Ceea ce urmează să înveţe în timpul seminariilor sexuale le va fi de mare ajutor practicanţilor acestui curs şi îi va ajuta să "câştige foarte mulţi bani, foarte simplu dar şi foarte repede", specifică firma iberică în anunţurile sale.” Păi chiar aşa. Adică de ce să meargă fetiţele la serviciu? De ce să se chinuie să lucreze pe un salariu de rahat sau să fie barmaniţe sau de ce să mai viseze vreodată fetiţele la cariere? De ce să se obosească să înveţe nopţile şi să ia lecitină în sesiuni, când ele pot să meargă la o şcoală profesionistă de prostituate!? Şi mai mult de atât, nu trebuie să învete 4,5,6 ani să aibă o meserie din care să facă nişte bănuţi pentru că uite: “Procesul de educaţie în arta prostituţiei durează o săptămână, câte două ore în fiecare zi. Odată ce au finalizat cursul absolvenţilor li se oferă un job pe post de profesori în cursurile de prostituţie.” Eu nu mai ştiu ce să zic … No more commets. Comentaţi voi.” Carla

Ştirea TABU...varianta de blog...frustrările noastre

...cele de toate zilele. Ştirea TABU este o rubrică de vineri pe care o scriu în 24 Ore Mureşene. Poate mă vor certa "şefii" dar "să trăiţi!" în această seară/noapte de marţi îmi veni un chef nebun să scriu, pe blog, până la ziarul de vineri mai este şi nervii mei nu mai suportă aşteptarea. Am greşit numărul de "ii-uri", mă scuzaţi. Am repetat a X-a din cauza matematicii, puteam la fel de bine să rămân pe vară la gramatică. Deci, despre frustrări... le avem, toţi. Le acceptăm prea puţini. "Loc de exprimare personal" ce nu e clar aici? Nu-ţi place, nu citi, mergi mai departe. 80% in site-urile de ştiri nu folosesc diacritice. Corect sau nu un "ă" şi un "â" există în limba asta cu un scop. Şi asta e o frustrare.

(Dragă Alexandra, ai o problemă cu subiectul sau modul de scriere al textelor pe care mi le trimite Carla. Bun. Ai tot dreptul. Te rog, chiar insist, să-mi trimiţi un text, despre orice. Promit să-l public. În spaţiul meu, ţi-l ofer. Un anonim care suferă, de frustrări gramaticale. Sau convenţionale?)

Revenind...

să trecem peste frustrările mărunte...să ne aplecăm puţin asupra frustrărilor care, fie că ne place sau nu, ne afectează viaţa de zi cu zi (şi aici, pentru că respect oamenii cu care am lucrat îi salut pe colegii de la Zi de Zi, nu pot scrie aceste cuvinte fără să mă gândesc la ei n.r.).

Deci...

ce urât am început, sau nu?...

Doamnă Ionela Ciotlăuş, domnule Ciprian Dobre,

În ciuda "zvonişticii" care vă zumzăie prin urechi cum că "m-a cumpărat Florea" vă aduc în atenţie următoarele:

1. conduita PNL, în ansamblul său, din ulitmele luni mă determină să mă ruşinez de orientările liberale în care am crezut mult timp.

2. Folosirea deficitară a termenilor vă aparţine, aveţi oameni valoroşi, care stau într-o penumbră politică pentru că ordinele pe filieră politică le sunt defavorabile.

3. Lăsaţi orgoliul să doarmă somnul dulce al ignoranţei. Nu de alta, dar nu există bani care să cumpere non-ignoranţa.

4. Acta, non verba!

Cometatorilor care văd, cu ochiul gramatcii, nu cu cel al minţii. Vă jur, pe ce vă este vouă sfânt, că am detestat materia asta toată viaţa mea, poate învăţaţi să depăşiţi forma şi să priviţi esenţa. dacă nici asta nu vă convine mergeţi mai departe.

Frustraţilor sexuali vă repet: spargeţi seminţe la broasca cheii. dacă asta vă ajută, eu ce aş putea să vă fac?

Criticilor, aveţi "drept la replică" pe ziar, pe blog, nu aveţi decât să înghiţiţi în sec.

În rest, nu mă condamnaţi, poate nu vă place ce şi cum scriu, poate da, poate sunteţi frustraţi, poate nu...vorba colegului Giurgea, e părerea mea, nu vă convine? Mergeţi mai departe.veţi găsi, sigur, una care să fie în asentimentul ddumneavoastră.

"You are the result of 4 billion years of evolution. Fucking act like it!"

Colega mea, Ana Maria Gajdo, scria, nu de mult, un editorial în 24 Ore Mureşene despre asumarea responsabilităţii. Am să postez la final link-ul unde puteţi citi exact ce scria Ana. Mie mi-a plăcut. Şi nu numai pentru că lucrând în presă înţeleg perfect la ce se referă ci pentru că observ, în ultima perioadă, că oamenii sunt viteji sub protecţia anonimatului sau a cvasi-anonimatului, dar atunci când vine vorba să-şi asume, să strige în piaţa publică nemulţumirea sau dezaprobarea, tac chitic şi se ascund după paiele colorate ce le ornează paharele. Aveam la un moment dat o poză de profil pe Facebook care spunea: "You are the result of 4 billion years of evolution. Fucking act like it!" (Eşti rezultatul a 4 miliarde de ani de evoluţie. Comportă-te ca atare!) Mare adevăr grăia zicala în engleză. În română adevărul rămâne nealterat. Pentru că, dacă tot ne pretindem homo sapiens sapiens, bipezi cu gândire logică ce au depăşit stadiul nevoilor primare, înseamnă că avem şi capacitatea de a ne comporta ca atare. Fiecare are dreptul la o opinie. De la extratereşti, atentatele din 11 septembrie, pantofi, Facebook, literatură, muzică, politică etc, indiferent de subiect, fiece biped care doreşte a se numi om poate avea propria sa părere. Mai mult, trăind într-o lume liberă, are dreptul de a-şi exprima respectiva părere. Nu am să fac acum teoria libertăţi de exprimare, atât de prost înţeleasă de unii. Am să observ, umil chiar, că mulţi au opinii, au dreptul să şi le exprime, dar o fac "la colţ", fără să şi le asume. Mai mult, chiar, se folosesc de diverse "deghizări" pentru a transmite mesaje, cred ei, "subliminale". Ştiu, am spus că nu am să fac teoria liberei exprimări, dar trebuie să subliniez câteva lucruri. Această liberă exprimare, atât de des folosită de unii drept stindard de atac, NU înseamnă că poţi spune ce vrei, cum vrei. Trebuie, cred eu, să ţi cont de dreptul celui de lângă tine de a spune ce doreşte să spună. Trebuie să ai capacitatea de a accepta că alţii pot avea alte puncte de vedere, chiar radical diferite de al tău şi, o dată ce emiţi oareşce pretenţii de inteligenţă, trebuie să-ţi asumi ceea ce spui. Poate e greşit, poate nu e general acceptat de societate, poate e chiar scris cu greşeli gramaticale. Oricum, este un punct de vedere, are dreptul să fie exprimat şi, mai ales, trebuie asumat.

http://www.24deoremuresene.ro/articole/detalii-stire/inapoi/stii-tv-24-ore-radio-son/articol/fiecare-sa-isi-asume-responsabilitatea.html

"Prieteni" şi prieteni

În ultima vreme mi se întâmplă o serie de lucruri să le spunem bizare. Aflu că foarte multe persoane din jurul meu mă consideră o prietenă apropiată. Vorbesc prin târg despre cât de bine mă cunosc şi cât de bune prietene sau buni prieteni suntem. Culmea, cu persoanele respective m-am întâlnit de câteva ori în viaţă şi am avut doar conversaţii de salon. Mai este şi categoria persoanelor care cred că, pentru simplu fapt că ne cunoaştem de ceva ani, suntem şi în relaţii foarte apropiate. Având aceste incidente în gând atunci când mi-a trimis Carla textul de mai jos mi s-a părut foarte potrivit. Nu ştiu cum definesc alţii prietenia şi nici ce categorii de prieteni au. Eu am ceva mai multe decât Carla şi am scris în trecut despre asta. Apropo, că toţi sunt mulţi cârcotaşi, vă anunţ că de-acum comentariile au nevoie de aprobare. Promit că am să le public pe toate, cu două condiţii:
1. limbajul folosit să fie decent.
2. să fie semnate şi prin urmare asumate cu un nume sau pseudonim. Dacă lăsaţi "anonim" la casăuţa pentru nume nu o să vă vedeţi comentariul.





“At least I've got my…FRIENDS?

„Dacă toţi oamenii ar şti ce spun ceilalţi despre ei, n-ar mai exista în lume nici măcar patru prieteni” - Blaise Pascal



Cine sunt de fapt prietenii noştri? Să fie oare cei cu care ieşim la cafea? Să fie cei cu care mergem la ştrand sau la film? Să fie cei cu care ieşim când ne plictisim…?
Dacă ar fi să împart pe categorii oamenii din viaţa mea ar fi ceva de genul: cunoştinte, amici şi prieteni. 3 categorii care fără să vreau le-am creat şi fără să vreau mă ţin de ele.
Categoria nr 1 este cea mai numeroasă. Am înţeles în timp, că majoritatea oamenilor din viaţa mea ar trebui să rămână în categoria cunoştinţe. Cu o cunoştinţă te poţi întâlni pe stradă poţi avea o conversaţie amabilă fără să încerce să scoată din tine cu cleştele nişte informaţii pe care apoi să le discute la o bere, suc etc cu alte cunoştiinţe de-ale lui / ei, doar ca să se pună într-o lumină bună. Nu de alta dar nu au timp să facă asta, pentru că se păstrează acea distanţă, pătrăţelul imaginar sau de bun simţ.
Categoria nr 2 este uşor mai săracă faţă de prima pentru că, nu-i aşa, cu un amic mai ieşi la un suc, mai mergi la un film sau ieşi în oraş. Un amic este o persoană mai apropiată ţie decât cei din categoria 1. Un amic ştie când e ziua ta, ştie dacă ai sau nu o relaţie, ştie în ce zonă a oraşului locuieşti şi ştie dacă mănânci sau nu la fast food.
Categoria nr 3 este cea mai săracă. Şi cred ca aşa ar trebui să şi rămână. Nu ar trebui să ne încânte că avem mulţi prieteni ci genul de prieteni pe care îi avem. Consider că prin faptul că ai prieteni/prietene te apreciezi pe tine. Te împrieteneşti cu oamenii care sunt la fel ca tine. Apreciază faptul că le eşti prieten şi te respectă pentru asta. Prietenii ascultă ce ai de spus, încearcă să te ajute dacă e cazul şi nu se plictisesc niciodată în preajma ta. Un prieten este acea persoană care nu se supără că nu ai sunat de 3 zile pentru că ştie că poate suna el oricând. Un prieten nu aşteaptă niciodată să îl inviţi la tine acasă pentru că ştie că uşa e mereu deschisă.


“Un prieten este cineva care vine când toată lumea a plecat.” Grace Pulpit.

Asta înseamnă prietenie. Atunci când lumea ţi se năruie şi nu vezi decât în tonuri de gri viaţa pe care o trăieţti, vine prietenul adevărat şi îţi arată acea mică pată roz şi te ridică.
Un prieten nu te critică decât constructiv, nu îţi laudă nebuniile şi nu se distrează pe seama prostiilor pe care le faci. Un prieten nu pleacă atunci când ai nevioe de cineva chiar dacă nu o spui şi nu te lasă să suferi ca un câine doar pentru că a obosit şi e mult prea egoist să îi pese de altcineva.

“Un prieten este cineva care te cunoaşte aşa cum eşti, înţelege ce ai fost,
acceptă ce ai devenit şi, cu blândeţe, te lasă să creşti în continuare.”
William Shakespeare

Concluzia o trage fiecare după cum crede, dar din păcate trăim într-o lume rea şi nu toată lumea îţi poate fi prieten. Te poţi trezi foarte uşor într-o zi că eşti “ singur pe lume”. Dar nu…să nu fi ! uită-te bine în jur şi fă-ţi prieteni, ei îţi pot uşura şi încânta zilele.


Carla “

Carla vrea să vorbească de pantofi şi eu nu am nimic împotrivă

Let’s talk shoes Buna fetelor!!! De asta asta vorbesc pe limba noastra, fara frustrari si ironie,spre dezamagirea Anonimului care nu poate sa imi critice pamfetul. Dar e ok,imi place ca ma critica,sa stea in zona. Azi vorbim despre pantofi. Ok, practic „vorbesc” singura dar e bine si asa. O fac spre plictiseala Corinei ( Sanda pentru voi), pentru ca dupa cum stiti voi toti, ea nu e pasionata de fashion. Sorry Cori ! Love you! Fiecare dintre noi,oamenii,avem o pasiune,o obsesie.A mea si a fetelor in general se cheama-PANTOFII.Am o stare fantastica de bine,satisfactie si incantare,dimineata cand merg la cutiile mele de pantofi si ma gandesc cam 15 minute ce sa incalt azi.E fantastic sa ai atatia pantofi incat sa nu stii care si cand i-ai mai purtat. Simt si acum cum imi salta inima de bucurie cand ma gandesc la pantofiorii mei,care parca ma striga in fiecare dimineata :”ia-ma pe mine! Ba nu pe mine!”. E o gluma,sa nu credeti ca m-am tacanit si chiar aud vocile pantofilor mei. Cat de placut este atunci cand esti plictisit si de citit si de filme, sau esti mai prost dispus intr-o zi, sa mergi la magazin sa iti cumperi pantofi. Mie personal imi place la nebunie ideea. Imi place atat de mult incat imi dau ultimii banuti pe pantofi, nu conteaza ca dupa aceea numar zilele pe calendar pana la urmatorul salar. Asta e viata de femeie. Sunt innebunita dupa pantofii lui Christian Louboutin!!! Ei, daca as putea intra macar o noapte in atelierul lui...as fugi in noapte cu 36-le din toate modelele. As putea fi o hoata mica.Dar cu siguranta D-l Louboutin nu s-ar supara pe mine daca ar stii ca sunt maniaca dupa pantofi. Si Manolo Blahnik, Casadei si Jimmy Choo sunt foarte ok,adica nimic de reprosat dar cand ma gandesc la Louboutins imi creste stare de spirit. Dar nu sunt snoaba,imi cumpar si pantofi iefini daca imi plac.Adica nu iti imagina ca am Louboutin,Blahnik si Casadei. Nu!!! Doar vorbesc despre ei. Adica visez.. wow..ce placut e. Haideti fetelor,recunoasteti. Suntem atat de indragostite de pantofi incat am ajuns sa ii visam,ca ne gandim la ei, nu putem trai fara ei. Exact ca si cum am trait fara apa, sex si papa. Eh...fetelor? nu e asa? Ia spuneti voi cum e atunci cand vezi o pereche de pantofi care iti plac la nebunie dar totusi nu ii cumperi? Nu treci prin chinuri groaznice,te trezesti noapte transpirata, vorbesti somn, nu poti manca, nu poti dormi...? pana la urma ii cumperi, ce senzatie .... Ce sa fac? I’m a freak. I know. Ideea e ca nici nu conteaza daca sunt comozi sau nu. Ne distrugem picioarele si apoi seara cand ne punem in pat ne masam cu crema antibataturi si ne punem plasturi impotriva calusurilor. Ei si ce? Pantofii merita sa fim sclavele lor. Ca sa nu ziceti ca sunt naspa, va mentionez faptul ca ador si tenisii. Asta asa pe final. Astept comentarii pe limba pantofilor . :)

PENTRU VOI ACTUALE ŞI VIITOARELE FOSTE

Acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare! Cineva mi-a spus odată că ceea ce fac aici pe blogul Corinei (adică Sanda, darn u o pot dezobişnui să-mi spună Corina n.r.) e o exprimare a egoismului ce fierbe în mine…adică îmi afişez gândurile fără să aibă cineva dreptul la replică şi că ar fi mai bine să îmi ţin un jurnal. Hai să fim serioşă…jurnal ţinem noi fetele la 15, 16 ani nu la vârsta pe care o am eu, şi pe care nu am de gând să ţi-o spun. Ha !!! ei, uite că nu vreau să ţin jurnal ci vreau să scriu aici pe acest blog ca să fiu egoistă în continuare. Şi ce? Toată lumea e egoistă dar sunt puţini cei care şi recunosc asta. Să fi egoist nu e ceva neapărat rău, are şi egoismul rolul lui în viaţa noastră de toate zilele. GÂNDURI BUNE Şi ca titlul meu să aibă un sens, am să las egoismul să curgă şiroaie din mine, dar atât de multe şiroaie încât celor cărora nu le convine să se înece în ele. Ma gândeam aşa, într-o zi că ar trebui să îmi exprim şi mai multe sentimente, gânduri şi trăiri fără să mă ascund. Şi m-am gândit la voi fetelor, actuale şi viitoare foste iubite. Mă gândeam să vă urez gândurile mele sincere şi calde de fericire şi linşte. Nu sunt ironică, serios, nu de data asta. Vorbesc atât de serios încât sunt şocată şi eu. Uite fetelor, eu sincer în calitate de o fostă printre multe alte foste, vă doresc să fiţi atât de iubite încât să fiţi convinse că EL este prinţul vostru. Doar că nu vine pe un cal alb ci pe mai mulţi, deci e mai cool decât cel din visele voastre. El are o întreagă herghelie sub capota maşinii. În cazul acesta singura problemă ar fi că nu puteţi peria căluţul cel frumos pentru că prinţul ar face o criză de isterie şi spume la gură dacă v-ar vedea cu o perie de cai lângă maşina lui de agăţat femei. UPS !!!! Bun, fetelor mă gândesc la voi tot mai mult şi îmi mai doresc să fiţi atât de apreciate şi iubite încât să primiţi buchete de flori de la el în fiecare zi, nu doar la început ca să vă cucerească. ÎN FIECARE ZI, DA??? De asemenea, să fie atât de fericit lângă voi încât să vrea să îşi petreacă fiecare zi cu voi. Să faceţi dragoste, sex şi multe alte nebunii prin casă ÎN FIECARE ZI. Nu doar când el are timp, da fetelor? De asemenea, vă doresc să petreceţi sărbătorile într-o veselie iremediabilă şi foarte multe cadouri. De Crăciun să mergeţi la rude, părinţi, căţei, purcei, să cântaţi colinde drăguţe, să mâncăţi sarmale şi cozonaci, să plutească magia iubirii în aer şi de Revelion să vă sărutaţi cu EL la miezul noptii, asta bineînţeles după ce sorbiţi nişte şampanie. Nu ştiu ce-mi veni, sau poate că dacă stau bine şi mă gândesc ştiu, dar mai bine nu spun. Poate pentru unele dintre voi nu înseamnă nimic acest text şi pentru altele foarte mult... depinde de cine îl citeşte. Eh şi astea fiind spuse, fetelor vă doresc success. Să ne auzim cu bine. No hard feelings. XOXO Carla

„Să fim în rând cu lumea”

Distinse doamne şi domnişoare, distinşi domni, care mă cunoaşteţi, mă citiţi sau citiţi acest blog din pură întâmplare Doresc pe această cale să vă anunţ următoarele: Mi-e greaţă! Trăiesc într-o societate în care dacă ai 30 de ani şi nu ai un soţ, un copil sau cel puţin o relaţie stabilă eşti un looser, adică un ratat, un om care nu a realizat nimic. Ciudat, însă, pentru simplul fapt că nu am niciuna din „calităţile” enumerate mai sus eu nu mă simt un om ratat. Nu am criza de 30 de ani caracterizată prin dorinţa acută de a procrea sau de „a fi în rând cu lumea”. Consider că am ce să trec într-un CV în afară de starea civilă şi, după cum am mai spus, viaţa mea privată este PRIVATĂ. Punct şi atât. M-am săturat să dau explicaţii. Pe această cale vă anunţ că, din punctul meu de vedere, a te căsători şi a avea copii nu este o performanţă. Este un lucru natural şi firesc care se întâmplă sau nu. Dacă, la un moment dar, am să mă trezesc într-o dimineaţă şi am să consider că doresc să-mi trăiesc viaţa alături de omul lângă care m-am trezit, vă anunţ. Dacă nu, nu. E simplu. Dacă pot păstra un dram de naivitate în viaţa asta atunci acel dram vreau să-l păstrez pentru a continua să cred că o căsnicie se naşte din iubire, nu dintr-o necesitate socială. Un copil vreau să cred că se naşte la fel. O să vă supăraţi, o să-mi daţi în cap şi o să-mi spuneţi că sunt o nonconformistă. Asta e. Aveţi dreptul la opinia dumneavoastră. Lăsaţi-mi dreptul la opinia mea. Cu deosebit respect, Sanda Viţelar