vineri, 3 decembrie 2010

Mândria de a fi

A fost o săptămână plină de evenimente. Între delegaţia chineză de la Consiliul Judeţean şi un 1 Decembrie politizat până în măduva oaselor, omul de rând, normal, simplu, cetăţean sau oricum vreţi să-l denumiţi a rămas să trăiască odiseea televizată a maşinii politice care nu mai ţine cont de nimic. Nici de lege, nici de cetăţean, nici de principii, onoare sau verticalitate, decenţă şi lista ar putea continua. Mândria de a fi, de a trăi într-un stat, aparent de drept, pretenţia de a avea un trai cât de cât decent din toate punctele de vedere a rămas undeva în mormanul de voturi anulate sau furate la ultimele alegeri. Dincolo de discursuri şi junghiuri politice, problemele oamenilor sunt cât se poate de reale. Nu cred că cei care nu au de câteva luni căldură şi apă caldă sunt foarte interesaţi de ceea ce au arătat liderii noştri politice în aceste zile. Primarul ca şi Preşedintele Ţării au avut lucruri mai bune de făcut decât să fie printre oameni. Steagurile se înclină în funcţie de interesul politic şi nu în funcţie de normele legale în vigoare. Ratele, facturile rămân neplătite, feliile de pâine sunt numărate şi tot ce ne rămâne de făcut este să privim spre mijloacele media pentru a vedea o adunătură de personaje ajunse care îşi bat joc de tot. Dacă simbolurile naţionale nu mai înseamnă nimic, oamenii mai înseamnă ceva? Azi mândria de a fi om politic este mai importantă decât cea de a fi om.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu