vineri, 25 februarie 2011

Bate vântul schimbării în pânzele UDMR?

Mâine, 26 ianuarie UDMR îşi va alege un nou preşedinte sau acelaşi preşedinte într-o variantă mai tânără.
Delegaţii la Congresul al X-lea al Uniunii Democrate Maghiare din România, programat să se desfăşoare în zilele de 26 şi 27 februarie, la Oradea, urmează să îl aleagă pe succesorul lui Marko Bela la şefia UDMR şi să adopte modificări la statutul acestei formaţiuni. Funcţia de preşedinte, ocupată din anul 1993 de Marko Bela, va fi preluată de unul dintre cei trei candidaţi înscrişi în cursă: ministrul Culturii, Kelemen Hunor, consilierul prezidenţial Eckstein-Kovacs Peter şi deputatul Olosz Gergely. Kelemen Hunor este susţinut atât de Marko Bela, cât şi de cele mai multe dintre organizaţiile judeţe ale UDMR, în vreme ce contracandidaţii săi, Eckstein-Kovacs Peter şi Olosz Gergely, au sprijinul unui număr mai mic de organizaţii sau platforme din cadrul Uniunii. În perioada 1996-2000, UDMR a făcut parte din guvernul CDR, apoi între 2000 şi 2004 a sprijinit guvernul PSD+PUR fără să fie prezentă în coaliţie. Între 2004 şi 2008 a fost la guvernare iniţial împreună cu Alianţa D.A., apoi, după trecerea PDL în opoziţie, a rămas în coaliţie alături de PNL. În urma alegerilor legislative din 2008 a intrat în opoziţie împreună cu PNL, pentru ca, după al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din 6 decembrie 2009, să se alăture PDL la guvernare. Acum UDMR a devenit jucătorul cheie. Semnalul s-a dat deja. UDMR Bihor a încheiat la nivel local o alianţă cu USL.
Luni în Zi de Zi şi Ziarul de Mureş puteţi citi evoluţia evenimentelor de la Oradea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu