luni, 21 februarie 2011

Despre cum nu face Andrei Andreicuţ capanie electorală pentru Marius Paşcan

Teoretic preoţii nu fac politică. Înalt Prea Sfinţia Sa Andrei Andreicuţ, Episcop al Biserciii Ortodoxe Române nu face excepţii de la regulă. Mai puţin când vine vorba de MArius Paşcan, actualul Prefect al Judeţului Mureş. Tind să cred că poemele prefectului au ajus să-l emoţioneze atât de tare pe Andreicuţ, încât, acesta din urmă, este de părere că din calitatea de Preşedinte al Consiliului Judeţean Marius Paşcan ar putea deveni un adevărat bard al lumii politice. Este singura modalitate prin care îmi pot explica ultimele două declaraţii ale Mult Prea Sfinţitului.

„Sunt păstorul dumneavoastră de 21 de ani şi am vrut să vă spun că am observat un lucru pe care până la urmă îl putem realiza, dar încă nu l-am realizat. Zice Sf Apostol Pavel aşa: „Trebuie să fim unitari în acţiunea noastră.” Dacă nu am reuşit încă să fim, sperăm să fim în viitor. Nu face Biserica Ortodoxă, de obicei, propagandă electorală. Dar nu pentru o problemă de natură politică ci pentru una legată de buna noastră misiune pe pământ, e nevoie să fim unitari. Şi de aceea vă îndemn ca la anul viitor, când vor fi alegeri, e bine din vreme să medităm, ca pe domnul prefect Marius Paşcan să-l alegeţi preşedinte al Consiliului Judeţean Mureş. Acesta este gândul pe care am vrut să vi-l adresez, nu neapărat de natură duhovnicească, ci de natură socială, pentru că omul este şi suflet şi trup şi trebuie să avem grijă de amândouă” Duminică, 20 februarie, Sfinţirea bisericii din Mureşeni

„Observ cu multă atenţie tot ceea ce se întâmplă în judeţul Mures. Aici este nevoie de un bun administrator al judeţului, de un preşedinte al Consiliului Judeţean tânăr, independent politic, care să-i reprezinte pe toţi locuitorii şi nu numai pe cei dintr-o grupare politică sau o alianţă etnică, o persoană cu experienţă în apărarea prevederilor Constituţiei României şi în aplicarea legilor acestei ţări. Noi credem că Marius Paşcan ar fi cel mai potrivit pentru a fi ales, la scrutinul viitor, ca preşedinte al Consiliului Judeţean Mureş. Nu consider că, făcând această recomandare credincioşilor mureşeni, ne implicăm în politică aşa cum înţeleg să o facă alte biserici şi mai ales unii ierarhi ai acelor biserici.” Duminică, 13 februarie 2011, pe platoul din faţa Bisericii „Sfinţii  Apostoli Petru şi Pavel” Luduş

Corect, BOR nu face campanie electorală!!!!

3 comentarii:

  1. Tind sa-i dau dreptate arhiepiscopului. Macar el sa-i trezeasca la realitate pe politicienii care nu reusesc sa impuna la conducerea Consiliului Judetean Mures pe cineva de nationalitate romana. Daca esti, intr-adevar, roman, trebuie sa ii dai dreptate episcopului.

    RăspundețiȘtergere
  2. De acord, în parte. Nu este, însă, rolul episcopului de a face asta şi nici de a influenţa electoratul din postura oficială pe care o are. Personal îl apreciez pe MArius Paşcan. Totuşi dacă episcopul doreşte să-l promoveze pe Paşcan să intre în staf-ul său de campanie, când va fi cazul.

    RăspundețiȘtergere
  3. sa fim seriosi, e vorba de omul de casa al lui florea, cum sa apreciezi epigonul cat timp ii traieste maestrul si nasa din primarie, adica sandu?

    RăspundețiȘtergere