luni, 14 februarie 2011

Statutara alegere a unicului candidat

Vineri seara, liberalii din Târgu-Mureş şi-au ales un nou preşedinte. De fapt, acelaşi ca până acum în perosana lui Ionela Ciotlăuş. Până vineri aceasta a ocupat postul de preşedinte interimar, transformându-se acum într-unul statutar. „A alege” presupune o obţiune, a lua o deiczie dintre două sau mai multe variante. Cum putem alege pe cineva dacă este un singur candidat? De ce pe ordinea de zi a „Adunării generale” apare la punctul 5 „Prezentarea candidaturilor”, când miercurea trecută a fost ultima zi de depunere a potenţialelor candidaturi şi toată lumea ştie că Ionela Ciotlăuş candidează singură. Desigur, dacă s-ar proceda astfel o asemenea „alegere” nu ar mai fi statutară. Trecând peste discursurile mai mult sau mai puţin interesante, care au durat o oră şi 15 minute fix, remarcăm un fapt interesant. PNL şi PD-L au ceva în comun la nivelul judeţului Mureş. În ambele formaţiuni nu prea există competiţie internă, Doru Oprişcan şi Dorin Florea candidând şi ei singuri singurei la şefia organizaţiei municipale, respectiv a celei judeţene a PD-L. Vor fi cei care vor spune că asta denotă profesionalismul şi încrederea din partea colegilor de care se bucură aceşti „unici” candidaţi.  Mai repede aş merge pe alte două variante: sau nu sunt alţi oameni în partid care să-şi asume o competiţie sau se merge pe principiul „ciocu mic şi joc de gleznă”, orice tentativă de opoziţie faţă de lideri fiind tăiată din rădăcini. Se induce ideea că actuala guvernare ar aduce cu un regim nu de mult apus. „Dictatură” şi „Revoluţie” sunt cuvinte pe care le auzim din ce în ce mai des. Numai să nu ajungem la al XIII-lea Congres, cu acelaşi unic candidat reales. Mai este un lucru important ce trebuie spus: din 300 de membri activi convocaţi la Adunarea Generală au fost prezenţi 201. Acestora li s-au adăugat 50 de simpatizanţi şi alţi invitaţi. În rest, toate bune şi frumoase, liberalii se pregătesc, alături de PC, PSD şi PNŢCD să atace puterea şi să instaureze „dictatura respectării legii”, aşa cum spunea mai zilele trecute preşedintele PNL pe judeţ, Ciprian Dobre.

Editorial Ziarul de Mureş

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu